Legea face ordine: Poliția Locală a intervenit pe strada Banului din Slatina
adevaruldinoltenia
Un nou semnal de alarmă vine din partea Poliției Locale Slatina, care continuă acțiunile de disciplinare și responsabilizare a cetățenilor în privința respectării spațiului public.
Pe strada Banului, două familii au ignorat complet regulile de conviețuire urbană și au transformat domeniul public într-un veritabil depozit de deșeuri și materiale de construcții. Situația a fost constatată în urma unor controale efectuate de polițiștii locali din cadrul Compartimentelor Disciplina în construcții și Ordine Publică.
Imaginile din teren au confirmat ceea ce, din păcate, devine un fenomen tot mai des întâlnit: lipsa de respect față de oraș și față de comunitate.
Intervenția autorităților nu a întârziat, iar măsurile dispuse au fost clare și aplicate fără ezitare: s-a impus igienizarea imediată a zonei afectate, au fost încheiate contracte cu operatorul de salubritate pentru amplasarea de containere speciale, iar persoanele responsabile au fost introduse în evidențele Direcției Economice, pentru plata taxelor de salubrizare.
Zona a fost curățată, iar cei vizați au fost aduși în legalitate. Un exemplu concret că regulile pot fi respectate atunci când există voință sau când intervine legea.
Reprezentanții Poliției Locale reamintesc că depozitarea deșeurilor sau a materialelor de construcții pe domeniul public nu este o opțiune, ci o contravenție sancționată conform legislației în vigoare.
”Depozitarea deșeurilor sau a materialelor de construcții pe domeniul public constituie contravenție și se sancționează conform legii. Un oraș curat nu ține doar de autorități. Ține de fiecare dintre noi”,au transmis public reprezentanții Poliției Locale Slatina.
Dincolo de sancțiuni, problema rămâne însă una de mentalitate. Un oraș curat nu depinde exclusiv de autorități, ci de fiecare locuitor în parte. Slatina are nevoie nu doar de controale, ci și de responsabilitate. Pentru că, în final, curățenia nu este un gest opțional, ci o obligație față de comunitatea în care trăim.