27 Martie 1918 – Lecția unității naționale: mesajul deputatului Mihai-Adrian Țiu

La împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, deputatul SOS România, Mihai-Adrian Țiu, a transmis un mesaj puternic, centrat pe ideea de unitate națională, identitate și responsabilitate față de trecutul istoric.

În declarația sa, parlamentarul a subliniat că ziua de 27 martie 1918 nu reprezintă doar o simplă filă de istorie, ci un moment definitoriu în care românii din Basarabia au ales „ceea ce era drept și firesc”: revenirea la patria-mamă. Acesta a evidențiat curajul și conștiința națională a celor care au pus mai presus de orice valorile fundamentale – limba, credința și identitatea românească.

Deputatul a amintit că Unirea Basarabiei a fost primul pas către realizarea idealului național din 1918, însă a atras atenția și asupra rupturii dramatice produse în 1940, când România a fost forțată să cedeze acest teritoriu în urma ultimatumului sovietic, consecință a pactului Hitler–Stalin.

„Astăzi nu vorbim doar despre o pagină de istorie. Astăzi vorbim despre un act de curaj, despre o decizie care a schimbat destinul unei întregi naţiuni. La data de 27 martie 1918, Basarabia a revenit acasă şi a ales ceea ce era drept, ceea ce era firesc: unitatea cu România. Românii din Basarabia au ales identitatea, limba, credinţa şi rădăcinile lor.

Astăzi, 27 martie, marcăm 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, un moment fundamental al anului 1918, care a deschis drumul către Marea Unire de la 1 Decembrie şi către împlinirea idealului naţional al românilor. Din păcate, această unitate a fost frântă de cursul dramatic al istoriei. Timp de doar 22 de ani, românii de pe ambele maluri ale Prutului au trăit în acelaşi stat, până la 28 iunie 1940, când, în urma ultimatumului Uniunii Sovietice, consecinţă directă a pactului Hitler–Stalin, România a fost forţată să cedeze Basarabia.

La 108 ani de la acest act de voinţă naţională, Parlamentul României are nu doar o obligaţie morală, ci o datorie istorică de a aduce un omagiu profund şi recunoştinţă înaintaşilor care au făcut posibilă Unirea şi au pus mai presus de orice interesul naţional. Această zi ne obligă să ne întrebăm dacă suntem, astăzi, la înălţimea celor care au făcut posibil acel moment istoric. Pentru că Unirea nu a fost un gest simbolic. A fost un act de responsabilitate naţională şi dovada faptului că atunci când românii sunt uniţi, nimic nu le poate sta în cale”, a transmis Mihai-Adrian Țiu, subliniind că Parlamentul României trebuie să își asume rolul de păstrător al memoriei naționale și de apărător al interesului românesc.

În același timp, discursul său a avut și o componentă critică la adresa prezentului. Deputatul a vorbit despre o societate „fragmentată și dezbinată”, în care valorile naționale sunt adesea ignorate, iar istoria este tratată superficial. Potrivit acestuia, fără respect pentru trecut și fără unitate, România nu poate construi un viitor solid. Mesajul central al declarației a fost unul clar: România are nevoie de solidaritate, de lideri care să apere interesele naționale și de o reafirmare a identității românești ca fundament al dezvoltării.

„În prezent însă, românii văd o ţară fragmentată şi o societate dezbinată. Vedem cum identitatea naţională este pusă la încercare, cum valorile noastre sunt uitate, iar istoria este, uneori tratată cu superficialitate. Nu putem construi viitorul fără să ne cunoaştem trecutul. Nu putem vorbi despre progres fără să ne respectăm rădăcinile. Nu putem avea o ţară puternică fără unitate.România are nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate naţională. Are nevoie de oameni care să creadă în această ţară. Are nevoie de lideri care să apere interesele românilor, nu să le negocieze.

