Potrivit primelor informații ar fi vorba despre medicul chirurg Valeriu Șurlin, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Medicul a ajuns de urgență la spital cu leziuni grave în zona gâtului și a fost dus imediat în sala de operație.
Se pare că medicul în vârstă de 54 de ani ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, însă a fost oprit la timp de polițiștii care au ajuns la fața locului. Oamenii legii au fost alertați de către un vecin despre intenția medicului.
”La faţa locului au fost direcţionate de urgenţă echipajele de ordine publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova aflate în serviciu, fiind identificat în locuinţă un bărbat de 53 de ani, care prezenta o stare de agitaţie, având o plagă în regiunea cervicală, care sângera, precum şi plăgi superficiale pe piept şi mâini. Având în vedere situaţia de fapt, colegii noştri au intervenit imediat, bărbatul fiind deposedat de obiectul tăietor-înţepător cu care îşi provocase rănile”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
A fost deschisă o anchetă în acest caz pentru a afla cu exactitate care au fost cauzele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.
Știre în curs de actualizare…