Investiție de peste 1,5 milioane de lei la Spitalul Județean Slatina. Blocul Alimentar va fi complet transformat

Performanța este răsplătită la Scornicești! Primarul Daniel Tudor va premia elevii cu rezultate de excepție la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Primăria Slatina câștigă o nouă bătălie pentru Cimitirul Strehareți. Judecătoria Craiova dispune evacuarea Ecumenic Funerar

Liceul „Ioniță Asan” renaște printr-o investiție majoră

Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, una dintre cele mai reprezentative instituții de învățământ din municipiul Caracal și un simbol al educației din județul Olt, traversează una dintre cele mai importante etape din existența sa.

Clădirea, încadrată în categoria construcțiilor cu risc seismic ridicat, este supusă unui amplu proces de consolidare și modernizare, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”.

Ion Doldurea: „Investim în siguranța copiilor și în viitorul Caracalului”

Investiția are ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță pentru elevi și cadrele didactice, dar și îmbunătățirea funcționalității și eficienței energetice a întregului ansamblu școlar. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, aproximativ 60 de muncitori fiind prezenți zilnic pe șantier.

Primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, împreună cu viceprimarul Lari Pătran, monitorizează constant evoluția lucrărilor, efectuând vizite periodice pentru a se asigura că proiectul respectă graficul stabilit și standardele de calitate asumate. Liceul „Ioniță Asan” este alcătuit dintr-o clădire monument istoric cu o suprafață desfășurată de 5.348 de metri pătrați și alte două corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 1.032 de metri pătrați.

Complexitatea investiției este una ridicată, întrucât lucrările trebuie să păstreze valoarea arhitecturală și istorică a imobilului, oferindu-i, în același timp, condițiile necesare pentru funcționarea la standardele actuale.

Ion Doldurea: „Educația merită cele mai bune condiții”

Primarul municipiului Caracal subliniază că investițiile în infrastructura școlară reprezintă una dintre cele mai importante direcții ale administrației locale.

„Liceul «Ioniță Asan» nu este doar o clădire, ci un simbol al educației din Caracal și locul în care s-au format generații întregi de oameni de valoare. De aceea, avem obligația să îl consolidăm și să îl păstrăm pentru generațiile viitoare. Prin această investiție nu reabilităm doar ziduri, ci investim în siguranța copiilor, în respectul față de patrimoniul orașului și în viitorul comunității noastre. Ne dorim ca elevii și profesorii să se întoarcă într-o școală modernă, sigură și eficientă energetic, care să ofere cele mai bune condiții pentru actul educațional”, a declarat primarul Ion Doldurea.

Odată cu finalizarea proiectului, unul dintre cele mai importante licee din municipiu va beneficia de o infrastructură adaptată cerințelor actuale, iar elevii și profesorii vor desfășura procesul educațional într-un spațiu sigur, modern și pregătit pentru următoarele decenii. Investiția reprezintă încă un pas important în strategia administrației locale de modernizare a sistemului de învățământ din Caracal și de creștere a calității educației.

Izbiceni, capitala distracției din sudul județului. Mii de oameni au sărbătorit Ziua Comunei alături de primarul Fănel Bădici

Comuna Izbiceni a trăit luni- 29 iunie, unul dintre cele spectaculoase momente ale anului, odată cu organizarea Zilei Comunei. Evenimentul a adunat mii de persoane din întreaga comună, din localitățile învecinate, dar și din municipiile Slatina, Caracal și orașul Corabia, care au ales să petreacă împreună o zi dedicată comunității, tradițiilor și bunei dispoziții.

Târgul Industrial din comuna Izbiceni s-a dovedit neîncăpător pentru numărul mare de participanți veniți să se bucure de programul artistic și de atmosfera de sărbătoare. Pe parcursul întregii zile, scena a găzduit artiști îndrăgiți și ansambluri folclorice care au oferit momente apreciate de public, transformând evenimentul într-un adevărat spectacol.

Printre invitații care au urcat pe scenă s-au numărat Petrică și Armin Nicoară alături de Claudia Puican, Andrei Bănuță, Cristian Rizescu, Niculina Stoican, Costel David, Dorina Mete și Ștefan Minulescu. DJ METE și Ansamblul ”Floare de mărgăritar” Giuvărăști, Clasa de instrumente și canto popular Izbiceni, Ansamblul ”Hora” Izbiceni, Ansamblul ”Alunelul” Tia Mare, Dans Țigănesc Izbiceni, Dirijor Florin Chirițoiu și Frații Plotogea au completat atmosfera. Gabriel Coveșeanu, cunoscut publicului larg sub pseudonimul de Cove a întreținut atmosfera pe toată durata spectacolului și prezentat întregul eveniment.

