Primarul Florin Cîrstea acordă ”trusoul pentru nou-născuți”

Pentru a susține familiile tinere care îmbogățesc comunitatea locală, Primăria Brebeni acordă ”trusoul pentru nou-născuți”, în valoare 2000 lei.

Primarul Florin Cîrstea își respectă promisiunile făcute locuitorilor comunei Brebeni. Va acorda un stimulent financiar de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut din localitate, proiectul fiind depus încă de acum 4 ani și respins de fosta administrație publică locală.

Prin toate acțiunile demarate Florin Cîrstea a demonstrat că problemele comunității locale pe care o reprezintă au devenit o prioritate. Edilul susține orice măsură prin care familiile pot oferi un trai mai bun copiilor, pentru încurajarea creşterii natalităţii şi a rămânerii familiilor tinere în localitate.

”Am promis, am rezolvat. Este proiectul meu de suflet care a fost depus in urma cu 4 ani și a fost respins de fosta administratie. Astăzi, beneficiarii proiectului meu sunt: Anays Ștefania, Ionuț Fabian și Sienna Azaleea Vanessa. Acest gest simbolic reflectă grija și implicarea administrației locale în sprijinirea celor mai mici membri ai comunității noastre și a părinților acestora, marcând un moment important în viața fiecărei familii. La mulți ani fericiți și binecuvântați împreună!” a fost mesajul transmis public de primarul comunei Brebeni, Florin Cîrstea.

Stimulentul financiar va fi acordat o singură dată, pentru fiecare nou-născut, în baza unei cereri care poate fi depusă de către unul dintre părinți la  compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Brebeni.

Noi oportunități de investiții pentru Slatina

Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina, s-a întâlnit miercuri-18 iunie, cu Excelența Sa Jean Gerard Cornet D’Elzius, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Belgiei în România pentru a discuta despre atragerea unor potențiale investiții și parteneriate economice în Slatina.

Scopul întâlnirii a fost atragerea de noi parteneriate economice pentru Municipiul Slatina, în vederea conturării unor oportunități pentru dezvoltarea mediului economic local. Edilul Mario De Mezzo afirmă că interesul investitorilor străini arată că Slatina este un oraș cu potențial beneficiind de o economie diversificată și o infrastructură în dezvoltare.

”Întâlniri care deschid noi oportunități pentru Slatina! Împreună cu domnul Alain Schodts, director executiv BEROCC, și Roberto Musneci, președintele CCIR, discuțiile au vizat potențiale investiții în Slatina și modalități de a atrage noi parteneriate economice. Dialogul a fost constructiv, promițător și orientat spre viitor. S-au conturat direcții clare pentru dezvoltarea mediului economic local, iar interesul investitorilor străini reprezintă un semnal important pentru potențialul orașului nostru”, a transmis primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Municipiul Caracal, din nou sub emoția artei teatrale

”Orașul nostru, devine din nou, pentru câteva zile, o scenă vie unde imaginația prinde contur, iar emoțiile se împletesc în povești care ne aduc mai aproape unii de alții. Ne reîntâlnim aici, sub semnul artei teatrale, pentru a celebra talentul, pasiunea și forța spectaculoasă a cuvântului rostit pe scenă. Festivalul nostru este mai mult decât un eveniment, este o sărbătoare a spiritului, a creativității și a comunității pe care o formăm cu fiecare ediție”, a spus Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal în deschiderea evenimentului.

Caracalul a fost din nou centrul cultural al Olteniei. Primarul Municipiului Caracal a felicitat echipele artistice, regizorii, scenografii, voluntarii și sponsorii care, prin efort și dedicare, au făcut posibil acest eveniment devenit o tradiție pentru Caracal.