Identitatea românească reprezintă fundamentul pe care trebuie să ne construim viitorul, iar Basarabia nu este doar o pagină de istorie. Este parte din sufletul acestui neam. Este dovada că graniţele pot despărţi teritorii, dar nu pot rupe legături de sânge, de limbă şi de credinţă.Sacrificiul celor care au luptat pentru unitate nu trebuie uitat. Pentru că au luptat pentru ca noi să avem astăzi o ţară şi un viitor.

Însă noi ce facem astăzi cu această moştenire? România nu trebuie să fie slabă, supusă sau divizată. România trebuie să fie puternică, unită şi respectată. Avem datoria să apărăm identitatea naţională, să ne respectăm istoria şi să construim un stat care îşi protejează cetăţenii şi îşi reafirmă valorile.O naţiune care îşi pierde identitatea, îşi pierde direcţia. O naţiune dezbinată devine vulnerabilă. Dar un popor unit devine de neînvins.

Astăzi, la 27 martie, nu comemorăm doar trecutul, ci reafirmăm un angajament: acela de a nu uita, de a nu ceda şi de a merge mai departe împreună.Viitorul României depinde de capacitatea noastră de a rămâne uniţi, de a ne apăra valorile şi de a pune interesul naţional mai presus de orice.La mulţi ani românilor de pretutindeni!La mulţi ani românilor uniţi prin limbă, credinţă şi istorie!”, a punctat deputatul, subliniind că legăturile de limbă, credință și sânge nu pot fi rupte de granițe.

În încheiere, Mihai-Adrian Țiu a transmis un apel la unitate și responsabilitate, afirmând că viitorul României depinde de capacitatea românilor de a rămâne uniți și de a pune interesul național mai presus de orice. Declarația sa se încheie cu un mesaj mobilizator: „Un popor unit nu poate fi învins.”

Marius Oprescu: ,,PSD nu poate rămâne brelocul acestei guvernări”

Președintele Partidul Social Democrat Olt, Marius Oprescu, critică modul de funcționare al actualei coaliții de guvernare, acuzând lipsa unui dialog real și marginalizarea formațiunii pe care o reprezintă.

Liderul social-democrat susține că deși partidul său asigură o parte semnificativă din susținerea parlamentară a Executivului, inițiativele PSD sunt fie ignorate, fie implementate doar parțial.

„Am spus-o în repetate rânduri: PSD nu poate rămâne brelocul acestei guvernări”, a declarat Oprescu, exprimându-și nemulțumirea față de direcția actuală a deciziilor guvernamentale.

Potrivit acestuia, această situație generează presiune constantă asupra partidului și contribuie la formarea unei percepții publice eronate, conform căreia social-democrații ar bloca reformele. În realitate, afirmă liderul PSD Olt, hotărârile sunt adoptate unilateral, de un cerc restrâns, fără consultarea partenerilor de coaliție.

„Atunci când am intrat la guvernare cu toții am spus că vom participa și cred că cel mai important e, într-o coaliție, să existe dialogul. Atâta timp cât dialogul nu există și măsurile sunt luate unilateral, doar că de către un grup mic de oameni, nu cred că putem să ne mai îndreptăm în direcția asta cu siguranță”, a subliniat Marius Oprescu.

În final, liderul PSD Olt a lăsat să se înțeleagă că perioada următoare ar putea aduce schimbări importante pe scena politica, sugerând posibile repoziționări în interiorul coaliției, după data de 20 aprilie.

Din inimă pentru oameni: solidaritatea care salvează vieți, exemplul oferit de Compania de Apă Olt

Într-o perioadă în care solidaritatea capătă tot mai multă valoare, angajații Companiei de Apă Olt au demonstrat că spiritul de comunitate nu este doar un concept, ci o realitate trăită. În zilele de 24, 25 și 26 martie, aceștia au ales să se implice într-un gest profund uman: donarea de sânge.

Inițiativa, care a adus împreună zeci de oameni animați de aceeași dorință de a ajuta, a fost marcată de emoție și responsabilitate. Dincolo de rolul lor profesional, angajații au arătat că sunt parte activă a unei comunități în care empatia și grija pentru ceilalți sunt valori fundamentale.

