Extinderea serviciilor medicale din cadrul spitalului din orașul Balș reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale.
Începând cu 1 Martie, locuitorii orașului se pot adresa Policlinicii Spitalului Balș pentru 4 noi patologii, care vor putea fi tratate în sistem ambulatoriu de către cadre medicale specializate, în cabinete moderne și dotate corespunzător. Este vorba despre:
-Oncologie;
–Endocrinologie;
–Gastroenterologie;
–Medicina Muncii.
”Reabilitarea spitalului din orașul nostru continuă și în perioada următoare, astfel că investim în modernizarea secțiilor: Pediatrie, Radiologie și Centrul de Evaluare și Tratament COVID. Necesitatea serviciilor de sănătate a reprezentat una dintre problemele fundamentale pe care locuitorii din orașul nostru au ridicat-o de fiecare dată când am discutat. Tocmai de aceea am transformat această cerință într-o prioritate investițională, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu o situație dificilă în actualul context pandemic, care a restricționat accesul și mobilitatea intraspitalicească, iar adresabilitatea locală a crescut exponențial”, a declarat Cătălin Rotea, primarul municipiului Balș.

