Ionuț Ivan respinge acuzațiile aduse de PNL Olt: ”Consiliul Județean Olt nu alocă fonduri pe criterii politice!”
adevaruldinoltenia
Vicepreședintele CJ Olt răspunde acuzațiilor aduse de conducerea PNL Olt, potrivit cărora fondurile publice sunt distribuite de Consiliul Județean Olt pe criterii politice.
Ionuț Ivan, a declarat public în cadrul ședinței de joi-31 iulie, că sprijinul financiar alocat primăriilor din județ este acordat în funcție de urgențele administrative și nu în funcție de culoarea politică a edililor.
”Consiliul Județean Olt nu alocă fonduri pe criterii politice!De fiecare dată banii din bugetul de rezervă au fost alocați pentru situațiile de urgență majoră ale primăriilor din județ. Niciodată Consiliul Județean Olt nu a alocat aceste fonduri pe criterii politice, ci strict de urgențele care au apărut și astfel ajutorul Consiliului Județean era imperios necesar”, a fost mesajul transmis de Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt.