Incendiu într-o parcare din Slatina. Mai multe autoturisme au fost avariate

Patru autoturisme au fost implicate într-un incendiu care a izbucnit miercuri dimineața pe o stradă din Slatina. Incendiul a fost urmat de degajări masive de fum. Din fericire nu au existat victime, însă, pagubele materiale sunt semnificative.

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri- 8 octombrie, într-o parcare pe strada Aleea Gladiolei.  Două autoturisme au fost aproape complet distruse de flăcări, iar fumul gros și negru s-a răspândit rapid. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost se pare un scurtcircuit electric.

”Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Aleea Gladiolei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism și propagat la un alt autoturism parcat.

Autoturismul la care s-au produs incendiul era parcat, iar șoferul a observat fum, s-a evacuat și a anunțat evenimentul la Numărul Unic – 112. La sosirea echipajelor, un autoturism ardea generalizat, iar cel de-al doilea în proporție de aproximativ 70 la sută.

Din cauza temperaturii degajate de incendiu, alte două autoturisme parcate au fost avariate ușor, fiind afectate elementele din plastic. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric”, transmite ISU Olt.

 

Citește și:

Bărbat din Olt, reținut de politiști după ce a ucis un câine

Bărbat din Olt, reținut de politiști după ce a ucis un câine

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au dispus marți- 7 octombrie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 51 de ani, din comuna Șerbănești, județul Olt care a exercitat acte de violență asupra unui exemplar canin, provocând decesul acestuia.

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

”În fapt, în ziua de 4 octombrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un câine ar fi fost ucis de o persoană în comuna Șerbănești. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 51 de ani, din comuna Șerbănești, ar fi exercitat acte de violență asupra unui exemplar canin, provocând decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun. Ca urmare a probatoriului administrat, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, transmite într-un comunicat IPJ Olt.

Circulația pe Transfăgărășan, închisă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN7C). Din cauza condițiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol și un strat de zăpadă care, în zona alpină depășește 30 de cm, DN7C (Transfăgărășan) se închide temporar, începând cu orele 10:00, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă), anunță Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Această măsură este necesară pentru că nu mai pot fi îndeplinite condițiile de siguranță rutieră, având în vedere că cei mai mulți șoferi care tranzitează zona în această perioadă nu au mașinile dotate cu cauciucuri de iarnă și astfel pericolul de accidente este iminent.

Circulația va fi redeschisă dacă se vor îmbunătății condițiile meteo și se va putea tranzita zona în condiții de siguranță.

Se acționează în continuare pentru deszăpezirea Transfăgărășanului, iar circulația va fi permisă doar pentru mașinile pregătite pentru condiții de iarnă.

 

 

Meciul CSM Slatina-CSM Galați, în sprijinul Ștefaniei Petcan

CSM Slatina este pregătită pentru confruntarea cu CSM Galați. Meciul va avea loc miercuri- 8 octombrie, cu începre de la ora 18:00, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Slatina. În sală va fi amplasată și o urnă de donații în sprijinul Ștefaniei Petcan.

Clubul Sportiv Municipal Slatina se alătură campaniei de donații pentru Ștefania Petcan, tânăra de 19 ani din Slatina, diagnosticată cu o boală rară. Spectatorii meciului vor putea dona sume de bani și vor putea contribui financiar la salvarea Ștefaniei Petcan. Biletele se pot achiziționa de la intrarea în sală începând cu ora 16:30, prețul unui bilet fiind de 15 lei.

”Suntem pregătiți pentru confruntarea care bate la ușile sălii noastre în puțin peste 24 de ore! Echipa noastră întâlnește formația CSM Galați, miercuri-8 octombrie,  începând cu ora 18:00 în sala de la LPS, unde sperăm să avem parte din nou de o sală plină care să ne împingă spre un rezultat favorabil de care să ne bucurăm împreună!

La acest meci vom organiza o campanie de donații pentru Ștefania Petcan, adolescenta de 19 ani din Slatina care trece prin momente grele, fiind diagnosticată cu o boală rară. Astfel că, fiecare participant la meciul de mâine va putea să-și aducă, dacă dorește, contribuția la drumul pe care am pornit cu toții pentru a o ajuta pe Ștefania Petcan, indiferent de suma donată, orice sumă contează și este vitală în aceste momente!

Meciul va fi de asemenea transmis pe YouTube, pe canalul Federației Române de Handbal! Biletele se pot achiziționa de la intrarea în sală începând cu ora 16:30, acolo unde se va afla și urna de donații mai sus menționată, prețul unui bilet fiind de 15 lei”,  transmit public reprezentanții clubului.

 

Citește și:

Gigel Știrbu: ”PSD preferă să arunce vina și atacurile spre premierul Ilie Bolojan”

 

Gigel Știrbu: ”PSD preferă să arunce vina și atacurile spre premierul Ilie Bolojan”

Deputatul de Olt Gigel Știrbu a afirmat public că Ilie Bolojan a devenit ținta atacurilor venite din partea PSD. Parlamentarul acuză PSD de dezechilibrele bugetare cu care România se confruntă în prezent și cere partenerilor de guvernare să dea dovadă de responsabilitate.

În opinia demnitarului oltean, premierul Ilie Bolojan este cel care și-a asumat greul conducerii într-o perioadă dificilă, cu multe tensiuni și așteptări.

”Într-o coaliție de guvernare, responsabilitatea ar trebui să primeze în fața orgoliilor. Din păcate, în ultimele săptămâni vedem exact opusul: un partener de guvernare, PSD, preferă să arunce vina și atacurile spre premierul Ilie Bolojan, cel care și-a asumat greul conducerii într-o perioadă dificilă, cu multe tensiuni și așteptări.

Nu e prima dată când PSD încearcă să se desprindă politic de propriile decizii, ca și cum n-ar face parte din același Guvern. Știu că nu toate măsurile sunt populare, dar sunt necesare. Iar în vremuri ca acestea, este nevoie de oameni care fac, nu doar promit”, este mesajul transmis public de Gigel Știrbu.

Potrivit deputatului Gigel Știrbu, Ilie Bolojan este singurul care a avut curajul să repare ce alții au stricat, chiar dacă asta înseamnă să-și asume critici și riscuri politice. Parlamentarul afirmă că dezechilibrele bugetare acumulate în ultimii ani au fost  în special din cauza politicilor implementate de PSD.

”Ilie Bolojan nu conduce un guvern perfect, nici nu ar avea cum, după ani de dezechilibre bugetare acumulate în special din politicile implementate de PSD. Dar este singurul care a avut curajul să repare ce alții au stricat, chiar dacă asta înseamnă să-și asume critici și riscuri politice.

Asta înseamnă guvernare responsabilă: să iei decizii nepopulare azi, pentru ca mâine România să nu intre complet în derivă. Ceea ce pare să uite o parte din coaliție este că instabilitatea politică are un preț.

Fiecare atac public, fiecare conflict între parteneri se traduce în neîncredere pentru investitori, pentru administrațiile locale, pentru oamenii care depind de proiecte și finanțări europene.

România are nevoie de coerență, nu de un spectacol al orgoliilor. De aceea, cred că e timpul să lăsăm jocurile politice deoparte și să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat: stabilitatea țării și încrederea oamenilor.

România are nevoie de echilibru, de muncă și de respect între partenerii de guvernare nu de scandaluri și atacuri între colegi.Până la urmă, guvernarea nu e despre cine câștigă puncte la televizor, ci despre cum ducem țara înainte. Și asta este o responsabilitate pe care nu trebuie să o uităm niciodată”, mai transmite Gigel Știrbu.

