Comuna Grădinari, printre câștigătorii premiului „Capitalele incluziunii și diversității”

0

Comisia Europeană a anunțat câștigătorii primei ediții a premiului ”Capitalele europene ale incluziunii și diversității”, iar localitatea Grădinari din județul Olt este printre aceștia. 

Comuna Grădinari a fost premiată pentru integrarea comunității de romi. Iar atunci când concurează cu regiuni și orașe precum Andaluzia, din Spania sau Goteborg, din Suedia, nu avem cum sa nu fim mândri de comunitatea din Grădinari, dar și de primarul Mihai Ioana, care ar trebui să fie un adevărat exemplu pentru ceilalți primari din județul Olt si de ce nu, din țară! Efortul edilul pentru toate proiectele implementate în comuna Grădinari a fost recunoscut, iar pentru viziunea, munca și implicarea de care a dat dovadă, mai ales prin schimbarea mentalităților față de cetățenii de etnie rromă, merită apreciat pe măsură!

Scopul inițiativei proiectului este acela de a pune în lumină metropolele, orașele și regiunile din UE care reprezintă un exemplu în ceea ce privește politicile favorabile incluziunii. Câștigătorii care provin din cinci state membre – Croația, Germania, România, Spania și Suedia – au primit recunoaștere pentru activitatea pe care au depus-o în vederea creării de societăți mai echitabile, promovând diversitatea și incluziunea în ceea ce privește sexul, originea rasială și etnică, religia și convingerile, dizabilitățile, vârsta, drepturile persoanelor LGBTIQ și integrarea romilor.

Cei din administrația publică locală au lansat încă de acum zece ani un proces de identificare a nevoilor comunităților de romi. Aceste nevoi au fost transpuse în acțiuni concrete și incluse în Planul local de acțiune pentru romi și în Strategia de dezvoltare locală, un document administrativ strategic aliniat la Strategia Europa 2020. Comuna a început apoi să atragă fonduri publice și europene, să creeze echipe de proiect care au scris și depus proiecte vizând combaterea discriminării și incluziunea socială a romilor.

Câștigătorul aurului la cea de a treia categorie, respectiv categoria privind incluziunea romilor, este Andaluzia, Spania, pentru planul său cuprinzător de integrare a comunității rome.  Argintul a fost obținut de orașul Göteborg din Suedia, iarbronzul de localitatea Grădinari din România.

Câștigătorul aurului la categoria „autorități locale cu mai mult de 50 000 de locuitori” este orașul Köln din Germania pentru strategia de consolidare a diversității și a incluziunii. Argintul a fost obținut de orașul Göteborg din Suedia, iar bronzul de orașul Barcelona din Spania.

Câștigătorul aurului la categoria „autorități locale cu mai puțin de 50 000 de locuitori” este orașul Koprivnica din Croația pentru strategia de sprijinire a persoanelor cu dizabilități. Argintul a fost obținut de orașul Ingelheim am Rhein din Germania, iar bronzul de orașul Antequera din Spania.

Evenimentul „Luna europeană a diversității” a avut loc pentru prima dată în mai 2020. Acesta a avut loc în cadrul celei de a zecea aniversări a Platformei UE a cartelor diversității. Luna europeană a diversității elogiază eforturile depuse de organizații pentru a contribui la crearea unor medii egale și favorabile incluziunii, în beneficiul tuturor. Inițiativa aceasta se înscrie în angajamentul Comisiei Europene de a combate discriminarea și de a promova locuri de muncă diverse și favorabile incluziunii.

Milioane de doze de vaccin au fost reciclate

0

Achiziția de vaccinuri COVID cu mult peste necesarul României, este în opinia senatorului Siminica Mirea,  o infracțiune care trebuie pedepsită!

Oamenii responsabili care au cheltuit banii publici, cumpărând vaccinuri cu mult peste necesarul țării, încep să se denunțe unii pe alții. În realitate, toți sunt răspunzători pentru această risipă uriașă provocată din bani publici. Într-un moment în care România avea cu mult peste necesar, cei aflați la Putere la vremea aceea, au semnat memorandumul de aprobare a unei noi achiziții de 39 de milioane de doze” a fost mesajul transmis de senatorul de Olt, Siminica Mirea.

Până în prezent, România a reciclat deja 3 milioane de doze de vaccin, iar cel mai probabil, așa se va întâmpla cu o mare parte din cele 65 de milioane care mai urmează să fie livrate.