Primarul comunei, Fănel Bădici, a fost prezent alături de oameni pe întreaga durată a evenimentului, discutând cu participanții și bucurându-se împreună cu aceștia de succesul sărbătorii.

„Ziua Comunei Izbiceni este despre oameni, despre respectul pe care îl purtăm comunității noastre și despre bucuria de a fi împreună. Mă bucur că atât de mulți oameni au răspuns invitației noastre și au ales să petrecem această zi ca o adevărată familie. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți, artiștilor, organizatorilor și tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment. Vom continua să organizăm manifestări care să aducă oamenii împreună, aici în comuna Izbiceni”, a declarat primarul Fănel Bădici.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu un impresionant foc de artificii, care a fost răsplătit cu aplauze de miile de participanți. Ediția din acest an a Zilei Comunei Izbiceni a reconfirmat statutul evenimentului drept unul dintre cele mai importante și mai așteptate din sudul județului Olt.

CSM Slatina a adus sportul în mijlocul oamenilor! Mii de slătineni au trăit experiența campionilor la Zilele Municipiului Slatina

Sportul a fost unul dintre marii câștigători ai ediției din acest an a Zilelor Municipiului Slatina. Timp de două zile, CSM Slatina a ieșit din sălile de antrenament și de pe terenurile de competiție pentru a fi mai aproape ca niciodată de comunitate, oferindu-le slătinenilor ocazia de a descoperi performanța prin experiențe directe și interactive.

Pe Esplanadă, sute de copii, tineri și părinți au avut ocazia să intre în dialog cu sportivii clubului, să participe la demonstrații și să testeze mai multe discipline sportive într-o atmosferă relaxată, plină de energie și entuziasm.

Șahul, tenisul de masă și fotbalul au atras participanți de toate vârstele, iar fiecare activitate a demonstrat că sportul înseamnă mult mai mult decât competiție: înseamnă educație, disciplină, sănătate și spirit de echipă.

Reprezentanții CSM Slatina au fost alături de vizitatori pe tot parcursul evenimentului, răspunzând întrebărilor, oferind demonstrații și încurajând copiii să descopere bucuria mișcării și a performanței.

„Slătinenii au avut, în acest weekend, ocazia ca, în cadrul Zilelor Municipiului Slatina, să descopere mai îndeaproape activitatea sportivilor de la CSM Slatina. Cei prezenți au putut să vadă, să discute și chiar să exerseze alături de sportivi, într-o atmosferă plină de energie, voie bună și spirit de comunitate”, au transmis reprezentanții clubului.

Participarea CSM Slatina la sărbătoarea orașului a demonstrat încă o dată că performanța sportivă se construiește împreună cu comunitatea și că apropierea dintre sportivi și public reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitorul generațiilor tinere.

Prin implicarea sa în cadrul Zilelor Municipiului, CSM Slatina a reușit să transforme sportul într-o experiență accesibilă tuturor și să transmită un mesaj puternic: o comunitate puternică este o comunitate activă, iar viitorul Slatinei se construiește prin educație, mișcare și performanță.

 

 

Cirește și:

Trafic restricționat pe strada Mănăstirii din Slatina. Încep lucrările de modernizare a rețelei de gaze

 

Trafic restricționat pe strada Mănăstirii din Slatina. Încep lucrările de modernizare a rețelei de gaze

Întreaga comunitate din Brebeni s-a unit de Ziua Comunei, iar mesajul autorităților a fost unul clar: dezvoltarea continuă

Comuna Brebeni a trăit o zi de sărbătoare, emoție și bucurie, cu prilejul Zilei Comunei, eveniment organizat în avans față de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pentru ca un număr cât mai mare de locuitori să poată participa la manifestările dedicate comunității.

Evenimentul a reunit sute de localnici, invitați și reprezentanți ai administrației locale și județene, într-o atmosferă de sărbătoare care a evidențiat spiritul unit al comunității și direcția de dezvoltare pe care comuna o urmează.