 

Citește și:

Primele efecte ale codului portocaliu de ploi în Olt: Pompierii au intervenit în două localități

 

Primele efecte ale codului portocaliu de ploi în Olt: Pompierii au intervenit în două localități

Străzi, curți inundate și copaci prăbușiți peste mașini ca urmare a ploilor din ultimele 24 de ore. Și pompierii olteni au fost în alertă în această dimineață și au intervenit în cele două municipii din județ: Slatina și Caracal.

Pompierii au fost în alertă miercuri dimineață ca urmare a intrării în vigoare a codului portocaliu de ploi torențiale și abundente în județ, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.

Pompierii au acționat pentru evacuarea apei dintr-o curte din Municipiul Slatina și au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe strada Antonius Caracalla. Din fericire nu au fost înregistrate pagube.

”În această dimineață au fost înregistrate primele misiuni ca urmare a codului portocaliu de ploi, în municipiile Slatina și Caracal. În municipiul Slatina, pe strada Nicolae Bălcescu, pompierii Detașamentului Slatina au acționat cu o motopompă transportabilă, pentru evacuarea apei dintr-o curte. În municipiul Caracal, pompierii Detașamentului Caracal au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe strada Antonius Caracalla. Nu au fost înregistrate pagube”, transmit reprezentanții ISU Olt.

La nivel național, pompierii au intervenit în 42 localități din 16 județe din țară.

Deputatul Gigel Știrbu susține legea care interzice păcănelele la parterul blocurilor. ”Haideți să semnăm petiția!”

Orașele sunt sufocate în prezent de săli de jocuri de noroc. Multe dintre aceste săli de jocuri de noroc sunt amplasate în cartiere, pe marile bulevarde, la parterul blocurilor, chiar și lângă școli sau locuri de joacă.  Proiectul de lege inițiat în luna februarie de deputatul de Olt Gigel Știrbu propune modificarea legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și interzice sălile de joc la parterul blocurilor e aproape de votul final în Camera Deputaților, însă Guvernul a transmis un punct de vedere prin care se opune legii și face presiuni ca proiectul să fie respins.

Demnitarul oltean face toate demersurile pentru adoptarea legii care ar putea să interzică sălile de joc la parterul blocurilor. Proiectul acestuia, cetățenii trebuie protejați prin reguli clare privind amplasarea sălilor de jocuri de noroc și interzice autorizarea sălilor de jocuri langă blocuri sau locurile de joacă. Totodată, această lege este necesară pentru a reduce expunerea excesivă la jocurile de noroc și a proteja persoanele vulnerabile.

A fost lansată și o petiție în susținerea acestei legi.  Semnează petiția acum, pentru a evita ca proiectul care ne-ar scăpa de păcănelele de la parterul blocului să fie blocat.

 

Da, semnez

https://www.declic.ro/legea-fara-pacanele-parterul-blocurilor/

 

”Haideți sa semnăm petiția!Jos păcănelele de la parterul blocurilor!

Ajunge cu ruleta ruinelor! În fiecare cartier, la fiecare colț de stradă, acolo unde ar trebui să fie o librărie, o cafenea, o florărie sau un loc pentru copii, găsim un neon roșu care promite „noroc” și aduce doar faliment, depresie și familii distruse.

Păcănelele nu sunt divertisment, sunt o epidemie socială. Acolo unde se deschide o sală de jocuri, se sting visuri, se destramă căsnicii și se pierd case. Statul închide ochii, dar comunitățile trebuie să deschidă gura.

Nu vrem blocuri cu păcănele la parter.

Vrem cartiere sigure, civilizate, cu lumină, nu cu luminițe care fură mințile celor slabi.

Vrem o lege clară: să dispară păcănelele din orașe, din cartiere, din viețile oamenilor.

Norocul adevărat nu se joacă la aparat — se construiește cu muncă, educație și demnitate”, a fost mesajul postat public de deputatul Gigel Știrbu.Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat la Camera Deputaților, apoi să ajungă spre promulgare la președintele țării, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial.

