©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Explozie puternică într-un bloc din Balș
O explozie puternică s-a produs luni- 14 aprilie, în jurul orei 13:00, la un bloc de locuințe din orașul Balș, județul Olt. Zeci de persoane au fost evacuate de urgență de pompieri care au activat Planul Roșu de Intervenție.
Evenimentul a fost sesizat prin apel la numărul unic de urgență 112. Explozia s-a produs într-o garsonieră situată la etajul 1 și nu a fost urmată de incendiu.
”A fost sesizată o explozie la un bloc de garsoniere cu regim de înălțime Parter + 4 etaje. Având în vedere destinația clădirii, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Au fost alocate la eveniment 7 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru intervenție la înălțime, 1 Post Medical Avansat. La fața locului se deplasează și elicopterul SMURD Craiova.
În urma recunoașterii efectuate la fața locului, au fost identificate două victime, un adult și un copil de aproximativ patru ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și membrelor. De asemenea, alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică. Totodată, din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
Până în acest moment la spital au fost transportate două persoane: o minoră, în vârstă de 4 ani și o femeie, în vârstă de 46 de ani, ambele cu arsuri, conștiente. Acestea sunt evaluate de echipajul care încadrează elicopterul SMURD, la CU Balș.
Pompierii au evacuat o persoană cu dizabilități și un adult, care au suferit atac de panică.
Potrivit pompierilor olteni, explozia s-a produs, cel mai probabil, de la o sobă pe gaz, racordată la rețeaua de gaz metan a blocului. Au fost afectate 16 garsoniere, de la etajul 1 al imobilului.
Potrivit ultimelor informații, cele două victime, o femeie și un copil (aproximativ 4 ani), vor fi transportate la unități medicale din București.
Femeia va fi transferată cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență București, aterizarea urmând să aibă loc pe stadionul Dinamo.
Copilul va fi transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu ajutorul unei ambulanțe SMURD cu medic și asistent.
Știre în curs de actualizare…
Tradiții și obiceiuri de Florii
Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștilor. Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
Amintirea acestei intrări sărbătorești a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, biserica ortodoxă o serbează în fiecare an în ziua de Florii.
De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie. Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți.
Semnificația biblică a sărbătorii Floriilor
Marea Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), ziua fiind cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor. În această zi creştinii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de patimile şi Învierea Sa.
Tradiții și obiceiuri de Florii
In ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfințite și puse la icoane. Se crede că nu e bine să renunți la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, și stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate. Ramura de salcie sfințită era utilizată și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli, iar bătrânele se incingeau cu salcia la mijloc ca să nu le mai doară șalele. Există și obiceiul ca părinții să-și lovească încet copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică, în credința că așa vor crește sănătoși și înțelepți. De Florii, una dintre marile sărbători ortodoxe, elementele creștine și precreștine se îmbină în mod fericit, rezultând tradiții și obiceiuri extrem de pitorești.
- O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.
- Cel care se împărtășește de Florii are mari șanse să i se împlinească orice dorință își va pune când se apropie de preot.
- Cu ocazia Moșilor de Florii, femeile coc placintele pe care le dau de pomană săracilor ca să nu moară de dorul lor, așa cum a pățit mama lui Lazăr. Legendele spun ca oamenii care nu serbează ziua lui Lazăr se vor umple de pistrui.
- Acum se aerisesc hainele și zestrea. În ziua de Florii unele gospodine scot hainele și veșmintele la aer în curte. Acestea se scutură de praf și, în plan simbolic, de rău și de urât. În Duminica Floriilor, fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. De Florii e bine să aeriseşti toate hainele.
- Înaintea marii sărbători, fetele mari din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un par altoit. După răsăritul soarelui sunt luate și folosite în ritualuri de dragoste și sănătate.
- În același timp, dacă cineva îndrăznește să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată și sfințită, riscă să albească.
- Se dau câteva ramuri de salcie la vite ca să mănânce, iar livezile și viile sunt împodobite ca să dea roade bogate.
- În ziua de Florii, multe gospodine coc atâtea pâini câți membrii are familia, însă sunt diferite, în funcție de vârstele celor din familie. Pâinile se împletesc din aluat de grâu și sunt ornate cu figurine sau cruci din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.
- Altă tradiție a acestei sărbători este aceea că fetele să fiarbă apă cu busuioc. Fetele merg la miezul nopții să fiarbă apa și să o pregătească pentru a se spăla pe cap cu ea a doua zi, pentru a avea un păr frumos și strălucitor. Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”
- Duminica de Florii se spune că aduce veşti despre cum va fi vremea de Paşte sau cum va fi timpul în vara care va urma. Aşa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.
- Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.
- De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.
