Liderii Partidului Național Liberal (PNL) și-au dat întâlnire sâmbătă- 24 mai, la Vila Florica din Ștefănești, județul Argeș, pentru a marca 150 de ani de la fondarea partidului.

Ca în fiecare an, liberalii s-au adunat la Muzeul Național Brătianu pentru a reconfirma valorile și tradițiile partidului care a construit România modernă. La întâlnire au fost prezenți președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Slatina, primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo alături de alți reprezentanți ai organizației politice județene.
”Astăzi, la Vila Florica din Ștefănești, locul în care s-au scris pagini decisive din istoria României moderne, am trăit un moment cu adevărat emoționant: aniversarea a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Acolo, în inima Argeșului, unde familia Brătianu a gândit și a construit România europeană, am simțit din nou puterea valorilor în care credem.
Valorile pe care a fost clădit PNL, patriotism luminat, modernizare, atașamentul față de democrațiile occidentale și apartenența fermă la Europa, sunt la fel de relevante și azi. Le apărăm cu hotărâre, mai ales acum, când liderii populiști încearcă să semene dezbinare, să pună sub semnul întrebării direcția europeană a României și să izoleze țara de partenerii ei naturali. Dacă vorbim despre istoria PNL, și este bine că facem acest lucru, trebuie să ne amintim că Brătienii au văzut mereu statele democratice drept aliații naturali ai României.
Sărbătorim 150 de la înființarea PNL imediat după alegerile prezidențiale, într-un moment de răscruce în care cetățenii își pun din nou încrederea în ideea că România poate fi condusă de politicieni onești, eficienți și care să dea dovadă de transparență. Este un semnal clar că oamenii vor un guvern serios, cu un program de reforme adevărate și cu lideri care pun binele comun înaintea interesului personal și PNL trebuie să se implice pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor”, a transmis președintele PNL Olt, Gigel Stirbu.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Ionel Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, senatori și deputați PNL, primari liberali, consilieri locali și reprezentanți din toate colțurile țării, au fost prezenți pentru a celebra un secol și jumătate de la înființarea partidului care a întregit România.