Gigel Știrbu, despre presiunea intensă pentru îndepărtarea lui Bolojan:„Nu e despre români. E despre control”
adevaruldinoltenia
Deputatul de Olt Gigel Știrbu a transmis public un mesaj în care explică motivele pentru care, în opinia sa, există o presiune intensă pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan exact în acest moment al dezbaterii publice. Potrivit lui Gigel Știrbu, reacția sistemului este generată de faptul că, pentru prima dată după mulți ani, sunt aduse în discuție tăieri reale, reforme administrative profunde și eliminarea unor privilegii consolidate în timp.
Deputatul afirmă că ani la rând au fost împărțite funcții, au fost extinse artificial aparatele bugetare și au fost protejate pensii speciale, în timp ce administrația publică a devenit o rețea de fidelități politice. În acest mecanism, susține el, România a suportat costurile, iar beneficiile au fost încasate de cei aflați la vârful sistemului. În mesajul său, Gigel Știrbu respinge ideea că atacurile ar avea legătură cu „stabilitatea” sau cu interesul public. În opinia sa, nu este vorba despre români, ci despre menținerea controlului și a privilegiilor.
Potrivit demnitarului oltean, demersurile de reformă autentică și tăierea avantajelor nejustificate, sunt etichetate drept un pericol, tocmai pentru că afectează direct structurile vechi de putere. Deputatul mai afirmă că sistemul nu se teme de adversari politici obișnuiți, ci de persoane care refuză să negocieze sau să accepte regulile pe care le consideră greșite.
”Ajunge!!!!!
De ce e disperare maximă să fie trântit Bolojan fix acum?
Pentru că sistemul simte că i se taie oxigenul.
Ani la rând au împărțit funcții, au umflat aparate bugetare, au protejat pensii speciale, au transformat administrația într-o rețea de fidelități. România a plătit. Ei au încasat.
Acum, când cineva vorbește despre tăieri reale, despre reformă administrativă, despre eliminarea privilegiilor, brusc devine „pericol pentru stabilitate”.
Nu e despre stabilitate.
E despre privilegii.
Nu e despre români.
E despre control.
Au sperat că va ceda. Că va negocia. Că va intra în jocul lor.
Pentru că sistemul nu se teme de adversari. Se teme de oameni care nu vor să joace după reguli stricate.
Când toată vechea gardă se aliniază la atac, înseamnă că miza e reală.
Când baronii devin moraliști peste noapte, înseamnă că s-a atins nervul.
România a fost prea mult timp ținută captivă între frică și resemnare.
Ni s-a spus că „nu se poate”.
Că „așa funcționează lucrurile”.
Că „toți sunt la fel”, a transmis public deputatul Gigel Știrbu.
Gigel Știrbu transmite că România a fost mult timp ținută între frică și resemnare, fiind promovată ideea că schimbarea nu este posibilă și că „toți sunt la fel”. El susține însă că nu toți sunt la fel și că menținerea actualului sistem nu mai este o opțiune. În opinia deputatului, dacă reforma eșuează, eșuează și șansa de a ieși din cercul risipei și al clientelei politice, iar dacă reforma rezistă, cei care au profitat de slăbiciunea statului vor fi cei care pierd.
”Nu. Nu toți sunt la fel.
Și nu, nu mai merge așa.
Dacă reforma cade, cade șansa noastră de a ieși din cercul vicios al risipei și al clientelei politice.
Dacă reforma rezistă, pierde sistemul care s-a hrănit din slăbiciunea statului.
Asta e miza.
Nu un om.
Nu un partid.
Ci ruptura de un mod de a face politică.
România nu are nevoie de protecția privilegiilor.
Are nevoie de curaj.
Și dacă vechile rețele urlă, poate că, pentru prima dată, sunt puse în defensivă”, a mai afirmat Gigel Știrbu.