©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
ULTIMELE ARTICOLE
Deputatul Mihai Țiu: „Cultura română nu se demolează!”
Deputatul S.O.S. România de Olt, Mihai Adrian Țiu, a transmis o declarație politică în care condamnă solicitările privind îndepărtarea din spațiul public a bustului poetului Adrian Păunescu, considerând că astfel de inițiative reprezintă un atac la adresa patrimoniului cultural românesc și un precedent periculos pentru identitatea națională.
Parlamentarul își exprimă îngrijorarea față de demersul prin care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc solicită retragerea bustului poetului din Parcul Grădina Icoanei din București, apreciind că o asemenea măsură depășește limitele unei dezbateri istorice și riscă să transforme cultura într-un teren al confruntărilor ideologice.
În declarația sa, Mihai Adrian Țiu susține că personalitățile culturii române nu pot fi judecate exclusiv prin prisma contextului politic în care au trăit, ignorând contribuția pe care au avut-o la formarea identității naționale.
„Considerăm că o asemenea inițiativă deschide un precedent periculos, în care personalitățile culturii române sunt judecate exclusiv prin prisma unui context politic, ignorând contribuția lor fundamentală la identitatea națională și la patrimoniul cultural al României”, afirmă deputatul.
Acesta subliniază că Adrian Păunescu rămâne una dintre figurile marcante ale literaturii române contemporane, iar opera sa a influențat generații întregi de români. Totodată, arată că fenomenul Cenaclul Flacăra a avut un rol important în promovarea poeziei, muzicii și valorilor naționale într-o perioadă dificilă pentru cultura română.
Mihai Adrian Țiu consideră că trecutul trebuie analizat în mod echilibrat, fără a se ajunge la demolarea monumentelor sau la eliminarea simbolurilor culturale.
„Istoria trebuie cunoscută și analizată în întregul ei, cu luminile și umbrele sale, însă nu prin demolarea monumentelor și eliminarea simbolurilor culturale. O societate matură nu își șterge trecutul, ci îl înțelege și îl dezbate. A confunda valoarea unei opere cu toate opțiunile sau circumstanțele biografice ale autorului înseamnă a deschide calea unei epurări culturale fără sfârșit”, se arată în declarația parlamentarului.
Deputatul avertizează și asupra extinderii fenomenului cunoscut drept „cancel culture”, despre care afirmă că începe să afecteze inclusiv patrimoniul cultural românesc.
„Din păcate, asistăm la o tendință tot mai accentuată de importare a fenomenului «cancel culture», prin care opere, monumente și personalități sunt supuse unei judecăți selective, iar memoria colectivă riscă să fie rescrisă după criterii ideologice și conjuncturale. Libertatea de exprimare, libertatea creației și dreptul la memorie nu pot fi restrânse prin interpretări arbitrare sau prin inițiative care conduc la limitarea pluralismului cultural”, susține Mihai Adrian Țiu.
În același context, parlamentarul amintește și cazul bustului poetului Octavian Goga, apreciind că există riscul creării unui precedent prin care tot mai multe personalități istorice și culturale să fie eliminate din spațiul public în funcție de standardele ideologice ale momentului.
În încheiere, deputatul S.O.S. România de Olt transmite că România trebuie să își protejeze valorile culturale și să păstreze monumentele dedicate marilor creatori, considerând că dezbaterea asupra trecutului trebuie purtată prin educație și cercetare academică, nu prin înlăturarea simbolurilor identitare.
„Partidul S.O.S. ROMÂNIA consideră că România are nevoie de mai multă cultură, nu de demolarea simbolurilor culturale. Monumentele dedicate marilor creatori trebuie să rămână repere ale identității noastre naționale, iar dezbaterea istorică trebuie purtată în mediul academic și prin educație, nu prin îndepărtarea busturilor și statuilor. Apărăm dreptul românilor de a-și cinsti valorile culturale și respingem orice tentativă de rescriere a memoriei naționale prin mijloace care riscă să transforme cultura într-o victimă a radicalismului ideologic”, transmite deputatul Mihai Adrian Țiu.
Gigel Știrbu publică lista șefilor de instituții și contestă opoziția PSD
Deputatul PNL Gigel Știrbu susține într-un mesaj transmis public că PSD controlează în continuare instituțiile-cheie ale statului, deși se află în opoziție.
Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, lansează un nou atac la adresa Partidului Social Democrat, susținând că declarațiile liderilor PSD privind trecerea în opoziție sunt contrazise de realitatea din administrația publică. Într-o postare amplă, parlamentarul liberal afirmă că adevărata putere nu se măsoară prin funcțiile politice vizibile, ci prin controlul asupra instituțiilor publice din teritoriu.
Știrbu pornește de la declarațiile liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a afirmat în repetate rânduri că social-democrații au trecut în opoziție și și-au retras reprezentanții din funcțiile politice. Deputatul liberal consideră însă că această afirmație nu reflectă situația reală din administrație.
„Românii nu trăiesc din declarații de presă, ei trăiesc în realitate”, transmite Gigel Știrbu, susținând că influența politică se exercită prin instituțiile care gestionează sănătatea, educația, agricultura, finanțele, piața muncii, mediul și alte domenii esențiale.
În mesajul său, parlamentarul afirmă că în județul Olt numeroase instituții deconcentrate continuă să fie conduse de persoane promovate în perioada guvernărilor PSD, unele dintre acestea ocupând funcții de conducere de foarte mulți ani. Potrivit lui Știrbu, această continuitate ar demonstra că mecanismele de influență administrativă au rămas aproape neschimbate.
Deputatul PNL susține că opoziția nu poate fi redusă la retragerea unor secretari de stat sau prefecți, ci presupune renunțarea la controlul asupra structurilor administrative. În opinia sa, instituțiile statului trebuie conduse de profesioniști, evaluați în funcție de rezultate și responsabili în fața cetățenilor, nu a partidelor politice.
Pentru a-și susține afirmațiile, Gigel Știrbu anunță că publică lista persoanelor care conduc instituțiile deconcentrate din județul Olt și îi invită pe colegii săi din PNL – președinți de filiale, parlamentari și membri ai partidului – să facă același lucru în toate județele țării.
„Să arătăm întregii țări cine conduce de fapt România de 36 de ani!”, este apelul lansat de deputatul liberal, care susține că transparența privind conducerea instituțiilor publice este necesară pentru ca cetățenii să poată compara discursul politic cu realitatea din administrație.
Postarea lui Gigel Știrbu readuce în atenția opiniei publice dezbaterea privind influența politică asupra instituțiilor deconcentrate și rolul conducerii acestora în funcționarea administrației publice, într-un context în care relația dintre partidele aflate la putere și structurile administrative continuă să fie un subiect intens disputat.
CSM Slatina a stabilit obiectivul pentru un nou sezon în Liga Florilor: Clasarea în primele 8 locuri
CSM Slatina a dat oficial startul noului sezon competițional prin prezentarea lotului de handbal feminin pentru ediția 2026-2027, într-o conferință de presă organizată luni-20 iulie, la Hotel Ramada.
Evenimentul a reunit conducerea clubului, staff-ul tehnic, întregul lot de jucătoare, precum și reprezentanții administrației locale, semnalul fiind unul clar: după un sezon care a readus Slatina în prim-planul handbalului românesc, obiectivele devin și mai îndrăznețe.
După parcursul excelent din campionatul precedent, când echipa a fost la un singur punct de calificarea în cupele europene, oficialii clubului sunt convinși că formația are toate argumentele pentru a rămâne între cele mai competitive echipe ale Ligii Florilor.
Continuitatea pe banca tehnică, un lot consolidat prin transferuri importante și susținerea administrației locale reprezintă principalele atuuri ale CSM Slatina înaintea noului sezon.
Octavian Smărăndescu, director CSM Slatina: ”Noul sezon va fi mult mai puternic”
Directorul CSM Slatina, Octavian Smărăndescu, a vorbit despre transformarea spectaculoasă prin care a trecut echipa în ultimul an și despre încrederea pe care o are în proiectul construit la Slatina.