În perioada 15 – 22 iunie pe scena Teatrului Național Caracal, urcă actori de top ai scenei românești, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Național de Teatru „Ștefan Iordache” . Festivalul are loc cu sprijinul Consiliului Județean Olt și Primăriei Caracal.
PROGRAMUL FESTIVALULUI:
DUMINICĂ, 15 IUNIE, ORA 19.00 – „Oleanna” de David Mamet, regia Mădălina Hîncu. Teatrul Excelsior. Distribuția: Ioana Niculae.
LUNI, 16 IUNIE, ORA 19.00 – „Ludwig” de Thomas Berhard, după „Ritter, Dese, Voss” și alte scrieri, regia Dragoș Galgoțiu. Teatrul Odeon.
Distribuția: Eduard Trifa, Antoaneta Zaharia, Sabrina Iașchevici, Ruxandra Maniu, Marius Damian, Laurențiu Lazăr.
MARȚI, 17 IUNIE, ORA 19.00 – „Alifantis” de Nicu Alifantis. Spectacol Independent.
Distribuția: Nicu Alifantis.
MIERCURI, 18 IUNIE, ORA 19.00 – „Burlac la 40 de ani” regia Alin Brancu. Spectacol găzduit de Teatrul din Caracal.
Distribuția: Jean Lemne, Diana Bagdasar, Alin Brancu, Livia Taloi.
JOI, 19 IUNIE, ORA 19.00 – „Sistemul perfect” după Georges Feydeau și Maurice Hennequin, regia Toma Enache. Spectacol Independent.
Distribuția: Monica Davidescu, Silviu Biriș, Cosmin Vîjeu, Aurelian Temișan, Ovidiu Cuncea.
VINERI, 20 IUNIE, ORA 19.00 – „Despre dragoste, cu ură” de Andreeas Petrescu, regia Tania Popa. Teatrul Elisabeta.
Distribuția: Tania Popa, Andreeas Petrescu, Cristi Iacob, Aura Călărașu.
SÂMBĂTĂ, 21 IUNIE, ORA 19.00 – „Înainte să-și ia zborul” de Florian Zeller, regia Irina Alexandra Banea. Teatrul Alexandru Davila Pitești.
Distribuția: Adrian Titieni, Daniela Butușină, Ioana Podăreanu, Luana Lute, Lia Deaconu, Vlad Popescu.

DUMINICĂ, 22 IUNIE, ORA 19.00 – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, direcția de scenă Gelu Colceag. Teatrul Mic.Distribuția: Vlad Corbeanu, Marin Grigoraș/Andrei Seușan, Alina Rotaru, Claudia Prec, Tudor Aaron Istodor/Radu Zetu, Alexandru Voicu, Gabi Costin, Mihnea Cârjan, Petre Moraru, Vlad Milotoi, Georgiana Herciu.

Sală de fitness dotată cu echipamente moderne la Clubul Nautic și de Agrement “Plaja Olt”

Vara este anotimpul perfect pentru a îmbina sportul și activitățile în aer liber cu antrenamentele din sală. În contextul interesului crescut pentru un stil de viață sănătos, la Clubul Nautic și de Agrement “Plaja Olt” a fost amenajată la standarde moderne o sală de fitness pentru toți iubitorii de sport, cu prețuri accesibile atât pentru ședințele individuale, cât și pentru abonamente.

Importanța exercițiilor fizice și a unui stil de viață sănătos este conștientizată de un număr tot mai mare persoane, iar autoritățile locale au făcut toate demersurile necesare pentru a pune la dispoziția locuitorilor Municipiului Slatina, dar și a celor din localitățile învecinate o sală de fitness dotată cu echipamente moderne pentru buna desfășurare a activităților fizice de acest tip.

Tarifele sunt accesibile pentru toți cei care își doresc să practice acest sport. Prețul pentru o singură ședință antrenament este 15 lei, iar prețul unui abonament de 12 ședințe pe lună este 80 lei. Persoanele cu un stil de viață activ pot opta și pentru un abonament full-time, cu acces zilnic, la un preț de 100 lei.

Tot mai multe persoane sunt preocupate în prezent de practicarea exercițiilor fizice regulate pentru menținerea sănătății și îmbunătățirea aspectului fizic, iar noi suntem conștienți de acest lucru. La Clubul Nautic și de Agrement Plaja Olt, determinarea se vede în fiecare repetare, fiecare pas, fiecare picătură de efort!  Este  locul perfect pentru antrenamente eficiente și un stil de viață activ. Sala noastră de fitness este locul unde persoanele iubitoare de sport își pot depăși limitele. Indiferent dacă vor să își tonifieze corpul, să crească masa musculară sau pur și simplu să se mențină în formă, iubitorii de sport au la dispoziție echipamente moderne și un mediu motivant, la prețuri accesibile. Nu lipsește bineînțeles atmosfera motivantă”, transmit reprezentanții Clubul Nautic și de Agrement “Plaja Olt”.

Sala de fitness este dotată cu echipamente pentru: exerciții cardio, fitness ușor și exerciții de forță, culturism. De asemenea, echipamentele permit practicarea exercițiilor pentru toate grupele de mușchi: brațe, umeri, spate, piept, abdomen, talie, fesieri, femurali și  gambe.

Toate persoanele interesate pot obține informații și pot face rezervări la numărul de telefon 0349 883 938.

Ion Doldurea a premiat câștigătorii Festivalului Călușul Românesc

Cea de-a 54-a ediție a Festivalului Călușul Românesc s-a încheiat cu succes. Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal i-a felicitat pe participanți și a înmânat personal, premii câștigătorilor.