Directorul general al Companiei de Apă Olt, Cristian Constantin Dobre, a transmis un mesaj de apreciere sinceră pentru implicarea colegilor săi, subliniind importanța acestui gest: „Astăzi vreau să transmit un mesaj de apreciere sinceră și profund respect tuturor colegilor care au ales să facă un gest de o valoare inestimabilă: donarea de sânge.”

Prin acest gest, Compania de Apă Olt își depășește rolul administrativ și demonstrează ca nu este doar un furnizor de servicii, ci un exemplu de instituție care înțelege că responsabilitatea față de comunitate nu se oprește la atribuțiile profesionale.

Cristian Constantin Dobre a evidențiat faptul că astfel de acțiuni definesc identitatea instituției și întăresc legăturile dintre oameni: „Prin implicarea voastră, ați demonstrat încă o dată că suntem mai mult decât o echipă – suntem o comunitate unită de responsabilitate, empatie și dorința de a ajuta.”

Fiecare donare înseamnă o șansă la viață, iar acest lucru a fost punctat clar în mesajul transmis de conducere: „Fiecare donare înseamnă o șansă la viață pentru cineva aflat în nevoie, iar gestul vostru reflectă adevăratele valori care ne definesc.”

Dincolo de cuvinte, faptele angajaților vorbesc de la sine. Într-o societate în care nevoia de sânge este constantă, astfel de inițiative devin esențiale și dau un exemplu puternic de implicare civică.

Cristian Constantin Dobre a ținut să le mulțumească tuturor celor implicați și să sublinieze impactul acțiunii: „Vă mulțumesc pentru solidaritate, pentru generozitate și pentru exemplul pe care îl oferiți. Astfel de inițiative ne arată că, împreună, putem face diferența.”

Totodată, mesajul său a fost și un apel către comunitate: „Îi încurajez pe toți cei care pot să se alăture acestor demersuri și să sprijine, la rândul lor, această cauză nobilă.”

Compania de Apă Olt își reconfirmă rolul nu doar ca furnizor de servicii esențiale, ci și ca pilon de sprijin în comunitate. Astfel de inițiative ar trebui să devină regulă, nu excepție.

Prin oameni și prin gesturile lor, instituția devine un exemplu de solidaritate autentică. Iar mesajul care a însoțit această acțiune spune totul despre spiritul care i-a unit: „Din inimă pentru oameni, donăm sânge!”

CSM Slatina, în atenția lotului național: Patru sportivi convocați la selecția echipei naționale U15

CSM Slatina confirmă, încă o dată, că poate fi adevărat furnizor de talent pentru sportul românesc. Patru tineri sportivi ai clubului au fost convocați la acțiunea de selecție pentru Echipa Națională U15 a României. Este vorba despre Ocoleanu Andrei, Stana Răzvan, Culea Darius și Căldăraru Patrick, care au făcut un pas extrem de important în parcursul lor sportiv.

Convocarea acestor jucători nu este o întâmplare, ci rezultatul unui proces constant de pregătire, disciplină și implicare. Prezența lor în atenția selecționerilor demonstrează că la CSM Slatina se construiesc caractere și se formează sportivi capabili să facă față rigorilor performanței la nivel înalt. Pentru fiecare dintre cei patru tineri, această selecție reprezintă o oportunitate majoră de afirmare, dar și o recunoaștere a valorii individuale într-un context competițional național.

Faptul că nu unul, ci patru sportivi ai aceluiași club sunt convocați la selecția pentru lotul național U15 spune totul despre nivelul de pregătire și despre profesionalismul din cadrul clubului.

CSM Slatina își consolidează astfel statutul de pepinieră importantă pentru fotbalul românesc, contribuind activ la formarea noii generații de jucători care pot reprezenta România la cel mai înalt nivel.

Mândrie pentru comunitate

Pentru Slatina, această reușită este un motiv de mândrie și o dovadă clară că investiția în sportul juvenil dă roade. În spatele acestor convocări se află nu doar talentul sportivilor, ci și efortul antrenorilor, sprijinul familiilor și susținerea clubului.

