Timp de patru zile, Parcul Tineretului din Slatina a fost locul în care natura, comunitatea și buna dispoziție s-au întâlnit într-un eveniment care a depășit toate așteptările. Prima ediție „Slatina Garden Fest” a adus mii de vizitatori, zeci de expozanți și o atmosferă care a demonstrat că municipiul are nevoie de astfel de inițiative și știe să le transforme într-o adevărată sărbătoare a orașului.

Aleea Eroilor s-a transformat într-un spațiu plin de culoare și parfum, unde slătinenii au avut ocazia să descopere flori și plante ornamentale spectaculoase, produse tradiționale, preparate locale și numeroase momente artistice care au completat atmosfera de festival. Deși vremea a fost capricioasă în anumite momente, ploaia nu a reușit să umbrească entuziasmul participanților.
Oamenii au rămas alături de organizatori, au vizitat standurile, au susținut producătorii locali și s-au bucurat de concertele și activitățile pregătite pentru toate vârstele. Un element important al evenimentului a fost promovarea producătorilor și antreprenorilor locali, care au avut ocazia să își prezinte produsele în fața unui public numeros. De la lavandă și citrice până la produse gastronomice tradiționale și articole artizanale, oferta a fost una diversă și apreciată de vizitatori.
Prezent încă din prima zi printre expozanți și participanți, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a susținut constant ideea organizării unui festival dedicat naturii, producătorilor locali și consolidării spiritului de comunitate. Prezența sa în mijlocul oamenilor a confirmat interesul administrației locale pentru proiecte care aduc viață orașului și creează oportunități pentru mediul local.
”Prima ediție „Slatina Garden Fest” s-a încheiat și a fost peste așteptări! Patru zile pline de culoare, parfum de flori, muzică, produse locale și multă energie bună au transformat Parcul Tineretului într-unul dintre cele mai vii locuri din Slatina…Mulțumim tuturor celor care au fost parte din această primă ediție: expozanți, producători, artiști, organizatori și, mai ales, slătinenilor care au dat viață acestui festival! Ne revedem la următoarea ediție!”, au transmis reprezentanții Primăriei Slatina.
Succesul primei ediții a demonstrat că Slatina își dorește evenimente moderne, atractive și apropiate de oameni. „Slatina Garden Fest” nu a fost doar o expoziție de flori sau un târg de produse locale, ci o experiență care a reunit generații diferite în jurul acelorași valori: comunitate, tradiție, frumusețe și respect pentru producătorii români.
La finalul celor patru zile de festival, concluzia este una clară: prima ediție a fost un succes, iar slătinenii au transmis un mesaj puternic organizatorilor – acest eveniment trebuie să continue și să devină o tradiție a orașului.