- De Florii se obişnuia chiar să „se facă de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.
- Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş.
- O altă tradiție spune că ramurile de salcie sunt așezate înainte de culcare sub pernele fetelor nemăritate, ele crezând că vor deveni mai frumoase și vor găsi curând un soț.
- Demult, crenguțele de salcie așezate la icoane după Florii se aruncau vara pe foc atunci când începea o furtună pentru a se împrăștia norii, ori se așterneau în ogradă pentru a alunga grindina. Ramurile de la icoană se așezau de gospodari în mijlocul casei, când era vremea rea, pentru a o apăra de trăsnete.
- În Duminica de Florii se culeg flori ce se adună în ciubare, ele urmând a fi folosite pentru încondeierea ouălor pentru Paște.
- Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.
- Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile, acestea nu se mai folosesc ca alimente, iar sărbătoarea se numeşte şi „Nunta urzicilor”. Urzicile, mâncate în special în post, sunt considerate foarte sănătoase.
- Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă.
- În majoritatea localităţilor din Alba, în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii însoţiţi de dascăli şi preot, împreună cu credincioşii străbat uliţele localităţilor cu salcie înmugurită în mână, cântând „Verşul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ramurile de salcie sfinţite la Biserică se împart credincioşilor, care le pun, sub formă de cununiţă, la icoane sau deasupra porţilor, la intrarea în curţi.
- În unele sate copiii duc la îndeplinire un ritual asemănător cu sorcovitul, iar în foarte multe locuri se duc ramuri verzi la biserică. Există, în unele sate, și un fel de „Sorcovit” de Florii, copiii aducând în case flori de primăvară, dar și ramuri înverzite de salcie, sfințite la biserică. Ei îi ating cu aceste rămurele pe toți cei pe care-i întâlnesc, în ideea de a fi sănătoși și fericiți.
Obiceiuri de Florii în lume
- În Franța și Spania, încă din secolul al VIII-lea se păstrează obiceiul de a imita aclamațiile iudeilor „Osana!” (în limba aramaică – limbă semitică, răspândită în special în Antichitate în Siria, Palestina și Mesopotamia – este o rugăciune închinată Domnului ce înseamnă totodată și frunza de finic) la primirea lui Hristos. Din secolul al IX-lea se păstrează obiceiul aducerii ramurilor la biserică, obicei ce s-a răspândit atât în Răsărit, cât și în Apus. În Duminica Floriilor, bisericile sunt împodobite cu frunze de palmier în unele regiuni, sau cu ramuri de măslin, de dafin, în zonele în care acestea sunt mai des întâlnite, precum și în unele din țările mediteraneene. Alte substitute, precum ramurile de arbust, sunt folosite în țările nordice. În unele țări sunt folosite flori dar și ramuri de conifere. Acolo unde sunt întrebuințate ramurile de finic, acestea sunt adesea tăiate în forme diferite, în special sub forma sfintei cruci. În Grecia, după slujbă, sunt oferite de preot fiecărui credincios o mică cruce împreună cu un buchet din ramuri de dafin. Acest buchet este numit “vaya” și va fi ținut lângă icoanele din casele credincioșilor, precum ramurile de salcie în România. Există și superstiția potrivit căreia ramurile binecuvântate nu trebuie tăiate cu un obiect ascuțit, întrucât se crede că astfel acestea pierd puterea de a păzi de rău și boli.
- Tot în Grecia și Franța există obiceiul ca ramurile binecuvântate să fie duse în cimitir. În Franța, Duminica Floriilor și Ziua Tuturor Sfinților sunt sărbătorile când cei mai mulți credincioși merg în cimitire pentru a se ruga pentru cei adormiți. Aici, ca și în alte țări latine, există obiceiul de a planta ramuri de arbust binecuvântate în Duminica Floriilor, la mormintele celor dragi. Tot aici, în timpul înmormântării se pune în mâna celui adormit o astfel de ramură ca o mărturie a credinței în viața de apoi. Ca o plantă mereu verde, arbustului i s-a conferit acest simbolism funerar încă din vremuri pre-creștine, când le era închinat zeităților lumii subpământene Hades și Cybela.
- În Rusia și în Europa Centrală, oamenii obișnuiesc să mănânce mugurii de salcie în Dumnica Floriilor pentru a fi feriți de canicula din timpul verii.
- Din Carelia, o regiune majoritar ortodoxă a Finlandei, s-a răspândit un obicei în restul acestei țări, conforma căruia în dimineața primei zile de Paști, copiii întreabă oamenii dacă doresc să fie atinși cu o ramură de salcie, în timp ce rostesc o urare pentru sănătate, în schimbul primirii unei mici recompense din partea acelor persoane. Un fel de Sorcovă autotonă!
- În Slovacia, copiii realizează pentru procesiunea din Duminica Floriilor un copac. Se crede că ramurile acestuia au proprietăți tămăduitoare. Oamenii aruncă hainele de valoare sau lucruri scumpe înaintea acestui alai și dăruiesc bani sau ouă fiecărui copil în schimbul unei coronițe. Astfel de copaci sunt împodobiți cu flori în Polonia, cu flori uscate și cereale în Lituania și Letonia, și cu mere, portocale și covrigi în Austria.
- În Germania, Duminica Floriilor este numită Duminica Verde datorită florilor și ramurilor specifice.
- Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu, mesaj pentru olteni de Ziua Sfântă a Floriilor
Dragi olteni,
Astăzi, într-o zi de sărbătoare creştină, mă gândesc la Dumnezeu şi îl rog să ocrotească familiile noastre şi pe cei dragi ai noştri, oriunde s-ar afla şi să binecuvânteze vremurile şi lumea în care trăim.
Cu ocazia acestei zile, vă urez gânduri senine, lumină în suflet, speranță într-un viitor mai bun și un sincer și călduros LA MULȚI ANI!
Să fiți binecuvântați în ziua sfântă a sărbătorii de Florii cu multă sănătate, pace și liniște sufletească.
Cu respect,
Țiu Mihai-Adrian
Deputat S.O.S România