”Felicitări, Ocoleanu Andrei, Stana Răzvan, Culea Darius și Căldăraru Patrick! Mult succes la acțiunea de selecție și cât mai aproape de tricoul Echipei Naționale!”, au transmis repreentanții clubului slătinean.

 

Citește și:

Performanță de excepție pentru CSM Slatina: Curuia Eva impresionează la Cupa Primăverii LPIN

 

Performanță de excepție pentru CSM Slatina: Curuia Eva impresionează la Cupa Primăverii LPIN

Deputatul Mihai Adrian Țiu: ”România are nevoie de ordine, credinţă şi respect pentru cetăţean”

Cu prilejul zilei de 25 martie, când sunt celebrate atât Buna Vestire, cât și Ziua Poliției Române, deputatul S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu a transmis un mesaj public puternic, în care a pus accent pe valorile fundamentale care ar trebui să stea la baza societății românești: credința, ordinea și respectul pentru cetățean.

În declarația sa, deputatul a subliniat semnificația profundă a Bunei Vestiri, considerată un simbol al speranței și al începuturilor binecuvântate, dar și un moment de reflecție asupra valorilor care definesc identitatea națională. Acesta a evidențiat importanța credinței, a familiei și a tradițiilor, arătând că marile schimbări din istoria unui popor au pornit întotdeauna din curaj, responsabilitate și atașament față de aceste repere.

”În fiecare an, la data de 25 martie, marcăm o zi cu o profundă încărcătură spirituală şi naţională. Sărbătorim Buna Vestire, o zi care simbolizează speranţa, adevărul şi începuturile binecuvântate, dar şi Ziua Poliţiei Române, instituţie fundamentală pentru siguranţa fiecărui cetăţean.

Astăzi marcăm una dintre cele mai însemnate sărbători ale creştinătăţii: Buna Vestire, reprezentând momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce Fecioarei Maria vestea naşterii Mântuitorului. Este o zi care ne aduce mai aproape de valorile esenţiale care ne definesc ca popor: credinţa, familia şi tradiţiile.

Această zi ne aminteşte că marile schimbări în istoria unui popor au început cu adevăr şi curaj şi au pornit întotdeauna din credinţă, demnitate şi responsabilitate faţă de naţiune. Pentru că nu putem vorbi despre credinţă fără responsabilitate şi nu putem vorbi despre ordine fără respect faţă de lege şi faţă de oameni”, a transmis deputatul Mihai Țiu.

Totodată, deputatul de Olt Mihai Adrian Țiu a transmis un mesaj de respect față de polițiștii români, apreciind efortul și sacrificiile acestora în asigurarea siguranței publice. El a atras însă atenția că acest respect trebuie să fie dublat de măsuri concrete din partea statului, care să consolideze instituțiile și să redea încrederea cetățenilor în autoritate. Un punct central al declarației îl reprezintă critica la adresa modului în care funcționează astăzi statul român.

”În acelaşi timp, astăzi este Ziua Poliţiei Române, transmit respectul meu tuturor poliţiştilor care îşi fac datoria cu onoare, adesea în condiţii dificile, punându-şi chiar şi propria viaţă în pericol. Dar acest respect pe care îl declarăm cu toţii astăzi, nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ. Avem nevoie de instituţii puternice, respectate şi susţinute. Și, mai ales, avem nevoie de respect pentru români”, mai transmite deputatul.

Parlamentarul oltean a vorbit despre pierderea autorității instituțiilor, despre reacțiile întârziate ale administrației și despre faptul că nevoile reale ale cetățenilor nu mai sunt tratate ca o prioritate. În acest context, el a subliniat că nu poate exista ordine fără aplicarea egală a legii și nici respect pentru stat în lipsa respectului față de oameni.

”Semnificaţia acestei zile ne obligă să vorbim despre responsabilitatea celor care conduc, pentru că românii au nevoie de decizii care să aducă stabilitate şi încredere în viitor. Din păcate, realitatea de astăzi ne arată un stat care a pierdut din autoritate, o administraţie care reacţionează târziu şi o societate în care nevoile reale ale cetăţeanul nu mai reprezintă o prioritate.

