Marele Premiu pe scena internațională din Macedonia pentru Ansamblul Cununa din Șopârlița

0

Ansamblul „Cununa” din Șopârlița a obținut Marele Premiu la Secțiunea Ansambluri Internaționale, într-o seară cu adevărat memorabilă, în orașul Vinita, Macedonia.

În perioada 05 – 11 Septembrie, dansatorii Ansamblului ”Cununa” au participat la Festivalul Internațional „Istibanjsko Zdrvozina” . Evenimentul a fost organizat de  Ansamblul Folk Kitka din Macedonia, iar portul, cântecul și jocul popular autentic din țara noastră au fost reprezentate cu mândrie de ansamblul din județul Olt.

Ansamblul Cununa din Șopârlița duce astfel tradiția românească pe scena internațională. Acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul și implicarea Coregrafului George Ghiță a lu’ Porumbelu și primarului comunei Șopârlița, Marijana Trepăduș, care au făcut toate demersurile necesare pentru a duce tradițiile populare pe scena internațională.

”Reprezentația Ansamblului Cununa din Șopârlița în orașul Vinita, Macedonia, a fost un adevărat spectacol al tradiției și sufletului românesc! Măiestrie, grație și implicare – toate unite de un singur țel: bucuria de a duce mai departe frumusețea folclorului autentic. Publicul din Vinita a aplaudat cu emoție fiecare pas, fiecare cântec, fiecare zâmbet. Ansamblul Cununa continuă să demonstreze că dansul popular este mai mult decât artă – este puntea care ne leagă de rădăcini și ne unește dincolo de granițe. Cultura ne unește, tradițiile ne îmbogățesc, iar dansul devine limbajul universal al prieteniei”, transmite Marijana Trepăduș, edilul comunei Șopârlița și un sprijin real pentru membrii ansamblului.

Cu sprijinul administrației publice locale, Ansamblul ”Cununa” a dus cu mândrie frumusețea portului popular românesc dincolo de granițe și a unit tradițiile mai multor popoare într-o singură horă a prieteniei și a bucuriei.

La festival au fost prezente ansambluri din întreaga lume: Macedonia, Ucraina, Bulgaria, Venezuela, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Ungaria, Croația, Marea Britanie, Moldova, Polonia, Belarus, Slovacia, Cipru, Kosovo, Republica Cehă, India, Algeria, Nigeria, Armenia, Kârgâzstan, Muntenegru și Mongolia.

Toalete publice moderne, montate în Slatina de echipa Dezvoltare Urbană

Lipsa toaletelor publice a reprezentat întotdeauna o problemă în Municipiul Slatina, iar acest lucru a fost semnalat tot mai des în ultimii ani de locuitorii orașului. Autoritățile locale cunosc această problemă și speră să o remedize în curând, în toate zonele din oraș.

Chiar dacă toaletele publice reprezintă un punct important în nivelul de civilizaţie al unei comunități, în Municipiul Slatina, acest lucru nu a reprezentat o prioritate până în prezent. Orașul este oglinda autorităților care îl administrează, iar actuala conducere a Primăriei Slatina pare să țină cont de acest aspect.

Echipa Dezvoltare Urbană monitorizează atent nevoile locuitorilor din fiecare cartier al orașului și a montat astăzi- 11 septembrie, trei toalete publice pe Străzile Trandafirilor, Drăgănești și Crișan, zone unde era necesar acest lucru.

”Astăzi au fost montate trei toalete moderne pe străzile Trandafirilor, Drăgănești și Crișan, destinate și persoanelor cu dizabilități, fiind special amenajate și pentru această categorie. Sperăm ca utilizatorii să păstreze în bune condiții aceste containere absolut necesare în zonele respective” , transmit reprezentanții Dezvoltare Urbană Slatina.

Autoritățile publice locale anunță că iau în considerare să amplaseze astfel de toalete și în alte cartierele din oraș.

Fostul deputat PSD, Cătălin Grecu, a trecut la PNL

Echipa PNL Olt se întărește de astăzi- 11 septembrie. Fostul deputat PSD, Cătălin Grecu, își va continua  activitatea politică în tabăra liberalilor olteni.

Președintele PNL Olt, Gigel Știrbu este convins că în prezent, Cătălin Grecu împărtășește aceleași valori cu organizația politică liberală din Olt și va juca un rol important în procesul de reconstrucție al județului.

”Una dintre cele mai importante calități in politică este să nu subestimezi niciodată adversarul și să știi când să te așezi la masă cu oamenii care, deși au fost în tabere adverse, au valori comune cu cele pentru care lupți în fiecare zi.

Echipa PNL Olt se întărește, astăzi, cu Cătălin Grecu, fost deputat PSD care a înțeles că echipa care chiar contează nu poate fi într-un PSD corupt si veninos, unde doar contează doar interesele personale, bunăstarea firmelor de casă și a membrilor de partid disciplinați.