Locuri de joacă moderne în Municipiul Slatina
Echipa Dezvoltare Urbană Slatina a reușit să creeze un loc de joacă modern, iluminat și pregătit pentru distracție chiar și după apusul soarelui.

Copiii se vor putea juca în spații complet modernizate, cu toate elementele înlocuite și aduse la standarde de siguranță.
”Magia serii începe aici! Descoperă un loc de joacă unic, perfect iluminat pentru distracție și voie bună chiar și după apusul soarelui! Sub lumini calde și o atmosferă de poveste, cei mici se pot bucura în siguranță de tobogane colorate și activități recreative, în timp ce părinții se relaxează într-un spațiu modern și primitor. Fie că e o seară obișnuită sau o ocazie specială, te așteptăm cu drag să creezi amintiri de neuitat! Vino să vezi cum joaca prinde viață… și seara!”, a fost mesajul transmis de echipa Dezvoltare Urbană Slatina.
Starea locurilor de joacă din municipiul Slatina impune lucrări complexe precum înlocuirea aparatelor și a mobilierului stradal, dar și refacerea suprafeței antitraumă, potrivit reprezentanților Primăriei Slatina.

Dezvoltare Urbană Slatina desfășoară zilnic ample lucrări pe raza municipiului. Într-o singură zi, echipa din subordinea Primăriei Slatina a efectuat următoarele lucrări:
-montarea velelor de umbrire la locul de joacă de pe Str.Trandafirilor;
-plivirea aliniamentelor și a alveolelor de flori pe Str.Libertății, Bd.A.I.Cuza, Str.Păcii și Str.Arcului;
-degajarea gardului bordurat, mobilizarea gardului viu a arbuștilor și săpălugirea copacilor pe Str.Arcului, Str.Fundătura Basarabilor, Str.Pitești, Str.Textilistului,Str.Aleea Tineretului, Str.Ecaterina Teodoroiu, Str.Alexe Marin și Str.Basarabilor;
-văruirea copacilor pe Str.Crișan, Str.Libertății, Str.Primăverii, Str.Eugen Ionescu, Str.Ecaterina Teodoroiu, Str.Cornișei, Bd.A.I.Cuza și Str.Aleea Tineretului;
-tunderea gazonului pe Str.Aleea Mărului, Str.Cornișei, Str.Aleea Plopilor, Bd.A.I.Cuza, Str.Primăverii, Str.Toamnei, Str.Sergent Major Dorobanțu Constantin și Parcul Tineretului;
-încărcarea gunoiului pe Bd.A.I.Cuza, Str.Păcii.

