©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Gigel Știrbu, despre rezultatul alegerilor: ”Românii au votat din frică”
”Ce și de ce s-a întâmplat pe 18 mai în România?
În opinia demnitarului oltean, România nu trebuie împărțită în „buni” și „răi”. Gigel Știrbu afirmă că Nicușor Dan trebuie să fie un președinte pentru toți românii și să-i facă să înțeleagă că România este a tuturor, pentru că, în acest moment, conducerea țării nu înseamnă răzbunare, ci responsabilitate.
Pentru ca România să fie cu adevărat democratică, europeană, liberă, avem nevoie de o reformă profundă a educației, o reprofesionalizare a instituțiilor și o reconectare sinceră cu toți cetățenii, nu doar cu cei care ne plac sau care gândesc ca noi.
Târgul din Municipiul Caracal, mutat în incinta fostei unități militare
Târgul din municipiul Caracal va fi mutat în incinta fostei unități militare, din strada Gheorghe Magheru, nr. 106. Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran se află monitorizează constant stadiul lucrărilor.
Autoritățile locale lucrează permanent pentru amenajarea zonei fostei unități militare, locație unde, în perioada 7-9 iunie vor avea loc evenimentele organizate cu ocazia Rusaliilor.
”Se lucrează în ritm alert pentru amenajarea terenului unde se va muta Târgul din Caracal. Ne dorim ca evenimentele organizate cu ocazia Rusaliilor, din perioada 7-9 iunie, să aibă loc într-un cadru mai primitor. Zona pe care o amenajăm este în incinta fostei unități militare, din strada Gheorghe Magheru nr. 106. Mutarea Târgului și a Bâlciului anual de Rusalii se datorează proiectelor implementate pe actualul teren, situat pe strada Târgul Nou. Aici construim o bază sportivă modernă, un bazin de înot și câteva blocuri N-ZEB!”, transmit reprezentanții Primăriei Caracal.
Elevii de la Liceul Tehnologic „Alexe Marin”, stagiu de pregătire practică în cadrul Companiei de Apă Olt
Elevii clasei a XI-a (3C), învățământ profesional –„Instalații sanitare de apă și gaze”, de la Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina, desfășoară stagiul de pregătire practică în cadrul Companiei de Apă Olt.
În cadrul activităților de astăzi, aceștia au fost instruiți cu privire la etapele tehnologice specifice realizării unui branșament de apă.
”Prin participarea directă la aceste lucrări, elevii au avut ocazia să observe aplicarea practică a cunoștințelor teoretice dobândite, familiarizându-se cu echipamentele, materialele și procedurile specifice sistemelor de alimentare cu apă”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD
Marcel Ciolacu a demisionat marți- 20 mai, din funcția de președinte al Partidului Social Democrat.
Decizia a fost luată la două săptămâni de când a demisionat din funcția de premier al României. Marcel Ciolacu a fost numit președinte al PSD în august 2020.
Social-democrații vor stabili în această ședință și cine va fi noul lider interimar al partidului, până când va fi ales un nou președinte de partid. La conducerea partidului ar putea fi numit președinte interimar Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD sau Daniel Băluță, actualul primar al sectorului 4, prim-vicepreședinte al partidului.
Social-democrații vor decide și dacă partidul va face parte din noul Guvern sau va intra în opoziție.
Petrecere de 1 Iunie organizată în comuna Izbiceni
Autoritățile locale din comuna Izbiceni organizează petrecere de 1 Iunie. Evenimentul dedicat copiilor se va desfășura în parcul din centrul comunei.