În procesul de reconstrucție a județului, după ce va fi scapat de caracatita PSD, proces care a început anul trecut la Slatina si va continua in 2028, experiența si calitățile lui Cătălin vor contribui semnificativ. Îi mulțumesc pentru pasul făcut in echipa PNL!” transmite președintele PNL Olt, Gigel Știrbu.

La finalul anului trecut, deputatul Cătălin Grecu a luat o decizie neașteptată de colegii din PSD Olt, aceea de a se retrage din organizația politică județeană după 15 ani de activitate.

Olimpiada liceelor, deschisă oficial la Slatina de primarul Mario De Mezzo

Evenimentul mult așteptat de elevi, profesori, dar și de locuitorii orașului „Olimpiada Liceelor” ediția 2025, a fost deschis oficial de edilul Mario De Mezzo la Slatina, după mulți ani de pauză.

Competiția se va desfășura în perioada 10 – 20 septembrie și promite să fie mult mai mult decât o întrecere între licee.

Elevii, profesorii, părinții și locuitorii orașului sunt invitați de primarul Mnunicipiului Slatina, Mario De Mezzo, să se implice activ în „Olimpiada Liceelor” – un eveniment care sărbătorește energia tinereții și consolidează spiritul comunitar și va avea un impact major asupra întregii comunități.

Mario De Mezzo: „Vrem competiții cu fair-play, iar  cel mai bun să câștige!”

„Olimpiada Liceelor este o tradiție pe care dorim să o reluăm și să o așezăm din nou pe harta evenimentelor din Slatina. Îmi amintesc că, atunci când am fost eu în liceu, era o altă versiune, și anume, Parada Liceelor, nu Olimpiada Liceelor. Deși nu erau competiții sportive, îmi amintesc spiritul de competitivitate între licee și valitățile care transpuneau în felul în care liceele se organizau. De la acest gând am plecat, dorindu-mi ca Olimpiada Liceelor din acest an și de aici, în fiecare an, să pună în valoare spiritul de competitivitate între licee, dar nu acea competitivitate acerbă, ci aceea a fair-play-lui, a competițiilor corecte și al prieteniei. Obiectivul meu prin această Olimpiadă a Liceelor este să strângem relațiile dintre licee, să ne împrietenim mai bine între noi, dezvoltând în același timp un spirit corect de a fi mai buni. Competiția, să nu uitați, este între licee pentru că trebuia să poarte un nume, însă pe de-a lungul întregii vieți, veți constata că, singura competiție reală este cu noi înșine și cel față de care trebuie să fim mai buni mâine este eul de azi. Eu mâine trebuie să fiu mai bun decât cel de azi, și dacă acest gând va fi cu noi și ne va însoți pe parcursul întregii vieți, la final ne vom uita în urmă și vom constata că am avut o viață așa cum trebuie. Vă urez să aveți în gând în aceste zile faptul că vrem competiții cu fair-play, vrem competiții puternice în care cel mai bun să câștige! Acum, trebuie să vă spun că eu am absolvit Liceul Ion Minulescu și am să țin cu Liceul Ion Minulescu, nu am cum să trădez, dar sunt convins că Greceanu, Titulescu și celelalte licee se vor lupta cu atât mai mult acum să câștige! Vă urez succes tuturor și cel mai bun să câștige! Succes!” a declarat Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina.

Programul va cuprinde competiții sportive, spectacole artistice și activități de voluntariat, care încurajează spiritul de echipă, leadership-ul, responsabilitatea și fair-play-ul.

Echipa de handbal CSM Slatina, pregătită de confruntarea cu SCM Craiova

0

Echipa de handbal CSM Slatina este pregătită pentru meciul cu una dintre cele mai puternice echipe de handbal din România. Informația a fost dată chiar de antrenorul Andrei Popescu, miercuri- 10 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă. 

Conferința de presă a fost susținută de directorul Clubului Sportiv Municipal Slatina, Octavian Smărăndescu, antrenorul echipei CSM Slatina, Andrei Popescu și jucătoarea Ekaterina Dzukheva care au pus la punct ultimele detalii înainte de o altă confruntare grea a echipei slătinene în Liga Florilor.

Directorul CSM Slatina, Octavian Smărăndescu a declarat că echipa va continua să trateze următoarele competiții cu realism, chiar dacă au avut un început competițional puternic.

”Organizăm aceste conferințe de presă în mod regulat, ca niște update-uri și nu vor fi diferite față de atitudinea pe care am afișat-o la începutul sezonului. Avem un început de sezon puternic, însă, tratăm în continuare întreg programul competițional cu același realism cu are am început de fapt, sezonul. Suntem fericiți pentru cum se coagulează lotul echipei noastre și echipa în sine”, transmite directorul CSM Slatina, Octavian Smărăndescu.

