Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier la Valea Mare

0

Un accident rutier a avut loc joi-10 noiembrie pe raza localității Valea Mare.

Din fericire, accidentul a fost soldat doar cu pagube materiale. Persoanele care se aflau în autovehiculele implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului de resturile rezultate în urma evenimentului.

Un tir a luat foc pe Drumul Expres Craiova-Pitești

0

Un TIR plin cu mașini a luat foc pe Drumul Expres Craiova-Pitești, joi dimineața, 10 noiembrie, în jurul orei 06:30. 

Incendiul a izbucnit la o autoplatformă ce transporta opt autoturisme, la intrarea pe Drumul Expres 12, dinspre Craiova. La locul evenimentului au acționat echipajele din cadrul Gărzii Balș și Detașamentului Slatina care au reușit să localizeze incendiul.
S-a acționat cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție. Din fericire nu au existat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, a fost condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Craiova. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Anunţ începere proiect grant pentru capital de lucru AGRI-FOOD acordat AGRO LARIGI SRL

0

                    COMUNICAT DE PRESA

DATA: 08.11.2022

                  AGRO LARIGI SRL
                  Comuna Vlădula, sat  FRASINET GARA, Judetul Olt
                  Persoană de contact: LARISA-DEMETRA VIRBAN / Telefon: 0746.134.068