”Am încheiat a 54-a ediție a Festivalului Călușul Românesc. Mă bucur că am onoarea să îi felicit și să ofer premii câștigătorilor din acest an. A fost o ediție ca o explozie de culoare și sunet, de tradiție îmbinată cu arta de a face perfecțiune”, a transmis Ion Doldurea, la finalul festivalului.

La ediția din acest an au participat: 13 formații la secțiunea “Căluș Tradițional” (aprox. 230 persoane) din județele Olt, Argeș, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Dâmbovița,  7 formații la secțiunea ”Căluș Non-Tradițional”(aprox. 170 persoane) din județele Olt, Argeș, Teleorman, dar și 8 formații invitate în spectacol, astfel: Bulgaria (Ansamblurile folclorice Mezdra și Vratsa), Serbia (Ansamblul folcloric Kud Kopaonik), Iași (Ansamblul Folcloric „Coarnele Caprei”), Sibiu (Ansamblul de călușeri Rășinari), Tulcea (Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” din Luncavița), Torino – grupul Vatra, Valea Cotmenei- jud. Argeș și Vlădila (Ansamblul Folcloric „Hora Ceasului”.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina: ”Le mulțumim pentru miile de vieți salvate!”

După ce și-au dedicat 42 de ani din viața profesională Spitalului Județean de Urgență Slatina, doi medici au început un alt capitol al vieții lor, în care vor împărtăși cu sigurață din amintirile și experiența dobândite în cadrul unității medicale din Slatina.

”După 42 de ani de muncă în Spitalul Județean de Urgență Slatina, ani dedicați pacienților și sănătății oltenilor, doamna dr. Daniela Licsandru – medic primar, specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, și domnul dr. Mihai Călinescu – medic primar, specialitatea oftalmologie –  au început un alt capitol important al vieții, în care vor împărtăși amintiri și experiența unor ani plini de succes și împliniri! Le mulțumim pentru miile de vieți salvate și pacienți vindecați, pentru dedicarea, profesionalismul și dragostea lor față de nobila meserie de medic și față de comunitatea slătineană. A fost o onoare să lucrăm împreună și să colaborăm pentru dezvoltarea spitalului nostru”,  fost mesajul transmis public de conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Doctorul Mihai Călinescu a împlinit astăzi vârsta de 67 de ani, ocazie cu care, unitatea medicală din Slatina i-a transmis și o urare.

”Îi urăm „LA MULȚI ANI!” domnului dr. Mihai Călinescu, deoarece astăzi împlinește frumoasa vârstă de 67 de ani”, au mai transmis reprezentanții unității medicale din Slatina.

Accident cu patru autoturisme pe DN 65, în Balș. Un copil de 11 ani a murit

Patru autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier care a avut loc luni după-amiază, 16 iunie, pe Drumul Național 65, în localitatea Balș. În urma impactului, un minor în vârstă de 11 ani a decedat, iar trei persoane au ajuns la spital cu răni grave pentru a primi îngrijiri medicale.

Din primele informații, pe fondul neacordării de prioritate, la schimbarea direcției de mers, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani din Balș a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, în urma impactului, fiind proiectat în alte două vehicule.

La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 14:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 65, în localitatea Balș, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate 4 autoturisme. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș. Din primele verificări polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 43 de ani din orașul Balș, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani din aceeași localitate. În urma impactului autoturismul condus de către bărbatul de 43 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme. În urma evenimentului rutier 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale iar un minor de 11 ani a decedat. Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Olt.

În cauză polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, urmând a fi dispuse măsurile legale.

CSM Slatina, la primul antrenament pentru noul sezon

Lotul echipei de fotbal CSM Slatina a efectuat primul antrenament pentru sezonul 2025-2026, pe Stadionul ”1 Mai”, sub comanda antrenorului Claudiu Niculescu, potrivit site-ului oficial al clubului.

Fotbaliștii au început pregătirea pentru un nou sezon plin de ambiție în Liga a II-a și au revenit pe teren, cu entuziasm, determinare și o dorinţă imensă de performanță.

Potrivit antrenorului Claudiu Niculescu, în perioada următoare vor fi anunțate și primele transferuri oficiale.

”Se lucrează intens la întărirea lotului, iar în perioada următoare vor fi anunțate și primele transferuri oficiale. Se poartă negocieri avansate pentru a aduce exact ce avem nevoie: valoare, experiență și caracter”, a fost mesajul transmis public.

