Derby de Liga a III-a pe stadionul „Jane Nițulescu”

Stadionul „Jane Nițulescu” din Caracal devine din nou punctul central al fotbalului din zonă, găzduind o confruntare care promite intensitate, ambiție și spectacol.

Iubitorii fotbalului din comunitate sunt invitați sâmbătă, 29 noiembrie, pe stadionul „Jane Nițulescu”, începând cu ora 14:00, la un meci de mare interes din Liga a III-a, contând pentru etapa a 15-a: Universitatea Craiova 2 – CSM Alexandria.

Partida se anunță un adevărat derby, având în vedere pozițiile celor două echipe în clasament. Universitatea Craiova 2, formație care a ales orașul și stadionul „Jane Nițulescu” pentru disputarea meciurilor de pe teren propriu, ocupă în prezent prima poziție, în timp ce CSM Alexandria se află pe locul al patrulea, fiind una dintre echipele cu pretenții ale campionatului.

Meciul reprezintă o nouă oportunitate pentru publicul local de a vedea fotbal de calitate și de a susține o confruntare importantă din eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Organizatorii îi așteaptă pe suporteri în număr cât mai mare, pentru a crea o atmosferă sportivă autentică și pentru a susține spectacolul de pe teren.

 

Două autoturisme implicate în accident la Curtișoara. Patru persoane au ajuns la spital

0

În seara zilei de joi- 27 noiembrie, în jurul orei 18:00,  pe Drumul Județean 546, în localitatea Curtișoara, a avut loc un accident rutier. Patru persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în localitatea Curtișoara, a avut loc un eveniment rutier.

”La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din comuna Curtișoara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, atât tânărul de 25 de ani cât și alte trei persoane pasagere în același autoturism au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, transmite IPJ Olt.

Sursa foto: facebook – video Info Trafic Slatina

Târgul de Crăciun din Craiova, desemnat cel mai bun din Europa

0

Craiova a obținut locul 1 în competiția Best Christmas Markets 2026! Cu peste 142.000 de voturi din toată lumea și un avans de peste 56.000 față de locul II, Târgul de Crăciun Craiova devine oficial cel mai bun din Europa!

”Craiova a câștigat locul 1 în competiția Târgurilor de Crăciun din Europa! Am primit 142.687 de voturi din toată lumea, cu un avans de peste 56.000 de voturi față de locul II. Din totalul de voturi, peste 55 la sută au provenit din afara României, în principal din SUA, Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania și Spania. In fiecare dintre aceste țări, Craiova se clasează fie pe locul I, fie în top 3. Mulțumim tuturor vizitatorilor și mai ales celor care ne-au votat”, este mesajul transmis public de Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Municipiul Craiova a sărbătorit victoria cu focuri de artificii.

Consiliul Județean Olt- rectificare bugetară pentru a sprijini financiar ADI Oltul

Consilierii județeni au aprobat în sedința extraordinară de joi- 27 noiembrie, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară prin care a fost alocată suma de 100.000 lei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice „Oltul”.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, această rectificare bugetară era necesară deoarece asociația funcționează din cotizațiile plătite de administrațiile publice locale și în prezent nu toate primăriile au plătit cotizația. Primăria Slatina se află pe lista unităților administrativ-teritoriale care nu și-au achitat aceste obligații financiare.

 „Nu toate UAT-urile au plătit cotizația către Asociația de Dezvoltare, asociație care funcționează din cotizația membrilor. De exemplu, până în momentul de față, Slatina nu a plătit această cotizație și din această cauză am fost nevoiți să suplimentăm sumele, pentru că asociația trebuie să funcționeze. Dacă până la sfârșitul acestui an aceste sume nu vor fi achitate de către primăriile restante, vom demara procedurile legale pentru a le  recupera în instanță”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Deputatul Gigel Știrbu trage un semnal de alarmă: „Reforma administrativă nu mai este un moft, ci o urgență națională”

România ar putea pierde bani europeni din cauza unui sistem administrativ rămas blocat și lipsit de actualitate, potrivit afirmațiilor deputatului Gigel Știrbu. Parlamentarul de Olt afirmă că este necesară o modernizare a întregii structuri administrativ-teritoriale a țării.

Deputatul Gigel Știrbu avertizează că există sute de comune fără capacitate administrativă, iar primăriile nu își mai pot acoperi cheltuielile de funcționare, fiind blocată direct dezvoltarea acestor localități.

”România riscă să piardă bani europeni din cauza unui sistem administrativ rămas blocat în trecut. Această alertă vine direct de la Bruxelles! Dacă nu modernizăm structura administrativ-teritorială a țării, riscăm să pierdem accesul la fonduri europene esențiale pentru dezvoltare. Nu pentru că cineva vrea să ne penalizeze, ci pentru că sistemul nostru, moștenit din perioada comunistă, nu mai poate răspunde criteriilor, realităților și nevoilor de astăzi.