Veste bună pentru seniorii din Caracal

Prmăria Caracal a amenajat centrul de informare, amplasat în fața Parcului Constantin Poroineanu, pe strada Piața Victoriei, într-un spațiu pentru Clubul Seniorilor, un loc pentru socializare și petrecere a timpului liber.

După discuții purtate cu edilul Ion Doldurea, seniorii de pe raza Municipiului Caracal au acum, datorită sprijinului autorităților publice locale, un loc al lor.

”Aici, seniorii se pot bucura de jocuri de societate și ateliere creative într-o atmosferă prietenoasă. Proiectul Primăriei răspunde dorințelor exprimate de vârstnici în discuțiile purtate de primarul Ion Doldurea cu aceștia”, transmit reprezentanții Primăriei Caracal.

Padelul din Oltenia, într-un singur eveniment. Un turneu epic aduce la Slatina jucători din toată regiunea

În perioada 24-26 octombrie, Flux Arena Craiova și Clubul Sportiv Municipal Slatina organizează Oltenia Padel Open 2025, un turneu epic care aduce împreună jucători din toată regiunea și nu numai.

Toți iubitorii de padel vor avea ocazia să participe la cel mai tare weekend de padel din această toamnă. Unul dintre cele mai moderne terenuri de padel din țară urmează să găzduiască Oltenia Padel Open, eveniment inclus în Circuitul Național România Padel Tour 2025.

Competiția va avea loc pe terenurile acoperite, Flux Arena Craiova (Strada Aeroportului 6 ) și PADEL Club Nautica Slatina (Bulevardul Sfantul Constantin Brancoveanu) și va cuprinde 6 categorii disponibile: Profesioniști, Experimentați, Intermediari, Amatori, Feminin și Mixt.

Padelul, sportul care a cucerit Europa, este tot mai practicat și în Municipiul Slatina. Potrivit reprezentanților clubului, fiecare participant la turneu va avea ocazia de a concura în cadrul unei competiții pline de energie, iar experiența va fi unică și plină de emoție.

”Oricine joacă padel este așteptat în cadrul competiției, fie că este veteran al grilei sau abia și-a descoperit backhand-ul. Vibe-ul va fi cu siguranță unul de neuitat. Unim padelul din toată Oltenia într-un singur eveniment: energie, prietenie și competiție adevărată. Înscrierile sunt deschise, însă locurile se ocupă rapid”, transmit reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slatina.

Înscrierile se fac online pe Rankedin.com până la data de 22 octombrie, ora 20:00, taxă de participare/persoană fiind de 150 lei.

În cadrul turneelor programate în acest an, România Padel Tour aduce împreună cluburi din toate județele în care padelul este deja prezent și continuă să crească.

Vești bune pentru fermieri! Legea pentru conducerea tractoarelor doar cu permis categoria B a fost votată în Parlament

Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege pentru fermieri. Conform noilor reglementări din Monitorul Oficial, șoferii care dețin permis de conducere categoria B primesc dreptul de a conduce tractoare lente, cu condiția respectării vitezei maxime de 40 km/h. Măsura se va aplica imediat, fără examen suplimentar.

Președintele României a semnat vineri- 3 otombrie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr.914 și permite conducerea tractoarelor și cu categoria B, fără examene suplimentare.

Actul introduce în legislație categoria Tr1 – tractoare agricole și forestiere cu viteză maximă de 40 km/h și o echivalează direct cu permisul de conducere categoria B.

Astfel, orice șofer cu permis categoria B va putea conduce legal un tractor Tr1, dar și ansambluri formate din tractor și una-două remorci, fără limită de masă totală autorizată, cu condiția respectării vitezei maxime de 40 km/h.

Echivalarea B ↔ Tr1 va fi înscrisă pe noile permise în maximum 90 de zile, însă până atunci  posesorii de permise B sau Tr pot circula legal, chiar dacă pe document nu apare mențiunea Tr1.

Noua lege nu schimbă cerințele pentru tractoarele mai rapide care depășesc categoria Tr1, pentru acestea este necesar permisul categoria Tr.