La primul antrenament din această vară a reunit un număr de 23 de jucători, majoritatea jucători din sezonul trecut.

Jucătorii prezenţi la primul antrenament : Paul Toroc, Simion Velcu, Abel Stan (jucător slătinean venit de la Baia Mare), Robert Gherghe, Ionuţ Mitran, Constantin Radu, Călin Toma, Tudor Oltean, Dorin Toma, Andrei Traşcu (revenit după accidentare), Emilian Pacionel, Andreas Mihaiu, Rodrigo Hernandez, Ionuţ Năsătăsie, Mahady Kayondo, Luca Ilie, Bogdan Miu, Andrei Alexe, Alexandru Rogojinaru (CSM Slatina- portar, născut 2007), Denis Dragu, Alexandru Sima, Cătălin Tudor (CSA Steaua), Marius Şofaru (Petrolul Potcoava).

Ilie Chitez, noul președinte ACoR Olt

Filiala Județeană Olt a Asociației Comunelor din România și-a ales luni- 16 iunie, președintele. Ilie Chitez, primarul comunei Bobicești, a fost ales președintele organizației din județul Olt cu un număr de 11 voturi.

La evenimentul care a avut loc pe Dealul Grădiște din Slatina au fost prezenți: președintele Consiliului Județean Olt – Marius Oprescu, vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, prefectul de Olt – Cosmin Floreanu, Ministrul Agriculturii Florin Barbu și deputații Marius Iancu și Bogdan Mihuți.

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu a vorbit în cadrul evenimentului despre importanța acestei asociații în dezvoltarea localităților rurale și a promis noului președinte ACoR-Olt, Ilie Chitez, sprijin în rezolvare problemelor comunităților locale pe care le va reprezenta.

”Astăzi este o zi importantă a filialei Olt a ACoR, o zi de alegeri în care o nouă conducere a fost aleasă. Cred că e binevenită și vă rog să aplaudați acest lucru. Bineînțeles că ACoR Olt este o asociație importantă, o asociație, așa cum știți, județul Olt are 104 comune și majoritatea sunt înscrise în această asociație. Este o voce a comunităților rurale, o voce prin care se fac auzite nevoile și așteptările comunităților și ale dumneavoastră, ale primarilor care reprezentați aceste comunități. Împreună cu administrația județeană, împreună cu guvernul României, împreună cu parlamentarii de Olt, cu instituțiile de la București conduse de oameni plecați din județul Olt încercăm să rezolvăm cât mai multe din aceste nevoi și așteptări. Ne așteaptă un an greu așa probabil că bănuiți cu toții dar cred că împreună vom reuși să depășim acest an. Felicitări noii conduceri aleasă astăzi, felicitări domnule președinte pentru funcție. Vă urez succes și ca de fiecare dată vă voi fi un partener de dialog și de rezolvare a problemelor” a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

 

 

Echipa ACoR Olt:

prim-vicepreședinte– Daniel Pană, primarul comunei Giuvărăști

vicepreședinte– Mirel Pascu, primarul comunei Ianca

secretar -Savu Ungureanu, primarul comunei Slătioara

membrii: Marijana Trepăduș (Șopârlița), Răzvan Rada (Perieți), Ion Sorin Toma (Movileni), Iulian Preda (Sâmburești), Cici Constantin Oprea (Brastavățu), Tudor Matei (Oboga) și Gabriel Eugen Ilinca (Corbu).

Deputatul Mihai-Adrian Țiu vrea măsuri pentru eliminarea evaziunii fiscale

Deputatul Mihai-Adrian Țiu nu vede impozitarea bacșișului o soluție pentru deficitul bugetar al României și cere măsuri pentru eliminarea evaziunii fiscale.

Parlamentarul S.O.S România, Mihai-Adrian Țiu atrage atenția asupra unor inițiative legislative care ar trebui să reprezinte soluții concrete și vorbește despre necesitatea adoptării unor măsuri eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale, prin taxarea marilor evazioniști. În opinia deputatului de Olt, soluția acoperirii deficitului nu constă în impozitarea bacșișului celor care lucrează pe salariul minim pe economie.

”Îmi pare rău să văd că atât poate actuala guvernare. Impozitând bacșisul  descurajăm munca, dar nu ne gândim în România, cum să eliminăm evaziunea fiscală. La ora actuală încurajăm evaziunea pentru marii evazioniști și impozităm 2 lei bacșis. Facem inițiative, care din punctul meu de vedere, ne ocupă timpul tuturor. Trebuie să vedem, de fapt unde este marea evaziune, pentru a corecta deficitul bugetar”, a transmis deputatul S.O.S România, Mihai-Adrian Țiu.