Avem sute de comune fără capacitate administrativă, primării care nu își pot acoperi cheltuielile de funcționare, orașe care nu îndeplinesc indicatorii minimi și un model teritorial care nu reflectă realitatea demografică. Așa nu putem vorbi despre dezvoltare, absorbție de fonduri europene, investiții sau modernizare.
Europa merge înainte. România nu își mai permite să rămână în urmă.
Spre exemplu, Polonia a făcut reforma acum 30 de ani și astăzi își permite investiții uriașe în infrastructură și apărare. Noi? Încă ne chinuim să menținem funcționale primării din localități mai mici decât un bloc turn”, afirmă public deputatul de Olt, Gigel Știrbu.

Parlamentarul oltean a prezentat date exacte din cadrul unui raport al Curții de Conturi care arată că daor 151 de comune dintr-un număr de aproximativ 3.000 îndeplinesc criteriile legale, iar majoritatea primesc bani de la bugetul de stat.

”Raportul recent al Curții de Conturi ne spune în față: doar 151 de comune din aproape 3.000 îndeplinesc criteriile legale pentru rangul actual. Restul supraviețuiesc doar prin transferuri de la bugetul de stat. Asta nu este autonomie locală. Este întreținere artificială din bani publici.
Adevărul este simplu și dureros: Modelul administrativ actual este falimentar. Consumă bani, blochează investiții, încetinește dezvoltarea și trage România înapoi.
Este momentul să discutăm onest despre o reformă care să aducă comunităților servicii publice funcționale, infrastructură accesibilă, administrație eficientă și șansa reală de a atrage investiții.
Nu despre desființări, nu despre pierderi, ci despre o reorganizare care să ofere oamenilor rezultate nu birocrație.
Iar concluzia este una singură: Reforma administrativă nu mai este un moft, nici o temă de dezbatere academică. Este o urgență națională. O obligație față de generațiile care vin și față de fiecare comunitate care merită șansa la dezvoltare reală.

România are nevoie de curaj.

Are nevoie de lideri care să lase frica electorală deoparte și să facă, în sfârșit, schimbarea pe care toată lumea o vede, dar prea puțini au puterea să o rostească”, mai transmite Gigel Știrbu.

Lucrările pentru refacerea alunecării de teren din comuna Bărăști, finalizate

Au fost finalizare lucrările pe Drumul Județean 657B, în comuna Bărăști, județul Olt. Circulația se poate desfășura din nou în condiții bune, iar siguranța rutieră reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Olt.

”Astăzi am recepționat intervenția de refacere a alunecării de teren de la km 2+850, pe drumul județean DJ657B, iar circulația se poate desfășura din nou în condiții foarte bune.

Fiecare astfel de investiție aduce mai multă siguranță, acces mai bun și respect pentru comunitățile care se bazează pe noi zi de zi. Continuăm cu aceeași grijă pentru fiecare localitate din județul Olt”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Olt.

Mario De Mezzo anunță aprinderea iluminatului festiv de 1 Decembrie, cu un concert Gașca Zurli

0

Slatina va intra oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. În acest an, iluminatul festiv în Municipiul Slatina va fi aprins în seara zilei de 1 Decembrie, ora 19:00, iar spre bucuria copiilor, va fi susţinut un concert Gaşca Zurli. Informația a fost transmisă chiar de primarul Mario De Mezzo, într-o declarație de presă.

De Ziua Națională a României, luni- 1 Decembrie, începând cu ora 19:00, Gașca Zurli va susține un concert în Parcul Tineretului din Slatina, unde va fi organizat în acest an Târgul de Crăciun.

„Începând cu 1 Decembrie dăm startul sărbătorilor de iarnă. La ora 13:00, pentru că este Ziua Națională a României, slătinenii vor primi fasole cu ciolan, iar la ora 19:00, aprindem luminile de Crăciun împreună cu Gașca Zurli care s-a simțit foarte bine la Slatina anul trecut și a fost foarte apreciată de către copii. Sunt sigur că va fi o bucurie foarte mare pentru copii și cu siguranță și anul acesta va fi un succes. Tot Târgul de Crăciun este concentrat în acest an în Parcul Tineretului unde va fi amplasat și un patinoar, dar și o zonă cu tiribombe, căsuța lui Moș Crăciun, căsuțe cu produse și decorațiuni specifice, așa cum există în orice târg de Crăciun”, a declarat primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

La Slatina va fi amplasat cel mai înalt brad din sudul țării, iar edilul a mai transmis că în acest an, petrecerea de Revelion va fi încheiată cu un foc de articifii ca și în anii trecuți, chiar dacă multe orașe din țară au anunțat că vor renunța la această tradiție.

„Avem la Slatina cel mai înalt brad din sudul țării, cu o înălțime de 23 de metri. În fiecare week-end dinaintea Crăciunului vor fi concerte în aer liber, iar în fiecare zi, artiști locali vor cânta pe scena special amenajată în Parcul Tineretului. De asemenea, copiii vor putea face spectacolul de Crăciun pe această scenă, chiar în fața părinților.  În ceea ce privește petrecerea de Revelion, nu avem încă lista de artiști definitivată, însă vă pot spune sigur că petrecerea de Revelion va fi încheiată cu un foc de artificii ca și în anii trecuți”, a mai declarat primarul Mario De Mezzo.