 Într-o țară cu un sistem medical pus la pământ, cu echipamente și medicamente lipsă, oamenii aflați la putere, au decis să cumpere vaccinuri. Cam câte vieți puteau fi salvate dacă o bună parte din acești bani ar fi fost investiți în lucruri care chiar contau pentru pacienții români? Românii nu vor uita! Achiziția de vaccinuri COVID cu mult peste necesarul României, este o infracțiune care trebuie pedepsită!”, a mai punctat, Siminica Mirea.

Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara

Meteorologii au emis miercuri o nouă alertă meteo de vreme rea. De la ora 12.00 intră în vigoare o atenționare Cod galben de ploi și vijelii pentru aproape toate județele țării.

De miercuri, ora 12.00, și până joi la ora 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40-60 l/mp.

Este vizată toată țara, cu excepția județelor Constanța și Tulcea.

 

Traficul rutier va fi închis pe un drum din județ

Traficul rutier va fi închis total, începând de astăzi, 27 aprilie 2022, pe drumul naţional DN 64, kilometrul 13 + 700 metri, în comuna Fălcoiu din județul Olt, din cauza unor lucrări de consolidare a liniei de cale ferată, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

Potrivit infirmațiilor furnizate de IPJ Olt, traficul rutier va fi închis total în zona trecerii la nivel cu calea ferată, în perioada 27 aprilie, ora 20.00 – 28 aprilie, ora 4.00 și va fi deviat în funcție de categoria de autovehicule, fiind folosiți piloți la dirijare.

În această perioadă, se recomandă folosirea rutelor ocolitoare, după cum urmează:

Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5  tone: Drumul Național 64 – Drumul Comunal 84 ( strada Plopilor – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 84A (strada Primăriei – comuna Fălcoiu)  – Drumul Comunal 85 (strada Principală – comuna Fălcoiu)  – Drumul Național 64 și retur.

Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5  tone: Drumul Național 64 – Drumul Județean 644 (strada Principală, comuna Șopârlița) – Drumul Comunal 10 (strada Ruscă, comuna Șopârlița spre comuna Dobrun), Drumul Județean 643 (strada Principală, comuna Dobrun) spre Drumul Național 64 și retur.

Totodată, circulația feroviară va fi închisă pe ruta Piatra Olt – Caracal, în același interval orar.

Începând cu data de 28 aprilie 2022, ora 4.00, traficul rutier va fi reluat pe drumul naţional DN 64, iar circulația se va desfășura alternativ, pe un singur sens, până la finalizarea lucrărilor de consolidare, fiind instalată semnalizare rutieră temporară.

Incendiu puternic pe drumul expres Craiova-Pitești

Un incendiu în care au fost implicate mai multe utilaje a avut loc marți-26 aprilie, pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti.

Pompierii Detașamentului Slatina și Gărzii Balș, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la patru utilaje pentru finisarea asfaltului.

”Evenimentul s-a produs între localitățile Balș și Pielești, pe un sector de drum care nu este deschis circulației rutiere. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la materialele combustibile din compunerea utilajelor. În urma incendiului cele patru utilaje au fost distruse în proporție de aproximativ 70 la sută. ”, au declarat reprezentanții ISU Olt.

Intervenția pompierilor a durat mai bine de o oră. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la unul dintre utilaje.

S-a deschis circulația pe Drumul Expres Craiova-Pitești!

Primul sector de Drum Expres din România a fost inaugurat joi, 21 aprilie 2022. Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme față de termenul contractual.

Cu o lungime de 18,5 km (Robănești – Piatra-Olt), acest lot al Drumului expres va asigura și ocolirea orașului Balș. Potrivit autorităților, evitarea tranzitării localității va scurta timpul de deplasare pe ruta Craiova, va elimina aglomerația din oraș și va crește gradul de siguranță rutieră în zonă.
În luna iunie va fi deschisă circulația și pe Lotul 2 (conform graficului de lucrări), între Piatra-Olt și Valea Mare (21, 35 km). Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje și disconfort.
Cele două loturi ale Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești au o lungime totală de 39,85 km, iar construcția lor a început în luna septembrie 2019. Proiectul Drumului Expres Craiova-Pitești (DEx 12) a fost lansat în anul 2017.
Tronsonul 2, lotul 2, al DEx 12, înseamnă construcția a 18.5 km de drum expres nou,2 benzi pe sens, cu viteza proiectată de 120 km/h, construcția a 3 noduri rutiere, 14 poduri/pasaje, a unui spațiu pentru servicii și a unei baze de întreținere și de deszăpezire.
Valoarea totală a proiectului este de 4.839.596.265,35 lei iar valoarea totala eligibilă este de 4.082.728.145,81 lei. Sumă ce urmează a fi asigurată de catre Uniunea Europeană din Fondul de Coezioune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 se ridică la 4.082.728.145,81 lei (85% din valoarea totală eligibilă), restul sumei fiind asigurată de Guvernul Romaniei.

