

https://proeurocons.eu/digitrend/
ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA MĂRUNȚEI
Miercuri dimineața-30 octombrie, în jurul orei 07:30, Inspectoratul Județean de Poliție Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, a avut loc un accident rutier.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod în comuna Mărunței. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale corespunzătoare.
”La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Beneficierii microbuzelor sunt elevii din localitățile: Balș, Piatra-Olt, Corabia, Studina, Obârșia, Gostavățu, Ianca, Brebeni, Valea Mare, Rotunda, Morunglav, Vitomirești, Sprâncenata, Pleșoiu, Izvoarele.
”Ne aflăm astăzi într-un moment foarte important pentru educația județului nostru. După ce luna august am livrat primele 5 microbuze electrice, astăzi predăm și restul de 15 microbuze, în cadrul unui proiect în valoare de 35 milioane de lei. Noi considerăm că este un proiect foarte necesar pentru județul nostru. Și nu este ultimul, urmează ca în perioada următoare să implementăm un alt program în care sunt prevăzute 15 microbuze hibrid, proiect în valoare de 15 milioane de lei și care se află la stadiul de licitație. Aș vrea să spun că s-a ținut cont de numărul elevilor din județ pentru a stabili ordinea în care aceste microbuze au fost predate. În prezent mai avem nevoie la nivelul județului de 35 microbuze care vor fi achiziționate prin cadrul altui proiect”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan.

Potrivit edililor olteni mai multe școli din județ aveau microbuze care puneau în pericol viața elevilor, fiind vechi de aproximativ 15 ani.
Microbuzele electrice au fost achiziționate cu ajutorul fondurilor nerambursabile, în cadrul Programului Național de Rederesare și Reziliență, Componenta C15: Educație.
Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo s-a întâlnit luni după-amiaza cu slătinenii pe Esplanadă pentru a-i asigura că își va respecta toate promisiunile făcute, pe rând, în funcție de importanța lor.
Mario De Mezzo a depus jurământul de investire vineri-25 octombrie, devenind oficial primarul municipiului reședință de județ. Acesta a ales să le prezinte public slătinenilor echipa de consilierii locali alături de care va merge în acest mandat. În cadrul întâlnirii edilul a declarat că unul dintre cei doi viceprimari pe care îi va avea Primăria Slatina este din partea PNL, mai exact este vorba despre Valentin Mihalache.
Al doilea viceprimar va fi din partea AUR, cu care Mario De Mezzo a declarat public că își dorrește o alianţă în Consiliul Local Slatina, excluzând în mod cert o alianță cu PSD.
Zi importantă pentru administrația locală din comuna Șopârlița. Primarul comunei, Trepăduș Marijana, a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar. La eveniment au luat parte reprezentanți din cadrul Prefecturii Olt, președinta OFSD Olt, Corina Sulger, dar și senatorul PSD Olt, Liviu Voiculescu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, alături de primarul comunei Studina, Marian Vasile și președintele PNL Olt, Gigel Știrbu, au inaugurat luni-28 octombrie, în comuna Studina, reţeaua de gaze naturale care va alimenta mai multe localităţi din judeţul Olt.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale județului Olt a fost finalizat cu succes în comuna Studina. Meritul este în primul rând al primarului comunei Studina, Marian Vasile, care a reușit să pună bazele unui proiect esențial cel puțin pentru sudul județului. Această investiţie va reuşi să aducă gazul în toată zona de sud a judeţului Olt. Reţeaua de gaze are o lungime de 130,517 kilometri și va asigura peste 3.700 de branşamente în comunele Studina, Grădinile şi Brastavăţu.

Primarul comunei Studina a ținut să îi mulțumească public presedintelui PNL, Nicolae Ciucă pentru tot sprijinul acordat în implementarea acestui proiect, fiind convins că implicarea și interesul pe care îl are în ceea ce privește problemele de interes local și național, îl vor ajuta să câștiga alegerile pentru președinția României.

”Acum câțiva ani, am interacționat cu acest om minunat, Nicolae Ciucă, care mi-a oferit tot sprijinul în ceea ce privește acest proiect. Au fost și momente în existența mea când am văzut că unii doar promit, nu fac, mint, sunt demagogi și efectiv au un singur scop, aceala de a le fi lor bine și celor doar dintr-un nucleu restrâns din jurul lor. Acum câtiva ani de zile, într-o zi de luni, domnul președinte Nicolae Ciucă, în urma unei discuții pe care am avut-o cu presedintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, m-a primit la Guvern, pe vremea când era premier, pentru că aveam nevoie de suport din partea lui și a echipei care conducea Guvernul României. Vorbind despre problemele pe care le are comuna Studina, am văzut un interes extraordinar pentru tot ceea ce se întamplă în toată zona, nu doar în comuna Studina, am ințeles , am văzut cum efectiv bucuria pe care o emană acest om atunci când vorbește despre țară, despre semeni și despre ceea ce trebuie făcut, înțelegând nevoile noastre ale tututor celor de jos. A fost ziua în care am vazut ce înseamnă cuvântul unui om și promisiunile respectate ale unui om, am vazut decența și sufletul. Mi-aș dori ca și în clasa noastră politică să nu se mai mintă atât de mult, să se respecte promisunile, sa ne iubim cu toții țara pentru că sufletul este cel mai important, nu cred că poate cineva să facă mai multe lucruri pentru societatea românească decât un om care poate crea echilibru, pace și armonie. Astăzi, la Studina este lângă noi viitorul președinte al României. Nu este omul care se laudă sau care acceptă laude și asta înseamnă eleganță și încredere în propriile forțe. Sunt convins ca în viitor, împreună, vom reuși să punem în practică toate proiecte importante pentru județul nostru”, a transmis primarul comunei Studina, Marian Vasile.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit în cadrul cereomoniei de inaugurare a sistemului de alimentare cu gaze naturale despre importanța acestui proiect în dezvoltarea județului și întregii Regiuni Oltenia.
„Și în sudul ţării este nevoie de proiecte, este nevoie de infrastructură, este nevoie ca oamenii să simtă cu adevărat că România se dezvoltă şi că Oltenia nu este uitată de tot ceea ce înseamnă proiecte mari de infrastructură, investiţii şi în mod aparte de ceea ce poate să reprezinte acel minim standard care este normal pentru anii în care trăim… Tot ceea ce au însemnat proiectele mari de infrastructură, tot ceea ce reprezintă arterele pe care economia se dezvoltă, atât infrastructura rutieră, feroviară sau ceea care ţine de un minim necesar pentru ca investitorii să poată să se uite la un loc unde să vină să cheltuiască şi să dezvolte proiecte, trebuie să existe şi o reţea de gaze… Dar nu am venit aici să facem politică, am venit să inaugurăm şi să ne bucurăm de un obiectiv cât se poate de important pentru regiunea de sud a ţării, pentru judeţul Olt, pentru mai multe comune. Vreau să înţelegeţi că nu am ţinut cont că este proiectul primarului din Studina, pentru acest proiect trece şi prin alte comune care au primar de altă culoare politică. Pentru mine a contat foarte mult ce se face pentru oameni, iar în Oltenia, oltean fiind, cunoscând foarte bine tot ce se întâmplă şi la mine în Dolj şi aici în Olt şi la Vâlcea şi în Gorj şi în Mehedinţi – şi apropo, ieri, la Drobeta Turnu Severin, am vorbit despre faptul că este singurul municipiu reşedinţă de judeţ care nu are reţea de gaze. În prezent, Studina are reţea de gaze, iar în municipiul Severin, în continuare, oamenii pregătesc mâncarea folosind gaz de la butelie„, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă.

