ADEVARUL din Oltenia

Expoziție canină internațională în Slatina

Municipiul Slatina devine pentru al patrulea an consecutiv capitala chinologiei. Competiția canină South-West Dog Challenge reunește peste 300 de câini de rasă din Europa în perioada 3-5 octombrie 2025 în cadrul Complexului Sportiv al Stadionului Municipal „1 Mai”. La concurs pot participa doar câini cu pedigree, microcip și certificat de origine care atestă arborele genealogic pe patru generații.

Evenimentul este organizat cu sprijinul autorităților locale și al Clubului Sportiv Municipal Slatina de către Asociația Chinologică Sud-Vest, sub egida Asociației Chinologice Române și a Federației Chinologice Internaționale (FCI) și se va desfășura în cadrul Complexului Sportiv al Stadionului Municipal „1 Mai”. Competiția de amploare internațională va reuni aproximativ 300 de câini din 80-90 de rase, proveniți din România și din țări precum Bulgaria, Polonia, Estonia, Serbia, Ungaria și Cehia.

Cinci competiții în trei zile

Ediția din acest an are cel mai bogat program de până acum, în cadrul evenimentului fiind organizate cinci competiții:

-Vineri, 3 octombrie – competiție internațională;

-Sâmbătă, 4 octombrie – o competiție internațională și una națională;

-Duminică, 5 octombrie – o competiție internațională și una națională.

Alin Dumitrescu, arbitru chinologic internațional și președintele Asociației Chinologice Sud-Vest: ”Slatina este astăzi recunoscută ca un punct important pe harta competițiilor chinologice internaționale”

„Este al patrulea an când organizăm la Slatina această competiție. Am început în 2022 cu două concursuri naționale, apoi în 2023 am adăugat și o competiție internațională, iar în 2024 am ajuns la patru evenimente, dintre care trei internaționale. Anul acesta avem cinci – trei internaționale și două naționale – ceea ce face ca ediția 2025 să fie cea mai amplă de până acum”, a explicat Alin Dumitrescu, arbitru chinologic internațional și președintele Asociației Chinologice Sud-Vest.

Potirivit organizatorilor, South-West Dog Challenge nu este o simplă expoziție, ci o competiție de conformitate, iar câinii vor fi evaluați de arbitri internaționali pe baza standardelor oficiale ale raselor, omologate de FCI, iar titlurile obținute vor fi recunoscute internațional.

„În chinologie există peste 350 de rase de câini recunoscute internațional, fiecare cu un standard detaliat privind aspectul fizic, de la culoarea și forma ochilor, la poziția urechilor, dentiție sau proporțiile corporale. Câinii sunt comparați cu acest standard și primesc calificative. Cei cu rezultate excelente intră în competiție directă, sunt clasați și, în final, doar unul obține titlul de Best in Show – cel mai frumos câine al competiției”, a mai explicat președintele Asociației Chinologice Sud-Vest.

Câinii vor fi arbitrați pe categorii de vârstă (Baby, Puppy, Juniori, Intermediari, Deschisă), pe sexe și pe rase (Best of Breed), pe grupe și, în final, pe întreaga competiție.  Participanții concurează pentru titluri de prestigiu: în competițiile naționale – Certificat de Aptitudini pentru Campionatul Național, iar în competițiile internaționale – Certificat de Aptitudini pentru Campionatul Internațional, recunoscut în întreaga Europă. Participanții trebuie să știe însă că, pot participa la această competiție doar câini cu pedigree și microcip, cu certificat de origine care atestă arborele genealogic pe patru generații.

„Dacă un câine câștigă patru astfel de titluri internaționale, devine campion internațional. De aceea, miza este una importantă, iar la Slatina se concurează la cel mai înalt nivel. Edițiile anterioare au fost un succes și ne bucurăm că Slatina este astăzi recunoscută ca un punct important pe harta competițiilor chinologice internaționale. Avem sprijinul autorităților locale și al CSM Slatina, iar acest lucru face ca evenimentul să fie un reper atât pentru crescători, cât și pentru iubitorii de câini de rasă. Nu poate concura orice câine. Doar exemplarele cu pedigree recunoscut internațional au dreptul de participare, pentru a garanta puritatea rasei și corectitudinea competiției” , a precizat Alin Dumitrescu.

Exit mobile version