„Am preluat o echipă aflată în zona retrogradării, iar prin încrederea și profesionalismul antrenorilor Andrei Popescu și Raul Fotonea am ajuns să visăm la cupele europene. Noul sezon va fi mult mai puternic, însă suntem convinși că vom fi competitivi în fața oricărei echipe din Liga Florilor. Campionatul ce vine se anunţă poate de două, de trei ori mai puternic, grupele valorice s-au schimbat, echipe care au fost sub noi în campionatul trecut s-au întărit foarte tare. Însă asta nu ne sperie, ci ne îndârjeşte către o luptă mai puternică şi în a fi combativ cu absolut orice echipă din Liga Florilor în momentul acesta. Noi suntem convinişi că vom presta meciuri puternice cu fiecare dintre ele”
Andrei Popescu, antrenor principal CSM Slatina: ”Echipa este una mai echilibrată”
Antrenorul principal Andrei Popescu consideră că echipa este mai echilibrată decât în sezonul trecut și pregătită să facă față unui campionat extrem de valoros.
”După cum ştiţi, am început pregătirile pentru noul sezon, avem o formulă nouă de echipă. Ştim că ne aşteaptă un campionat greu. Ştim, de asemenea, că acest campionat a României este unul dintre cele mai puternice din lume, dacă nu chiar cel mai puternic, echipele adverse au încercat şi ele să ridice ştacheta şi să se întărească. Asta ne face pe noi să ne dorim mai mult, să încercăm să facem lucrurile mai bine ca anul trecut. Consider că echipa pe care o avem în acest an este una mai echilibrată, suntem mai acoperiţi pe posturi faţă de anul trecut, un pic mai multe dubluri, dacă ne raportăm la echipa pe care am avut-o anul trecut. Dacă ne raportăm la celelalte echipe şi ce schimbări s-au făcut şi cât de sus a crescut nivelul, cred că lucrurile sunt un pic schimbate faţă de sezonul trecut. Pe lângă acest lucru mai există şi acel factor, că anul trecut putem spune că a fost cumva o surpriză. În acest sezon cred că cea de echipe vor veni şi vor lua lucrurile puţin mai serios când vin la Slatina sau când joacă împotriva noastră. Dar noi deja ştim lucrul acesta şi încercăm să fim cât mai pregătiţi pentru acest lucru.Știm că ne așteaptă unul dintre cele mai puternice campionate din lume. Am construit un lot mai bine acoperit pe toate posturile și vrem să facem un sezon cel puțin la nivelul celui trecut. De această dată nu vom mai surprinde pe nimeni, iar adversarele vor trata mult mai serios meciurile cu Slatina”.
Raul Fotonea, antrenor secund CSM Slatina: ”Putem avea un nou sezon reușit”
La rândul său, antrenorul secund Raul Fotonea a recunoscut că ratarea calificării în cupele europene a lăsat urme, însă echipa privește acum cu încredere spre viitor.
„Ne-a trebuit ceva timp să trecem peste acel final de sezon. Ne-am dorit enorm calificarea în cupele europene și cred că am fi putut reuși. Acum privim înainte. Atmosfera din lot este foarte bună, fetele au revenit bine pregătite, iar etica lor de muncă ne dă încredere că putem avea un nou sezon reușit”.
Valentin Mihalache, viceprimar municipiul Slatina:”CSM Slatina va reprezenta una dintre surprizele Ligii Florilor”
Prezent la conferință, viceprimarul municipiului Slatina, Valentin Mihalache, a evidențiat importanța spiritului de echipă și meritul staff-ului tehnic în rezultatele obținute.
„Valorile individuale nu formează automat o echipă. Meritul antrenorilor este că au creat un grup unit și performant. Sunt convins că și în acest sezon CSM Slatina va reprezenta una dintre surprizele Ligii Florilor”.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a reafirmat sprijinul administrației locale pentru performanța sportivă și a anunțat că investițiile în handbal vor continua.
Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina: ”Slatina nu a avut niciodată astfel de performanţe la handbal”
„Am avut încredere în conducerea clubului și în cei doi antrenori și nu am intervenit niciodată în deciziile sportive. Performanța li se datorează lor și fetelor. În acest an, am aprobat chiar un buget mai mare decât cel solicitat de club, pentru că performanța se face și cu bani, nu doar cu pasiune. Vom continua să investim și în infrastructură, astfel încât handbalul slătinean să aibă condiții pe măsura rezultatelor”.
