Site icon ADEVARUL din Oltenia

Scandal într-un liceu din Scornicești. Primarul Daniel Tudor intervine: „Siguranța copiilor este și va rămâne o prioritate absolută”

Un caz sensibil, care a stârnit îngrijorare în comunitate, a fost semnalat în spațiul public și vizează un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Scornicești, existând suspiciuni privind posibile implicații asupra unor minori. În acest context, primarul orașului, Daniel Tudor, a transmis un mesaj direct către cetățeni.

Edilul a subliniat că siguranța copiilor reprezintă o prioritate absolută și că orice suspiciune care vizează integritatea minorilor trebuie tratată cu maximă seriozitate și fără toleranță. Pentru a gestiona rapid situația, a fost convocat de urgență Consiliul de Administrație al unității de învățământ, ședința urmând să aibă loc luni. În cadrul acesteia vor fi stabilite măsurile care se impun, în funcție de concluziile preliminare ale verificărilor.

În același timp, edilul a făcut un apel la responsabilitate și echilibru în spațiul public, precizând că administrația locală nu are atribuții directe în angajarea sau evaluarea cadrelor didactice, acestea revenind instituțiilor din sistemul de învățământ. Cu toate acestea, primarul a subliniat că nu va rămâne indiferent în fața unei astfel de situații. Astfel, au fost deja solicitate verificări de urgență din partea instituțiilor competente, cu cerința ca rezultatele să fie făcute publice cât mai rapid. Accentul este pus pe transparență și pe stabilirea corectă a eventualelor responsabilități, în deplin acord cu legea.

Totodată, Daniel Tudor a avertizat că acest caz nu trebuie exploatat politic sau folosit pentru manipularea opiniei publice, subliniind gravitatea subiectului. Autoritățile locale dau asigurări că situația este monitorizată îndeaproape, iar toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor și respectarea legii vor fi susținute fără rezerve.

”În contextul situației apărute în spațiul public, referitoare la un cadru didactic și posibilele implicații asupra unor minori, consider necesar să transmit un mesaj clar către toți cetățenii.

Siguranța copiilor este și va rămâne o prioritate absolută. Orice suspiciune sau faptă care pune în pericol integritatea minorilor trebuie tratată cu maximă seriozitate și fără niciun fel de toleranță.

Pentru a acționa rapid și responsabil, a fost convocat de urgență, pentru ziua de luni, Consiliul de Administrație al unității de învățământ, în vederea stabilirii măsurilor care se impun în această situație.

Nu voi tolera întârzieri sau superficialitate atunci când este vorba despre siguranța copiilor noștri.

În același timp, fac un apel la responsabilitate și echilibru. Primăria nu are atribuții directe în angajarea sau evaluarea cadrelor didactice, acestea ținând de structurile din sistemul de învățământ. Cu toate acestea, nu voi rămâne indiferent.

Am solicitat instituțiilor competente să verifice cu maximă urgență această situație și să prezinte public toate concluziile. Este esențial ca adevărul să iasă la iveală, iar eventualele responsabilități să fie stabilite corect și legal.

Nu voi permite ca acest caz să fie folosit în mod politic sau pentru manipularea opiniei publice. Este un subiect prea grav pentru jocuri de imagine.

Îi asigur pe toți cetățenii că urmăresc personal evoluția acestui caz și voi susține toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor și respectarea legii”, a fost mesajul transmis de edil.

Exit mobile version