Primăria Slatina a distribuit tichetele sociale de Paște

Primăria municipiului Slatina a distribuit în această lună, prin intermediul Poștei Române tichetele sociale de Paște pentru un număr de aproximativ 4.000 de slătineni. Tichetele sociale sunt în valoare de 100 de lei și pot fi valorificate într-un număr de 135 de unități comerciale de pe raza municipiului Slatina.

Din numărul total de 3.989 cereri depuse inițial de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionari cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi tichetele sociale menționate un număr de 3.931 persoane. ”Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 1 – 28 februarie, persoanele din grupul țintă având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie electronic la adresa office@das-slatina.ro. Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte” , au declarat reprezentanții Primăriei Slatina.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 135 unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social distribuit beneficiarilor. Totodată, lista respectivă poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica ”Informații de interes public”.

Pe drumul expres Craiova-Pitește se va circula cu 120km/ h

Parlamentul a schimbat viteza legală pentru drumurile expres de la 100 la 120 km/h, deși România încă nu are niciun drum expres. Primul va fi tronsonul din șoseaua Craiova-Pitești, care urmează să fie inaugurat înainte de Paște și care va avea 18 kilometri.

Se va circula cu viteză mai mare pe drumurile expres, de la 100 la 120 km/h, deși România încă nu are niciun drum expres. Potrivit Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, Lotul 1 din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești va fi deschis circulației înainte de Paște! Acesta a anunțat că se va putea circula pe centura de ocolire a Balșului începând cu 21 aprilie, iar pe cea a Slatinei, la începutul lunii iunie. Autoritățile locale și județene sunt conștiente că odată cu fluidizarea traficului pe o rută foarte aglomerată, vor apărea și oportunități economice însemnate pentru județul nostru. O infrastructura rutieră bine pusă la punct este unul dintre criteriile importante pe care un investitor de top le ia în calcul, atunci când alege să-și desfășoare activitatea într-un județ sau altul.

În ceea ce privește Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că termenele de execuție sunt deja depășite, iar mobilizarea lasă de dorit.  Termenul de finalizare al contractului este sfârșitul anului, iar constructorul a ajuns în prezent doar la un procent sub 50% progres fizic!

Legea a fost votată și urmează să fie promulgată de Klaus Iohannis, președintele României.Parlamentarii speră ca încă de la inaugurare, pe tronsonul Craiova – Pitești să se poată circula cu 120 de km/h, așa cum au votat.

Pe drumurile expres va fi interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, care nu deţin autorizaţie specială de transport emisă de administratorul drumului public, potrivit reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse, a bicicletelor, trotinetelor electrice şi mopedelor, a utilajelor agricole sau forestiere şi a maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care nu pot depăşi viteza de 50km/h.    Vor fi interzise: învăţarea conducerii unui vehicul, manifestaţiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele şi competiţiile de orice fel şi cortegiile.

Incendiu puternic într-o gospodarie din Olt

Pompierii Detașamentului Caracal, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit noaptea trecută, în comuna Cezieni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Intervenția pompierilor, pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, a durat mai bine de trei ore.

”La sosirea echipajelor, ardeau, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, o anexă gospodărească, folosită ca bucătărie de vară și magazie de lemne și circa trei tone de lemne de foc, cu posibilități de propagare la locuința aflată în apropiere. Incendiul a fost localizat în limitele găsite. În urma incendiului au ars anexa gospodărească, bunurile aflate în interior și trei tone de lemne de foc. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la o priză cu defecţiuni sau improvizaţii”, au declarat reprezentanții ISU Olt.

Pompierii olteni reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de instalațiile electrice suprasolicitate, cu defecţiuni sau improvizaţii:
•nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.