Municipiul Caracal este un pol regional cultural, anual, de aproape două decenii, orașul fiind gazda unor evenimente de anvergură națională și internațională prin prestigiul artiștilor prezenți. Teatrul Național din Caracal a devenit gazda edițiilor Festivalului de Teatru “Ștefan Iordache” care aduce în oraș nume de notorietate ale scenei românești, spectacolele organizându-se cu casa închisă.
Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Carmen Tănase, Marius Manole, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Cerasela Iosifescu, Florin Piersic Jr, Marian Râlea sau Medeea Marinescu sunt doar câteva din numele scenei românești care în ultimii trei ani au jucat pe scena Teatrului nostru piese care și în Capitală s-au jucat cu sălile pline de spectatori.
De asemenea, iubitorii de muzică au ocazia, de peste un deceniu, să fie spectatori la evenimente care an de an se organizează în marile orașe din țară: Duelul Viorilor, Pianul Călător sau Flautul Fermecat. Liviu Prunaru, cu vioara Stradivarius „Pachoud”, și Gabriel Croitoru, cu vioara Guarnieri, oferă un spectacol de suflet tuturor celor care iubesc arta și muzica de calitate. Horia Mihail revine an de an le scena Teatrului din Caracal cu turneu național Pianul Călător, un proiect inițiat în 2011.
Flautul Fermecat este un alt turneu consacrat care poposește în Caracal, după succese internaționale flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, împreună cu partenerii săi de scenă, Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) revenind în țară cu acest proiect de excepție.
Sigur, vorbim și de festivaluri de folclor naționale și internaționale prin care ducem mai departe tradițiile locale și valorile culturii populare din zona Olteniei.