Adevărul este că, nu putem cere ordine într-o ţară în care instituţiile nu mai prezintă încredere. Nu putem cere respect pentru lege, atunci când legea nu este aplicată egal pentru toţi. Siguranţa cetăţeanului este o obligaţie a statului, iar românii trebuie să se simtă protejaţi în propria ţară. Trebuie să ştie că legea îi apără, nu că îi ignoră. Trebuie să ştie că instituţiile statului sunt în slujba lor, nu împotriva lor”, a mai declarat public deputatul.

Mesajul său este unul clar: România are nevoie de o schimbare profundă de direcție, de un stat care să acționeze ferm, dar responsabil, și de lideri care să își asume decizii reale, nu doar declarații. Siguranța cetățeanului, a punctat deputatul, trebuie să devină o prioritate reală, nu un simplu obiectiv enunțat public.

În încheiere, Mihai Adrian Țiu a transmis urări cu ocazia celor două sărbători, subliniind că unitatea, credința și respectul reciproc sunt esențiale pentru viitorul României. Declarația sa vine ca un apel direct la responsabilitate și la reconectarea clasei politice la nevoile reale ale societății, într-un moment în care încrederea publică în instituții rămâne fragilă.

”România nu poate continua pe acest drum. Avem nevoie de o schimbare profundă. Avem nevoie de un stat care să îşi exercite autoritatea cu fermitate, dar şi cu responsabilitate. Pentru că o ţară fără ordine nu are viitor. O ţară fără credinţă îşi pierde identitatea. Iar o ţară care nu îşi respectă cetăţenii îşi va pierde cu siguranţă direcţia. Buna Vestire nu este doar o sărbătoare a credinţei, ci şi un simbol al momentelor în care trebuie să avem curajul să schimbăm direcţia şi să punem binele oamenilor pe primul loc.

Astăzi, de Buna Vestire şi de Ziua Poliţiei Române, trebuie să spunem lucrurilor pe nume.România are nevoie de fapte, nu de promisiuni. România are nevoie de siguranţă reală, nu de declaraţii. România are nevoie de conducători care să îşi asume responsabilitatea, nu să o evite. Siguranţa cetăţeanului trebuie să reprezinte o prioritate.La mulţi ani Poliţiei Române!La mulţi ani tuturor credincioşilor!Buna Vestire să ne aducă pace şi binecuvântare!Un popor unit nu poate fi învins!”, a mai transmis Mihai Țiu.

PSD Olt critică reacția Guvernului în criza carburanților: „Întârzierile costă scump populația”

PSD Olt lansează un atac direct la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzând lipsa unor măsuri eficiente și rapide în gestionarea crizei carburanților, într-un context economic deja tensionat.

Reprezentanții social-democrați susțin că actualul ritm de reacție al Guvernului este „lent, ezitant și fără rezultate concrete”, iar consecințele se resimt deja în buzunarele românilor. Potrivit PSD Olt, partidul a venit cu propuneri clare încă de acum două săptămâni, însă Executivul ar fi ales să le aplice doar parțial, limitând astfel eficiența acestora.

„Problema este că măsurile anunțate nu sunt suficiente pentru a ține prețurile sub control”, transmit social-democrații, care consideră că intervențiile actuale – precum reducerea adaosurilor comerciale, limitarea exporturilor sau ajustarea componentei bio din benzină, nu oferă garanții reale pentru scăderea prețurilor la pompă.

PSD Olt atrage atenția că alte state europene au adoptat măsuri mult mai ferme pentru protejarea populației, precum reducerea accizelor, scăderea TVA sau plafonarea prețurilor la carburanți. În acest context, criticile la adresa premierului vizează lipsa unei strategii coerente și a unor decizii rapide, într-un moment considerat critic pentru economie.