Zilele Caracalului – istorie, cultură și tineri conectați la identitatea orașului

Municipiul Caracal a marcart, în acest an, 487 de ani de la prima atestare documentară (17 noiembrie 1538) și 31 de ani de la obținerea statutului de municipiu (24 noiembrie 1994), prilej cu care autoritățile locale și instituțiile culturale au organizat o amplă serie de evenimente dedicate istoriei, valorilor și identității comunității.

Evenimentele au fost realizate în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban”, Muzeul Romanațiului, Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” și Asociația „Fiii și Prietenii Caracalului”, oferind publicului un program divers, axat pe promovarea patrimoniului cultural local.

La invitația primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, evenimentul s-a bucurat de prezența istoricului, dascălului și diplomatului Adrian Cioroianu. Dialogul dintre cei doi a adus în prim-plan episoade mai puțin cunoscute din istoria Caracalului, oferind publicului o perspectivă captivantă asupra trecutului orașului. Concursul a reunit 27 de proiecte, împărțite în patru secțiuni, cu peste 40 de elevi participanți, care au demonstrat respect și interes autentic pentru istoria Caracalului și a Romanațiului.

Organizatorii au pregătit și numeroase premii pentru tinerii implicați, ca semn de apreciere pentru munca și pasiunea lor. Așa cum a subliniat primarul Ion Doldurea, administrația locală își propune să aducă „Tinerii mai aproape de istoria locală, să le ofere ocazia de a descoperi și interpreta în mod creativ istoria și identitatea orașului lor, combinând cercetarea istorică cu imaginația și mijloacele moderne de exprimare”.

Teatrul Național a găzduit elevi, profesori și părinți, într-o atmosferă de emoție și bucurie, dedicată cunoașterii și creativității. Expoziții, lansări de carte, comunicări științifice, spectacole de teatru, evenimente dedicate copiilor și momente artistice au conturat, simbolic, imaginea unui oraș ancorat în trecut, dar deschis către viitor.

Seria manifestărilor a debutat la Teatrul Național din Caracal și la Muzeul de Etnografie „Miriște Hagiescu”, spații emblematice pentru viața culturală a municipiului. Finalul Zilelor Caracalului a fost marcat de Gala concursului „Povești neștiute ale Caracalului”, un proiect educațional care a reunit zeci de elevi pasionați de istoria locală și mândri de patrimoniul orașului lor.

Polițist din cadrul IPJ Olt, acuzat că a agresat un elev în timpul cursurilor

0

Un tânăr în vârstă de 14 ani acuză că a fost agresat fizic de către un polițist, chiar în timpul cursurilor, într-o unitate de învățământ din orașul Potcoava. Cel care a alertat autoritățile a fost tatăl elevului.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, iar oamenii legii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate ceea ce s-a întâmplat de fapt.

”La data de 25 noiembrie 2025, în jurul orei 18:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat din orașul Potcoava, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, ar fi fost agresat fizic de către un polițist, în timp ce se afla la cursuri într-o unitate de învățământ din localitate.

În cauză, având în vedere calitatea persoanei indicate în sesizare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, instituția competentă să efectueze verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru a se pronunța asupra existenței sau inexistenței celor sesizate.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt acordă întreaga disponibilitate organelor de cercetare și va pune la dispoziția acestora toate datele și documentele necesare soluționării cu celeritate a cauzei”, transmite printr-un comunicat de presă IPJ Olt.

Primarul Comunei Brebeni, Florin Cîrstea, alături de familiile tinere

Primarul comunei Brebeni, Florin Cîrstea, continuă proiectul său de suflet, ”Trusoul pentru nou-născuți”, care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare 2.000 lei tinerilor părinți.

Pentru edilul Florin Cîrstea nevoile comunității locale pe care o reprezintă au devenit o prioritate. Edilul susține orice măsură prin care familiile pot oferi un trai mai bun copiilor, pentru încurajarea creşterii natalităţii şi a rămânerii familiilor tinere în localitate.

”În comuna noastră, fiecare copil venit pe lume este o binecuvântare și o bucurie pentru întreaga comunitate. În cadrul proiectului meu de suflet, Primăria Brebeni continuă să ofere trusoul – stimulentul financiar pentru nou-născuți, în valoare de 2000 lei, un gest prin care dorim să fim aproape de părinți în unul dintre cele mai importante momente ale vieții. Cu emoție și bucurie, anunțăm că au primit acest sprijin:Nica Matei Ștefan și Popa Aylin Gabriela.

Le urăm micuților să crească sănătoși și fericiți, iar familiilor lor să se bucure de fiecare clipă, cu liniște și împlinire. Fiecare zâmbet de copil ne amintește că viitorul comunității noastre este luminos și plin de speranță. Primăria Brebeni rămâne mereu alături de familiile tinere, încurajând nașterea, creșterea și susținerea copiilor – cei care ne unesc și ne dau sens”, a transmis printr-un mesaj edilul comunei Brebeni, Florin Cîrstea.

Stimulentul financiar va fi acordat o singură dată, pentru fiecare nou-născut, în baza unei cereri care poate fi depusă de către unul dintre părinți la  compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Brebeni.