Deputatul Mihai Țiu critică afirmațiile lui Nicușor Dan: „Românii vor un preşedinte care să ofere o direcţie corectă şi demnă!”
adevaruldinoltenia
Declaraţiile preşedintelui României, Nicuşor Dan, făcute chiar de Ziua Naţională, au stârnit reacţii puternice în rândul opiniei publice. Potrivit deputatului S.O.S România, Mihai-Adrian Țiu, afirmând că România este o ţară coruptă, preşedintele transmite un mesaj care pune sub semnul întrebării capacitatea instituţiilor statului, puterea de decizie pe care o are și afectează direct încrederea cetăţenilor.
Potrivit parlamentarului oltean, ceea ce a lipsit cu desăvârşire în discursul preşedintelui au fost soluţiile. Deputatul Mihai Țiu afirmă public că președintele țării, Nicuşor Dan, a criticat corupţia, dar nu a explicat ce măsuri concrete îşi asumă pentru a o combate, deşi are în faţă Executivul pe care chiar el îl susţine și care este acuzat de lipsa reformelor şi a transparenţei.
„Nicuşor Dan recunoaşte corupţia, dar girează Guvernul care o întreţine.
Când preşedintele României, Nicuşor Dan, declară public, chiar de Ziua Naţională, că ţara noastră este una coruptă, aceste afirmaţii arată lipsa unei puteri de decizie, dar şi lipsa de curaj şi respect din partea celui care a fost ales de români să-i reprezinte cu demnitate şi onoare.
Preşedintele Nicuşor Dan a dat dreptate românilor care au spus că nu văd o voinţă a statului de a lupta cu corupţia, însă, îi reamintesc că este prima persoană care ar trebui să se uite la cei care contribuie în prezent la acest ”fenomen”, arătând românilor că are putere de decizie şi acţionează pentru binele ţării. A caracterizat sistemul de învăţământ şi sistemul de sănătate din România ca fiind slabe şi nepregătite deşi au beneficiat de investiţii, fără să vină însă şi cu soluţii reale şi concrete.
Preşedintele ţării are obligaţia să reprezinte cu demnitate poporul român şi să ia deciziile corecte pentruremedierea problemelor cu care România se confruntă în prezent, nu să stea cu spatele la erorile instituţiilor publice şi să arate cu degetul spre propria ţară, în condiţiile în care preşedintele este cel care susţine acest Guvern acuzat de lipsă de reforme şi transparenţă.
Prin afirmaţiile sale, Nicuşor Dan arată că nu poate lua decizii şi loveşte direct în imaginea propriei ţări, a instituţiilor statului român şi în încrederea cetăţenilor, ceea ce reprezintă un act de iresponsabilitate. Un preşedinte care îşi acuză ţara, fără să vină cu nicio soluţie concretă, expune cetăţenii la umilinţă şi destabilizare” a declarat public deputatul de Olt.
Deputatul Mihai Țiu afirmă că nu România este coruptă, ci oamenii care o conduc prost. Potrivit demnitarului oltean, a arunca vina asupra ţării şi asupra românilor reprezintă o nedreptate la adresa celor care muncesc corect în instituţiile publice. Mihai Țiu susține că în România există şi profesionişti, oameni care îşi fac datoria zilnic și că instituţiile nu eşuează singure. Eşuează atunci când sunt conduse de persoane numite politic, nepregătite sau lipsite de responsabilitate. Iar această realitate este întreţinută de deciziile politice ale celor aflaţi astăzi la Putere.
„În calitate de cetăţean al României, consider că afirmaţiile preşedintelui României, îi afectează direct pe cei care muncesc corect şi cinstit în slujba statului şi ştirbeşte încrederea românilor în autorităţile statului român. Oamenii aşteaptă să vadă ce face preşedintele ţării pentru că, nu România este coruptă şi nu românii sunt vinovaţi, ci instituţiile publice conduse de oameni angajaţi pe criterii politice, firmele de casă ale partidelor politice care s-au abonat la bugetul statului român. Corupţi sunt toţi cei care aleg să ţină discursuri care, în realitate, acoperă o lipsă gravă de activitate şi de pregătire profesională, iar preşedintele României are obligaţia morală să ia primele măsuri!
Ca deputat în Parlamentul României, consider inacceptabil ca un preşedinte să pună la îndoială integritatea propriului popor. România are instituţii şi oameni care nu îşi fac datoria, dar are şi instituţii, profesionişti şi oameni corecţi care muncesc zi de zi pentru funcţionarea statului. A-i critica pe toţi, în mod public, nu arată decât o lipsă de responsabilitate, curaj şi onoare”, a transmis Țiu.
O întrebare directă pentru preşedintele României
Parlamentarul oltean susține public că românii au dreptul să ştie ce măsuri ia preşedintele țării în faţa unui fenomen pe care îl recunoaște, dar pe care nu îl confruntă prin acţiune. Potrivit acestuia, România are nevoie de un preşedinte care oferă soluţii, nu de unul care doar îşi acuză ţara.
„Îl întreb public pe Nicuşor Dan, preşedintele României, ce face pentru combaterea corupţiei pe care o recunoaşte? Îi solicit public preşedintelui Nicuşor Dan să spună ce decizii va lua pentru a combate aceste acte de corupţie de la nivel naţional şi îi cer să intervină asupra acestor afirmaţii care afectează credibilitatea tuturor celor care lucrează astăzi în slujba ţării. Funcţia de preşedinte al României trebuie să fie deţinută cu maximă responsabilitate, iar preşedintele României trebuie să respecte Constituţia, să apere imaginea ţării şi să îşi exercite atribuţiile cu respect faţă de propriul popor, nu să amplifice neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului!
Domnule preşedinte Nicuşor Dan, vă reamintesc că România este condusă în continuare de Executivul pe care îl susţineţi, care a evitat reforme majore, a tolerat numiri controversate şi practici administrative netransparente. Cum poate critica România pentru corupţie, chiar cel care menţine în funcţie un Guvern acuzat de aceste fapte? Cetăţenii sunt cei care continuă să plătească preţul unui stat în care neregulile sunt recunoscute public, fără a fi luate măsuri pentru a fi combătute.
Românii vor un preşedinte care să îi reprezinte cu onoare, care să vină cu soluţii concrete, nu unul care prin declaraţii şi discursuri publice alege să-şi denigreze propria ţară. Românii nu vor un preşedinte rupt de realitate, care devine martor la corupţie şi fuge de responsabilitatea pe care o are faţă de propria ţară, vor un preşedinte care să ofere o direcţie corectă şi demnă!
Un popor unit nu poate fi învins!” a mai transmis deputatul Mihai-Adrian Țiu.