Social-democrații susțin că au înaintat deja un set de măsuri concrete care ar putea avea efect imediat: diminuarea accizei la carburanți, reducerea TVA și compensarea scumpirilor direct la pompă. Potrivit acestora, doar astfel impactul ar putea fi resimțit rapid de populație.

Avertisment pentru sectorul agricol

Un punct central al criticilor îl reprezintă situația fermierilor. PSD Olt avertizează că lipsa unor măsuri urgente va afecta direct agricultura și, implicit, prețurile alimentelor.

„Motorina utilizată în agricultură trebuie scoasă de sub acciză și TVA. Altfel, costurile se vor regăsi rapid în prețurile alimentelor”, transmit reprezentanții partidului.

În plină campanie agricolă de primăvară, întârzierea deciziilor guvernamentale este considerată un risc major pentru stabilitatea pieței alimentare. Mesajul PSD Olt reflectă o presiune tot mai mare asupra Guvernului pentru adoptarea unor măsuri economice rapide și eficiente.

În lipsa acestora, social-democrații avertizează că scumpirile vor continua, iar impactul va fi resimțit în lanț, atât în sectorul agricol, cât și în nivelul de trai al populației.

Gigel Știrbu acuză PSD că urmărește controlul asupra justiției prin obținerea unor funcții-cheie

Deputatul PNL Gigel Știrbu se adresează direct către PSD, într-un discurs public în care acuză organizația politică că amână deliberat decizii politice majore pentru a-și consolida influența asupra instituțiilor-cheie ale statului.

Potrivit liberalului, termenul de 20 aprilie nu este unul întâmplător, ci face parte dintr-un „calcul rece”, corelat cu negocierile privind numiri esențiale în sistemul de justiție și în structurile de forță ale statului. Acesta susține că în această perioadă se discută ocuparea unor funcții strategice precum conducerea Parchetului General, a DNA sau a serviciilor de informații, instituții care, în opinia sa, au un rol decisiv în gestionarea dosarelor de corupție.

Gigel Știrbu: „Nu e responsabilitate, e interes direct”

În discursul său, Gigel Știrbu respinge ideea că eventualele amânări ar avea legătură cu stabilitatea guvernării, afirmând că miza reală este „controlul”. El acuză PSD că urmărește: controlul asupra justiției, controlul asupra informațiilor, controlul asupra dosarelor sensibile.

„PSD nu amână nicio decizie din „responsabilitate”. PSD amână pentru că are ceva de rezolvat. Până pe 20 aprilie. Coincidență? Nu. Calcul rece. Același termen în care se împart funcțiile-cheie: procurori, Parchetul General, DNA, șefi de servicii. Exact zonele care au implicare în rezolvarea dosarelor de coruptie si unde se hotaraste răspunderea în fața legii.

Adevărul este simplu și brutal: nu guvernarea îi interesează, nu stabilitatea, nu românii. Îi interesează CONTROLUL. Controlul asupra justiției. Controlul asupra informației. Controlul asupra dosarelor. Pentru că acolo este miza reală: libertatea lor și liniștea averilor făcute din combinații, din contracte umflate, din ani de abuz. Prelungirea asta nu este politică, este o operațiune de salvare, își negociază imunitatea,își securizează oamenii,își închid cercul”, a transmis deputatul Gigel Știrbu.

Liberalul vorbește despre „o operațiune de salvare”, în care ar fi negociate poziții și influențe pentru a asigura „imunitatea” și protecția unor persoane vizate de posibile anchete. În acest context, Gigel Știrbu afirmă că prelungirea deciziilor politice nu mai poate fi considerată un act de guvernare, ci o tentativă clară de „capturare de stat”.

Deputatul PNL îl oferă drept exemplu pe Ilie Bolojan, pe care îl descrie ca fiind un model de administrație orientată spre reformă reală și asumare politică. Potrivit lui Știrbu, diferența dintre cele două abordări este fundamentală: unii actori politici își protejează trecutul, alții încearcă să construiască viitorul.

Discursul include și un apel adresat președintelui Nicușor Dan, căruia i se transmite că actualul context politic depășește miza electorală și vizează direcția României pe termen lung.

