Copiii internați la Spitalul Județean Slatina au primit daruri de 1 Iunie
adevaruldinoltenia
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată printr-un moment emoționant și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, acolo unde micuții pacienți internați în Compartimentul Recuperare Neuromotorie.
Copiii au avut parte de surprize menite să le aducă zâmbetul pe chip și să le facă șederea în spital mai ușoară. Baloane colorate, cărți de colorat, creioane, jocuri și dulciuri au ajuns la copiii aflați sub îngrijirea medicilor, datorită unor oameni care au ales să transforme această zi într-una specială pentru cei care luptă pentru sănătatea lor.
Acțiunea a fost susținută de preotul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Gigi-Constantin Stănculeț, și de preotul Constantin Aldea, consilier social al Episcopiei Slatinei și Romanaților, care au fost alături de copii și de familiile acestora, oferind nu doar daruri, ci și încurajare și speranță.
Conducerea unității medicale a transmis mulțumiri celor implicați în această inițiativă, subliniind importanța gesturilor de solidaritate și sprijin pentru copiii care trec prin perioade dificile.
„Multă sănătate și recuperare rapidă le dorim micuților noștri pacienți! La mulți ani tuturor copiilor!”,este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Într-o zi dedicată copilăriei, zâmbetele oferite celor aflați pe un pat de spital au avut poate cea mai mare valoare. Pentru câteva momente, grijile și tratamentele au fost înlocuite de bucuria unor daruri simple, dar primite din inimă.
Prin astfel de acțiuni, Spitalul Județean de Urgență Slatina demonstrează că actul medical înseamnă nu doar tratament și recuperare, ci și grijă, empatie și apropiere față de cei mai vulnerabili pacienți – copiii.