Antrenorul CSM Slatina, Andrei Popescu, a vorbit și despre echipei planurile pentru începutul sezonului, în urma celor 2 etape disputate, dar și despre obiectivele clubului pentru următoarele meciuri și modul în care și-a propus să construiască pas cu pas, o echipă competitivă și unită.

”Urmează un meci la Craiova, în deplasare. Echipa noastră va disputa următorul meci împotriva SCM Craiova, una dintre formațiile puternice ale handbalului românesc, o echipă care s-a întărit serios în această vară și își propune o calificare în cupele europene. Știm că echipa din Craiova este total diferită atunci când joacă acasa. Dacă ne uităm la sezonul trecut vedem că au pierdut doar două meciuri acasă, deci, va fi o confruntare foarte grea. Suntem conștienți de ceea ce urmează, însă noi ne pregătim și vom încerca să scoatem un rezultat cât mai bun din această confruntare… În continuare suntem o echipă cu multe noutăți, multe jucătoare aduse în această vară. Suntem conștienți că lucrurile nu se schimbă peste noapte și că mai avem multe lucruri de îmbunătățit. Rămânem concentrați pe ceea ce avem de făcut, pe îmbunătățirea relațiilor de joc, atât în apărare cât și în atac și ne propunem să construim, de la etapă la etapă, pas cu pas, o echipă competitivă și unită ”, a transmis antrenorul echipei, Andrei Popescu, în cadrul conferinței de presă.

Meciul cu SCM Craiova este programat vineri-12 septembrie, ora 17:30 și va fi transmis în direct pe PRO Arena.

Din lotul echipei de handbal CSM Slatina fac parte: Boian Cristina, Elena Nagy, Valentina Lecu, Elena Fulgoi, Hermina Olaru, Nada Corovic, Sonia Vasiliu, Mara Matea, Adina Cace, Luciana Popescu, Aleksandra Vukajlovic,Tamara Pal, Ekaterina Djukeva, Magda Balsam, Greta Kacsor, Nikolina Vukcevic, Magda Cazanga, Nicoleta Dincă, Andreea Țîrle, Mara Zaharia.

Cea mai iubită competiție, Olimpiada Liceelor, revine la Slatina după câțiva ani de pauză

După câțiva ani de pauză, Slatina readuce în prim-plan un eveniment așteptat de elevi și profesori deopotrivă: „Olimpiada Liceelor”, ediția 2025. Competiția se va desfășura între 10 – 20 septembrie și promite să fie mult mai mult decât o întrecere între licee.

Primăria Municipiului Slatina invită elevii, profesorii, părinții și locuitorii orașului să se implice activ în „Olimpiada Liceelor” – un eveniment care sărbătorește energia tinereții și consolidează spiritul comunitar. În acest an, „Olimpiada Liceelor” este gândită de reprezentanții municipalității ca o scenă a valorilor competiționale sportive, artistice și civice, oferind elevilor ocazia de a-și dezvolta potențialul și de a-și afirma talentul în diverse domenii. Proiectul depășește sfera școlară și va avea un impact asupra întregii comunități.

Pentru actualul edil al orașului, cultura, educația și implicarea tinerilor devin puncte cardinale în dezvoltarea comunității. Programul va cuprinde competiții sportive, spectacole artistice și activități de voluntariat, care încurajează spiritul de echipă, leadership-ul, responsabilitatea și fair-play-ul.

 „Slatina strălucitoare înseamnă exact acest lucru: tineri care visează, care creează și care dau energie orașului nostru. Reluăm Olimpiada Liceelor după o perioadă de pauză, cu și mai multă forță și entuziasm, pentru că vrem ca acest eveniment să devină tradiția care leagă generații. Cred că aici, pe scena competițiilor sau pe terenurile de sport, vom vedea cum se naște acea Slatina modernă, unită și plină de viață, pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina.

Slatina devine astfel un model de colaborare între administrația locală, unitățile de învățământ și societatea civilă, dar și un promotor al valorilor autentice, cu vizibilitate la nivel regional.

 

Întăriri în defensiva CSM Slatina. Clubul face două transferuri importante

0

Echipa CSM Slatina își întărește defensiva cu două transferuri importante. Este vorba despre doi fundași tineri, cu mare potențial: Gabriel Buta și Dominik Șoptirean. 

”Suntem bucuroși să anunțăm transferurile a doi fundași tineri, cu mare potențial: Gabriel Buta și Dominik Șoptirean. Le urăm mult succes și cât mai multe realizări în tricoul CSM Slatina!”, transmit reprezentanții clubului.

