Slatina își premiază campionii și dă startul celui mai spectaculos weekend al verii. Carla’s Dreams, Connect-R, Vescan și ADA urcă pe scenă
adevaruldinoltenia
Slatina se pregătește să trăiască unul dintre cele mai importante și spectaculoase evenimente ale anului. În zilele de 27 și 28 iunie, centrul municipiului va deveni locul în care performanța, muzica și atmosfera de sărbătoare se vor întâlni într-un program dedicat întregii comunități.
Punctul central al evenimentului îl reprezintă Gala Laureaților, în cadrul căreia peste 1.000 de copii care au obținut rezultate deosebite la învățătură și în competițiile sportive vor fi recompensați pentru munca, talentul și ambiția lor. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan excelența și să transmită un mesaj puternic de apreciere pentru tinerii care reprezintă cu succes municipiul Slatina.
Tot în cadrul galei vor fi acordate distincții speciale unor personalități care și-au pus amprenta asupra dezvoltării comunității, prin conferirea titlului de Cetățean de Onoare și a premiului „Personalitatea Anului”. Programul artistic pregătit pentru cele două seri reunește nume de prim rang ale muzicii.
Sâmbătă, după ceremonia de premiere care începe la ora 18:00, publicul se va bucura de concertul susținut de Vescan, programat la ora 21:00, urmat, de la 22:00, de recitalul lui Connect-R, unul dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești.
Duminică, festivitățile continuă de la ora 19:00 cu o nouă sesiune a Galei Laureaților. De la ora 20:00, pe scenă va urca ADA împreună cu trupa sa, iar închiderea evenimentului va aparține formației Carla’s Dreams, care va susține, începând cu ora 21:00, concertul așteptat de mii de spectatori.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de numeroase activități recreative organizate pe Esplanadă. Cei prezenți vor avea ocazia să joace tenis de masă alături de campioanele Angelica și Bianca Toma, să participe la partide demonstrative de șah împreună cu sportivii Clubului de Șah și să intre pe teren alături de reprezentanții CSM Slatina, în cadrul unor activități dedicate iubitorilor de fotbal.
„Slatina este pregătită de sărbătoare. În acest week-end, în fața magazinului Oltul vom avea două zile de sărbătoare Vom premia peste 1.000 de copii care au făcut performanță în anul 2025, atât academică, dar și sportivă. Vom acorda titlul de Cetățean de Onoare, Personalitatea Anului și evident vom avea spectacole și voie bună. Sâmbătă- 27 iunie vor cânta Vescan, Connect-R, iar duminică-28 iunie vor cânta Adda și Carla’s Dreams. Noutatea din acest an este că pe Esplanadă slătinenii vor putea juca tenis de masă cu Angelica și Bianca Toma, campioana noastră europeană, vor putea juca sah cu tinerii de la Clubul de Șah, dar și fotbal cu sportivii de la CSM Slatina. Vor fi două zile de voie bună, distracție și sărbătoare. Ne vedem în acest week-end, pe 27 și 28 iunie, în Slatina, la magazinul Oltul!”,este mesajul transmis de primarul Mario De Mezzo.
Prin acest eveniment, administrația locală își propune nu doar să ofere două seri de spectacole de înalt nivel, ci și să aducă în prim-plan performanța copiilor și tinerilor din Slatina, transformând centrul orașului într-un spațiu al recunoașterii meritelor, al bucuriei și al celebrării comunității.