Spre ianuarie-februarie 2025, când echipa de handbal băltea în zona retrogradării, domnul Gigi Vâlceleanu a venit la mine şi mi-a spus că, dacă vreau, antrenorul Attila Horvath este dispus să îşi dea demisia şi să plece. E dispus să îşi dea demisia şi să plece, ne face un serviciu. Ne lasă pe marginea retrogradării, dar el e dispus să plece, ne face acest serviciu uriaş. I-am spus lui Gigi Vâlceleanu că nu sunt de acord şi că trebuie să stea să-şi ducă crucea, pentru că, dacă l-am fi lăsat să plece, asta a fost gândirea mea de manager, nu gândirea mea de sportiv, că eu nu sunt sportiv, se vede pe mine.
Şi atunci, din punct de vedere managerial, am considerat că este o decizie proastă să-l las pe Attila Horvath să plece, pentru că el nu şi-ar fi asumat public eşecul cu echipa de handbal. El a trebuit să stea, să-şi ducă crucea, să i se termine contractul, să vadă toată lumea performanţa lui şi în această perioadă de timp le-am recomandat celor doi, domnul Gigi Vâlceleanu şi domnul Octavian Smărăndescu, să găsească un antrenor bun. Au venit la mine în birou cu domnul Andrei Popescu şi colegul dumnealui. Am avut o discuţie de 15-20 de minute, mi-au plăcut foarte mult abordarea, viziunea, felul dinamic în care au prezentat lucrurile şi am decis să merg pe mâna celor doi, Gigi Vâlceleanu şi Octavian Smărăndescu, în desemnarea dumnealor ca antrenori.
Ei sunt aici la masă, trăiesc. Pot să vă spun că în anul competiţional trecut nu am interacţionat cu dumnealor niciodată. Nu le-am spus cum să-şi facă echipa, cum să-şi facă strategia. Am fost acolo doar atunci când a fost nevoie. Ei au ştiut tot timpul, sper, şi sper că ştiu în continuare că sunt la un telefon distanţă. Şi faptul că n-a fost nevoie să folosească acel telefon, mie îmi spune că lucrurile s-au rezolvat în interiorul clubului, între management, Gigi Vâlceleanu şi Octavian Smărăndescu, şi echipă. Lucru pentru care îi felicit. Ce am reuşit să facem într-un an de zile este spectaculos! Slatina nu a avut niciodată cred, la înfiinţarea CSM-ului astfel de performanţe la handbal. Şi acest lucru se datorează echipei şi antrenorilor”.
Cu un proiect consolidat, un lot întărit și o atmosferă de încredere, CSM Slatina pornește la drum cu obiective ambițioase și cu dorința de a confirma că performanța din sezonul trecut nu a fost o întâmplare.
Dacă evoluția echipei va continua pe aceeași linie ascendentă, handbalul slătinean are toate șansele să rămână în elita sportului românesc și să lupte, din nou, pentru un loc între cele mai bune echipe ale Ligii Florilor.
Lotul echipei CSM Slatina:
Tamara Pál (centru)
Amelia Lundbăck (centru)
Popescu Luciana (inter dreapta)
Papp Nikoletta (inter dreapta)
Nakayama Kaho (inter dreapta)
Cace Adina (inter dreapta)
Gréta Kácsor (inter stânga)
Matea Mara (inter stânga)
Cazanga Magda (inter stânga)
Vukcevic Nikolina (pivot)
Vasiliu Sonia (pivot)
Fulgoi Elena (pivot)
Țîrle Andreea (pivot)
Lecu Valentina (extremă dreapta)
Górna Adrianna (extremă dreapta)
Olaru Hermina (extremă stânga)
Dincă Nicoleta (extremă stânga)
Nagy Elena (portar)
Hauge Sakura (portar)
Zaharia Mara (portar)
Deputatul Mihai Țiu: „La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie!”
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, deputatul S.O.S. România de Olt, Mihai-Adrian Țiu, a transmis un mesaj în care vorbește despre importanța credinței, a identității naționale și a unității românilor, marcând totodată Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Parlamentarul S.O.S. România de Olt subliniază că Sfântul Ilie rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri ale curajului, dreptății și devotamentului față de Dumnezeu, iar exemplul său este și astăzi o sursă de inspirație pentru români.
„Astăzi, 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cunoscut drept Făcătorul de minuni, fiind cel care a adus ploaia după trei ani de secetă. Model de credință și curaj, Sfântul Ilie și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și apărării adevărului și este astăzi ocrotitorul Forțelor Aeriene Române”, afirmă deputatul Mihai-Adrian Țiu.