Gabriel Nicolae Buta, în vârstă de 23 de ani a crescut la Academia Hagi și are deja experiență în Liga 1 și Liga 2, bifând meciuri pentru Farul Constanța, Unirea Dej și FC U Craiova. De asemenea, a evoluat constant pentru echipele naționale de juniori și tineret ale României.

Fundașul central Dominik Șoptirean, în vârstă de 20 de ani, născut în Germania, vine de la CFR Cluj. El are dublă cetățenie (română și germană) şi este format la centrul de juniori al lui FC Augsburg, unde a fost căpitanul echipei U19. În România, a mai evoluat pentru Unirea Dej şi Unirea Ungheni, acumulând experiență și adaptându-se la ritmul fotbalului românesc. Totodată, a debutat la echipa națională România U19, confirmând potențialul său.

 

Aur după aur pentru sportiva CSM Slatina, Bianca Toma

0

Bianca Toma, jucătoarea legitimată la CSM Slatina, continuă să impresioneze la tenis de masă, demonstrând că munca și talentul aduc rezultate extraordinare. 

După ce a câștigat medalii de aur și s-a clasat pe locul 1 la Campionatul Național Individual U11, dublu fete și dublu mixt, astăzi și-a adăugat în palmares medalia de aur la proba individuală, încheind competiția într-o manieră absolut strălucitoare.

”O performanță completă care ne umple de mândrie și confirmă statutul Biancăi de adevărată campioană! Felicitări!”, transmit reprezentanții clubului.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, mesaj emoționant la început de an școlar: ”Educația este cea mai importantă investiție”

0

Începutul noului an școlar îi găsește pe elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Magheru” din Municipiul Caracal  într-o școală nouă, frumoasă, sigură și primitoare.

Copiii au la dispoziție o sală de sport modernă, care completează condițiile necesare pentru un act educațional de calitate. Totul a fost posibil grație fondurilor europene atrase prin PNRR.

 ”Am ales să particip la deschiderea anului școlar aici, pentru a sublinia ce înseamnă investițiile în școli – investiții în viitorul copiilor noștri și al comunității. Educația este cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate pentru viitorul său. Dragi profesori, chiar dacă vă confruntați cu multe provocări, rămâneți aproape de menirea de a forma caractere și generații. Dragi elevi, folosiți cu încredere condițiile pe care le aveți la dispoziție și bucurați-vă de fiecare pas al reușitei voastre. Dragi părinți, vă mulțumim pentru implicare și sprijin. Miilor de elevi și profesori din județul Olt, care încep astăzi un nou drum al cunoașterii, plin de emoție, speranță și responsabilitate, le urăm: Mult succes tuturor în noul an școlar – să fie unul cu rezultate frumoase, inspirație și reușite! Consiliul Județean Olt rămâne alături de educația din județ, pentru că viitorul se construiește prin școală”, transmite Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

Primarul Municipiului Caracal, alături de elevi la deschiderea unui nou an școlar

Primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost prezent luni- 8 septembrie, la deschiderea oficială a anului școlar în unitățile de învățământ din Caracal.

La festivitatea de deschidere a noului an școlar au fost prezenți și Marius Oprescu,  președintele Consiliului Județan Olt, Ion-Adrian Bărbulete, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, dar și deputatul PSD Bogdan Mihuți le-a vorbit elevilor din calitatea sa de fost cadru didactic în Caracal.

”Pentru mine este un prilej de bucurie deosebită pentru că am reușit să finalizăm proiecte de anvergură astfel încât astăzi mulți elevi să revină în școli complet renovate și dotate cu mobilier nou.

Educația de calitate are nevoie și de condiții moderne. De aceea, împreună cu echipa din primărie, în toate unitățile de învățământ din Caracal implementăm cel puțin un proiect de investiții. Vrem să oferim spații prietenoase, sigure și accesibile. Toate aceste investiții nu sunt doar în corpuri de clădiri și echipamente, ci investiții în viitorul copiilor noștri și în respectul pentru munca profesorilor.

Dragi elevi, porniți acest nou drum cu încredere! Școala este locul unde visurile voastre prind rădăcini. Îi aveți alături de voi pe profesori și pe părinți.Profesorii dumneavoastră sunt modele și sunt un sprijin real. Împreună cu părinții voștri, fac eforturi ca viitorul vostru să fie frumos, lin, și să aveți șanse ca ce vă propuneți să aibă sens.

Am toată recunoștința pentru cadrele didactice care, cu pasiune, muncă și răbdare, reușesc să aducă valoare în viața comunității noastre. Performanțele elevilor din Caracal sunt dovada modului în care profesorii înțeleg să se implice în pregătirea copiilor noștri. Părinților și bunicilor le mulțumesc pentru sprijin și înțelegere. Școala are nevoie de parteneriatul cu dumneavoastră.

Tuturor vă doresc un an școlar cu rezultate frumoase, cu bucurii și reușite!”, transmite Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.