Primarul comunei Brebeni, Florea Cîrstea, a subliniat că investițiile realizate în localitate au fost posibile datorită colaborării permanente cu Consiliul Județean Olt și sprijinului acordat de președintele instituției.

„Sărbătorim Ziua Comunei Brebeni de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cu o zi în avans pentru că am vrut să fie prezenți într-un număr cât mai mare locuitorii comunei Brebeni. Alături de noi a fost și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, omul care este permanent conectat la realitatea localității Brebeni, omul fără de care nu ar fi fost posibilă dezvoltarea comunei Brebeni. Pentru că toate investițiile sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Olt”, a declarat edilul.

La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, deputații de Olt, Florin Barbu și Marius Iancu, vicepreședintele PSD Olt Liviu Voculescu, președintele OFSD Olt Corina Sulger, directorul adjunct al AFIR România Daniel Bărbulescu, directorul Serviciului Județean de Pază Olt Sabin Bratu, secretarul de stat Florin Homorean, consilierul local al municipiului Slatina Mihai Cîrloganu, precum și primarii comunelor Schitu, Poboru, Movileni și Șerbănești.

În discursul său, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a transmis un mesaj de susținere pentru administrația locală și pentru proiectele de dezvoltare ale comunei.

„Cu drag venim de fiecare dată în comuna Brebeni și, pentru prima oară de această dată, cu emoție alături de edilul Florian Cîrstea pe care îl felicit pentru ceea ce a început să facă în comuna Brebeni. Am alături de mine întreaga echipă politică și administrativă. Îi asigurăm pe locuitorii comunei Brebeni că le vom fi alături în tot ceea ce își propune primarul Florea Cîrstea. Cu siguranță, așa cum îl știu eu pe domnul primar, proiectele pe care și le propune nu vor fi puține. Va avea tot sprijinul meu și al întregii echipe pentru că avem încredere că va face din Brebeni o comună europeană. La mulți ani, comuna Brebeni!”, a declarat Marius Oprescu.

Pe lângă mesajele oficiale, Ziua Comunei Brebeni a însemnat și momente artistice, întâlniri între generații și clipe de bucurie pentru localnici, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității.

Ediția din acest an a demonstrat încă o dată că Brebeni este o comună în plină dezvoltare, unde investițiile merg mână în mână cu respectul pentru tradiții și cu dorința de a construi un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.

Slatina a strălucit! Mii de oameni au sărbătorit orașul într-un weekend memorabil dedicat performanței

PSD Olt acuză PNL, USR și UDMR că blochează formarea Guvernului

Organizația PSD Olt acuză PNL, USR și UDMR că prelungesc în mod nejustificat criza politică și că împiedică formarea unui Guvern cu puteri depline, într-un moment pe care social-democrații îl consideră esențial pentru stabilitatea României.

Într-o declarație publică, reprezentanții PSD Olt susțin că Partidul Social Democrat a manifestat deschidere față de toate variantele de negociere care ar fi putut conduce la instalarea rapidă a unui nou Executiv.

Potrivit PSD Olt, Partidul Social Democrat a susținut refacerea coaliției de guvernare, a sprijinit demersurile pentru desemnarea unui nou premier și și-a exprimat disponibilitatea de a prelua responsabilitatea guvernării. Social-democrații afirmă însă că, de fiecare dată, PNL, USR și UDMR au modificat condițiile negocierilor, invocând noi criterii și formule politice care au făcut imposibilă ajungerea la un acord.

„România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice. În loc să fie găsite soluții pentru ieșirea din criză, asistăm la tergiversări și la schimbarea permanentă a regulilor de negociere, în funcție de interesele de partid”, transmit reprezentanții PSD Olt.

În opinia organizației județene, menținerea blocajului politic poate avea efecte importante asupra economiei și asupra credibilității externe a României. PSD Olt atrage atenția că țara are nevoie de un Guvern cu atribuții depline pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, gestionarea problemelor economice și menținerea încrederii partenerilor internaționali.

În final, PSD Olt face apel la liderii PNL, USR și UDMR să renunțe la disputele politice și să participe cu responsabilitate la formarea unei majorități parlamentare care să asigure stabilitatea guvernării. Reprezentanții social-democrați susțin că, în actualul context, interesul național trebuie să prevaleze în fața calculelor politice și electorale.