În mesajul său, deputatul evidențiază faptul că puterea unui popor nu este dată doar de resursele materiale, ci mai ales de valorile morale și spirituale care îl definesc.
„Credința și iubirea de țară au reprezentat întotdeauna temelia care ne-a ajutat să trecem peste cele mai grele încercări ale istoriei. Sfântul Ilie ne-a arătat că puterea unui popor nu se măsoară prin bogățiile sale materiale, ci mai ales prin tăria credinței și prin respectul față de valorile care îi definesc identitatea”, transmite parlamentarul.
Totodată, Mihai-Adrian Țiu aduce un omagiu militarilor și aviatorilor români, amintind că Sfântul Ilie este ocrotitorul celor care își desfășoară activitatea sub semnul curajului și al sacrificiului.
„Astăzi, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, adresez întreaga mea recunoștință militarilor, aviatorilor și tuturor celor care, prin misiunea lor, contribuie la apărarea României și la siguranța cetățenilor”, precizează deputatul.
În încheiere, parlamentarul face un apel la unitate și la păstrarea valorilor care au consolidat identitatea națională de-a lungul timpului.
„În calitate de deputat în Parlamentul României, îi îndemn pe români să păstreze vii valorile care au făcut din poporul român un popor puternic: credința în Dumnezeu, respectul pentru familie, solidaritatea dintre oameni și dragostea față de patria noastră”.
Mesajul este completat de o urare adresată tuturor celor care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie, încheiată cu îndemnul devenit simbolic al declarației: „La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie! Un popor unit nu poate fi învins!”.
Primarul Cătălin Rotea, reconfirmat în fruntea PSD Balș: „Continuăm dezvoltarea orașului cu seriozitate și responsabilitate”
Primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației PSD Balș, în urma votului acordat de colegii săi de partid.
Edilul a transmis un mesaj de mulțumire pentru încrederea primită și a subliniat că noul mandat reprezintă o responsabilitate și mai mare față de comunitate.
„Acest vot mă responsabilizează și mai mult și reprezintă un angajament pentru continuarea proiectelor dedicate dezvoltării orașului Balș și îmbunătățirii vieții oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Cătălin Rotea.
Primarul le-a mulțumit colegilor din organizația locală pentru susținerea acordată și a adresat mulțumiri conducerii județene a Partidului Social Democrat, în special președintelui Consiliului Județean Olt și al PSD Olt, Marius Oprescu, pentru prezența și sprijinul oferit la Balș.
Mesajul edilului evidențiază intenția de a continua proiectele aflate în derulare și de a păstra aceeași direcție administrativă, bazată pe unitate, seriozitate și responsabilitate.
La finalul postării, Cătălin Rotea a transmis că va merge înainte alături de echipa sa „pentru Balș și pentru fiecare cetățean al orașului”, reafirmând angajamentul de a continua investițiile și proiectele destinate dezvoltării comunității.
Citește și:
De la vis la fenomen național: Pizza Vibe a cucerit Beach, Please!
Strada Arcului intră în reabilitare. Restricții de circulație începând de joi-16 iulie
Municipiul Slatina continuă programul de modernizare a infrastructurii rutiere. Primăria anunță că, începând de joi, 16 iulie, vor demara lucrările de frezare a carosabilului pe strada Arcului, pe tronsonul cuprins între strada Sergent Major Dorobanțu și Centura Basarabilor.
Pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura cu restricții, iar autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să manifeste prudență, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile echipelor aflate în teren, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a intervențiilor.
Potrivit reprezentanților Primăriei Slatina, vineri, 17 iulie, în funcție de ritmul lucrărilor și de condițiile din teren, tronsonul ar putea fi închis temporar circulației pentru continuarea procesului de reabilitare.
Lucrările fac parte din programul administrației locale de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, având ca obiectiv creșterea siguranței și a confortului pentru toți participanții la trafic.
Reprezentanții municipalității le mulțumesc cetățenilor pentru răbdare și înțelegere, subliniind că disconfortul temporar este necesar pentru realizarea unor drumuri moderne și mai sigure.
Fiecare investiție în infrastructura rutieră reprezintă un pas înainte pentru un oraș mai bine conectat, mai sigur și mai prietenos cu locuitorii săi.
Citește și:
De la vis la fenomen național: Pizza Vibe a cucerit Beach, Please!