„În timp ce PSD trage de timp și sapă, zi de zi, la temelia statului, există și un alt tip de politică, una în care îți asumi decizii grele, chiar dacă îți costă imaginea construită în zeci de ani. Ilie Bolojan este exact opusul acestui joc toxic: un om care a demonstrat în administrația locală că reforma înseamnă costuri personale, dar beneficii reale pentru oameni. Un om dispus să riște capitalul de încredere strâns în 30 de ani pentru a face ceea ce trebuie pentru România.

Aici e diferența fundamentală: unii își apără trecutul, alții încearcă să salveze viitorul. România nu poate fi ținută ostatică pentru ca un partid să-și rezolve problemele penale și să-și planteze oamenii în punctele-cheie ale statului. Asta nu mai este guvernare. Este capturare de stat, pe față. Și fiecare zi în plus în care trag de timp este încă o zi în care încearcă să-și betoneze sistemul de protecție.

Românii trebuie să vadă clar: nu e despre „dacă ies sau nu de la guvernare”. Este despre CE lasă în urmă înainte să plece. Presedintele Nicusor Dan trebuie sa stie:ca nu-si joaca doar cel de al doilea mandat, ci joaca viitorul României, pe multi ani de acum inainte”,mai avertizează deputatul liberal.

Mesajul liberalului este unul clar: România nu trebuie să devină „ostatică” unor interese politice de grup, iar ceea ce se întâmplă în prezent ar putea avea consecințe pe termen lung asupra funcționării statului de drept.

ANUNȚ

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI OLT și UAT COMUNA STUDINA cu sediul în com.Studina, sat Studina, str. I.L.Caragiale nr. 14, jud.Olt, anunță public depunerea cererii pentru obținerea autorizației de mediu pentru desfășurarea activitații de: Colectarea si epurarea apelor uzate, cod caen 3700 și Captarea, tratarea și distribuția apei cod caen 3600, la adresa pe strazile satului Studina și satului Studinița, județul Olt.

Observațiile și sugestiile din partea cetățenilor se depun în scris la sediul D.J.M. Olt, Slatina, str. Ion Moroșanu nr.3, pe toată perioada desfășurării procedurii.

Caracal: profesori din Turcia și Polonia, prezenți la proiectul „Web2gether”

0

Municipiul Caracal se afirmă, în această perioadă, ca un punct de referință pe harta educației europene, găzduind activitățile proiectului „Web2gether – Learning together, growing forever”, derulat prin programul Erasmus+.

Evenimentul are loc în perioada 23–27 martie 2026 și este organizat de Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru”, în parteneriat cu instituții de învățământ din Turcia și Polonia. Debutul săptămânii a fost marcat de o întâlnire oficială între profesorii invitați din cele două țări și conducerea Primăriei Municipiului Caracal.

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran le-au adresat un mesaj de bun venit și i-au invitat să descopere principalele obiective de referință ale orașului, într-un demers de promovare a valorilor locale și a deschiderii către colaborări internaționale. Proiectul „Web2gether” are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor digitale, punând accent pe programare și gândire computațională, esențiale într-o societate aflată într-o continuă transformare tehnologică.

Pe parcursul săptămânii, participanții vor lua parte la activități interactive menite să stimuleze creativitatea, inovația și schimbul de bune practici în educație. Agenda include prezentarea unor inițiative europene importante în domeniul programării, precum „Săptămâna Europeană a Codificării” (Code Week), „Meet & Code” și „Ora de Cod” (Hour of Code), dar și sesiuni dedicate unor teme de actualitate, precum securitatea online și utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional.

Prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice au oportunitatea de a colabora și de a face schimb de experiență cu colegi din alte sisteme de învățământ, în timp ce elevii beneficiază de o perspectivă internațională asupra educației moderne.

Inițiativa consolidează rolul Caracalului ca spațiu deschis inovației și cooperării europene, demonstrând că investiția în educație și tehnologie reprezintă o prioritate pentru comunitatea locală.