©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
O nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică populară “Carul de Flori”
De Florii, duminică, 13 aprilie 2025, la Giuvărăști, se va desfășura cea de a X-a ediție a festivalului concurs regional de muzică populară vocal-instumentală ”Carul de Flori” . Evenimentul este organizat sub egida Consiliului Județean Olt, prin secția Programe, Proiecte, Inpresariat, Spectacole, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Giuvărăști.
Pe scena Căminului Cultural din localitate vor concura 28 de interpreți de muzică populară, din județele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, copii și adolescenți cu vârste cuprinse intre 9 și 19 ani. Concursul se va desfășura pe două secțiuni: vocală și instrumentală. Acompaniamentul concurenților va fi asigurat de orchestra ansamblului ,,Doina Oltului” sub bagheta dirijorului Cristian Dumitru.
Comisia de jurizare va fi alcătuită din personalități ale vieții culturale oltene. Președinta juriului va fi cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară Zorina Bălan.

Președintele PNL Olt, Gigel Știrbu, despre deciziile luate de Victor Ponta în defavoarea românilor
Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu îi cere premierului Marcel Ciolacu desecretizarea documentelor despre deciziile luate de Victor Ponta în favoarea Serbiei la inundațiile din anul 2014, când era premier.

Gigel Știrbu îi cere lui Victor Ponta să explice românilor de ce a pus Serbia pe primul loc și a dat ordin să fie inundate satele românești de pe Clisura Dunării pentru ca Belgradul să fie salvat de ape.
Președintele PNL Olt afirmă că Victor Ponta a luat această decizie cu bună știință, împotriva recomandărilor instituțiilor românești, iar românii sunt îndreptățiți sa afle adevărul. În opinia deputatului oltean, Victor Ponta reprezintă un pericol atât pentru democrație, cât și pentru România.
„Serbia pe primul loc. România pe sub ape.
Ponta “suveranistul”, candidatul „independent” care promite azi că pune România pe primul loc, recunoaște senin că atunci când a fost premier, a făcut exact invers: a pus Serbia pe primul loc.
Într-un podcast recent, Ponta a mărturisit că în 2014 a dat ordin să fie inundate sate românești de pe Clisura Dunării pentru ca Belgradul să fie salvat de ape. A făcut asta împotriva recomandărilor instituțiilor românești, care i-au spus clar că partea românească urma să fie afectată. Și da, a fost! 1500 de hectare de terenuri agricole, pășuni și păduri, zeci de gospodării, toate au fost inundate. Cu bună știință.
Pentru acest „gest extraordinar” față de Serbia, Ponta a fost răsplătit cu cetățenia sârbă. Asta da, loialitate națională!
Întrebarea care se pune e simplă: cărei țări îi va fi fidel Victor Ponta dacă ajunge președintele României? României sau celor care l-au decorat și i-au întins covorul roșu pentru decizii care au prejudiciat români?
Asta nu mai e doar o gafă sau o „glumă la podcast”. Aș zice că este abuz in serviciu cu iz penal, dacă ne gândim că a oferit despăgubiri din banii românilor pentru pagubele produse tot prin ordinul său. Dacă s-a dat vreun ordin împotriva interesului românesc, atunci instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze de urgență.
Solicit Premierului Marcel Ciolacu desecretizarea tuturor actelor care au stat la baza deciziei lui Victor Ponta de a inunda satele românești! Românii au dreptul să știe cine a fost responsabil, ce riscuri s-au asumat și cu ce consecințe.
Victor Ponta nu e doar un pericol pentru democrație. E un pericol pentru România. A făcut-o o dată, o poate face din nou” a fost mesajul transmis public de Gigel Știrbu.
APIC, in vizită la Școala Gimnazială „Nicolae Coculescu” din Scornicești
Elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Coculescu” Scornicești au primit miercuri- 9 aprilie, vizita reprezentanților Companiei de Apă Olt.
Apic le-a explicat elevilor întregul traseu al apei, de la forare până când ajunge la robinetele din casele lor și, de asemenea, aceștia au aflat de ce nu trebuie să arunce șervețele umede, bețișoare de urechi, pet-uri, jucării sau ulei folosit în vasul de toaletă sau în rețeaua de canalizare.

”Peste 200 de copii, de la Școala Gimnazială Nicolae Coculescu Scornicești au primit, astăzi, 9 aprilie 2025, vizita reprezentanților Companiei de Apă Olt, în cadrul Programului Săptămâna verde! Micuților le fost prezentat întregul traseu al apei, de la forare până când ajunge la robinetele din casele lor și, de asemenea, de ce nu trebuie să arunce șervețele umede, bețișoare de urechi, pet-uri, jucării sau ulei folosit în vasul de toaletă sau în rețeaua de canalizare! Totodată elevilor li s-a vorbit despre importanța protejării resurselor de apă și a mediului înconjurător. Printr-o atentă observare participativă, se identifică foarte multe aspecte ce pot fi enumerate astfel: efuziune, discursuri, suveniuri, îmbrățișări, inocență, frumusețe, fericire, curiozitate, ascultare, zâmbete, prietenie, vibrație. La final, copilașii au făcut fotografii cu Apic – mascota campaniei, care le-a oferit câte o îmbrățișare caldă, o amintire cu însemnele Companiei de Apă Olt și promisiunea unei noi revederi! Le mulțumim copiilor, pentru receptivitate și cadrelor didactice, pentru primirea calduroasă!” au transmis reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Elevii Școlii Gimnaziale Valea Mare, în vizită la Stația de Epurare a Apelor Uzate Slatina
Elevii Școlii Gimnaziale Valea Mare au mers miercuri- 9 aprilie, în vizită la Stația de Epurare a Apelor Uzate Slatina.
Elevii au avut ocazia să afle cum se desfășoară întregul proces de epurare a apei uzate și au primit sfaturi pentru a proteja rețeaua de canalizare.

”Astăzi, 9 aprilie 2025, elevii de la Școala Gimnazială Valea Mare au vizitat Stația de Epurare a Apelor Uzate Slatina! Elevii au aflat ce presupune procesul de epurare a apei uzate, într-una dintre cele mai moderne stații de epurare din țară și cum se tratează nămolul pentru a putea fi folosit în agricultură. În același timp, copiii au înțeles de ce nu trebuie să arunce șervețele umede, bețișoare de urechi, pet-uri, jucării sau ulei folosit în vasul de toaletă sau în rețeaua de canalizare! Le mulțumim pentru vizită și îi mai așteptăm și cu alt prilej să să viziteze Stația de Epurare Slatina!”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Vicepreședintele PNL Olt, Ionel Cristinel Obretin, numit vicepreședinte ANPC
Vicepreședintele PNL Olt, Ionel Cristinel Obretin, a fost numit vicepreședinte ANPC.
Noi numiri au fost făcute de Guvernul României, marţi- 8 aprilie, pentru mai multe funcţii de la nivelul unor instituţii guvernamentale.
Începând cu data de 8 aprilie 2025, Ionel Cristinel Obretin a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Helena-Omna Raicu a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial. Aceasta a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, fiind eliberată din această calitate printr-o altă decizie a premierului Marcel Ciolacu.
Totodată, Gyorgy Attila a fost numit marţi subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor. Acesta ocupa funcţia de secretar de stat în acelaşi minister.
Diana Șoșoacă, invitată la evenimentele oficiale ale lui Donald Trump
Președinta S.O.S. România, europarlamentarul Diana Șoșoacă a plecat miercuri dimineață – 9 aprilie, spre Miami, unde va avea întâlniri cu Administrația Trump chiar la Mar a Lago, reședința președintelui SUA.
„Acolo unde puterea coruptă și globalista nu are nici o legătură și nici o intrare, iar situația României este extrem de gravă, ca întotdeauna apare Șoșoacă și salvează situația”, este mesajul transmis public de Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă a fost invitată la evenimentele oficiale ale președintelui Trump, fiind însoțită de senatorii Ninel Peia și Clement Sava. Turneul american al Dianei Șoșoacă va dura până săptămâna viitoare
Acoperișul unei parcări prăbușit peste mai multe autoturisme
Acoperișul unei parcări din Râmnicu Vâlcea s-a prăbușit marți după-amiază peste mai multe autoturisme. Pagubele sunt unele semnificative, un număr de 13 autoturisme fiind avariate.
Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112. Polițiștii s-au deplast imediat la fața locului.
”Astăzi, 8 aprilie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că acoperișul unei parcări din municipiu s-a desprins și a căzut peste mai multe autoturisme. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate, a reieșit că 13 autoturisme au fost avariate”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Verificările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Accident pe DJ 546, la intrare în Slatina
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme marți după-amiază, la intrare în municipiul Slatina, pe DJ 546. O tânără în vârstă de 25 de ani a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale corespunzătoare.
”La data de 8 aprilie, în jurul orei 13:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, la intrarea în municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Mărunței, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 25 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu. În urma evenimentului rutier, tânăra de 25 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa foto: facebook