Dialog pentru dezvoltare cu antreprenorii din regiunea Sud-Vest Oltenia
Vineri- 11 aprilie a avut loc în Slatina evenimentul regional dedicat mediului antreprenorial și dialogului social „IMM ROMÂNIA – Mediul antreprenorial și perspectivele dialogului social”, organizat de Patronatul IMM Slatina în parteneriat cu IMM România – CNIPMMR.
La eveniment au fost prezenți: prefectul județului Olt- Cosmin Floreanu, vicepreședintele Consiliului Județean Olt- Ionuț Ivan, deputatul de Olt- Marius Iancu, președintele IMM România Regiunea Sud-Vest Oltenia- Valentin Cristea, președintele PIMM Slatina- Emil Marinescu, dar și Emil Albotă- fost deputat de Olt și peste 100 de antreprenori.
Printre subiectele dezbătute în cadrul evenimentului au fost importanța dialogului social și întărirea implicării reprezentanților mediului de afaceri în procesul de elaborare a politicilor socio-economice care influențează activitatea și rolul angajaților și angajatorilor. De asemenea, au fost prezentate avantajele colaborării cu o confederație patronală, protejarea IMM-urilor în cadrul negocierilor colective, campania de aplicare pentru IMM-uri a legii prevenirii și Indexul antreprenoriatului românesc 2025.
„ Orice risipitor este un vrăjmaş al societăţii, orice om econom este un binefăcător public. Aceste cuvinte ale lui Adam Smith reflectă principiile fundamentale care guvernează succesul în afaceri şi în societate. De la dumneavoastră, mediul antreprenorial, învăţăm zilnic importanţa responsabilităţii şi eficienţei în gestionarea resurselor, care sunt esenţiale nu doar pentru dezvoltarea afacerilor, ci şi pentru bunăstarea întregii societăţi.Dumneavoastră, antreprenoriii, sunteţi, pe de o parte, cei care puneţi în practică aceste principii, iar autorităţile locale şi centrale, pe de altă parte, sunt chemate să sprijine acest proces prin politici publice eficiente. Este, aşadar, esenţial să înţelegem că succesul dumneavoastră depinde nu doar de ingeniozitatea şi perseverenţa în afaceri, ci şi de un dialog continuu între părţile implicate. Doar astfel putem construi politici care să sprjine dezvoltarea durabilă a mediului antreprenorial. Vă mulţumesc pentru invitaţie şi sunt convins că prin dialog, voinţă şi angajament comun, vom contribui la un viitor economic solid şi prosper pentru noi toţi”, a declarat Prefectul Județului Olt, Cosmin Floreanu.

”Consiliul Județean Olt sprijină inițiativele care promovează cooperarea între autorități, antreprenori și societatea civilă. IMM-urile sunt motorul economiei locale, iar sprijinul real pornește de la un dialog deschis și responsabil”, a declarat Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt.

Deputatul de Olt, Marius Iancu a vorbit despre importanța pe care antreprenorii o au atât în economia locală, cât și în economia națională și le-a promis acestora sprijinul său și al Partidului Social Democrat. În opinia demnitarului oltean, antreprenorii susțin comunitățile locale prin locurile de muncă pe care le oferă.
”Antreprenorii sunt forța economiei locale și naționale, sunt cei care susțin comunitățile și oferă locuri de muncă, iar noi, Partidul Social Democrat ținem cu IMM-urile și mediul de afaceri! Acesta este mesajul meu pentru antreprenori. Față de anii anteriori, în Guvernarea PSD numărul firmelor care au beneficiat de scheme de ajutor de stat a crescut de patru ori, adică aproximativ jumătate din IMM- urile din România au beneficiat de fonduri pentru dezvoltare. De aceea, este important să facem alegeri corecte, așa ca în afaceri, să gândim pragmatic și pe termen lung!”, a fost mesajul transmis de Marius Iancu, în cadrul evenimentului.

„Subliniez necesitatea dialogului social și importanța ca propunerile venite de la nivel local sa fie preluate și implementate de către autoritățile centrale fără a fi ignorate problemele din teritoriu. De asemenea, este necesar ca legea prevenirii să fie aplicată în cadrul controalelor efectuate de către autoritățile statului, acestea trebuind să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor”, a menționat Cristea Valentin, Președintele IMM Romania Regiunea Sud-Vest Oltenia
Spitalul Municipal din Caracal va fi extins
Primăria Caracal continuă investițiile în sănătate. Pe lista de priorități se află două proiecte care vizează dotarea Ambulatoriului de microbiologie, dar și extinderea Spitalului Municipal din Caracal.
De asemenea, Primăria Caracal a demarat procedura de licitație pentru construirea unui Centru de zi pentru vârstnici.
”Avem în implementare două noi proiecte pentru dotarea Ambulatoriului și laboratorului de microbiologie. Suntem în evaluare cu proiectul de extindere a Spitalului Municipal Caracal. Am demarat licitația pentru construcția unui Centru de Zi pentru Vârstnici. Avem în evaluare un proiect pentru construirea unui Centru de Îngrijiri Paliative destinat pacienților cu boli grave”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.
Deputatul S.O.S România, Mihai Țiu a reprezentat România la Adunarea Uniunii Inter-Parlamentare de la Tașkent
În perioada 5 – 9 aprilie s-a desfășurat în capitala Uzbekistanului cea de-a 150-a Adunare a Uniunii Inter-Parlamentare, la care a participat și deputatul oltean Mihai Țiu.

Ca membru în Comisia permanentă pentru dezvoltare durabilă, deputatul de Olt, Mihai Țiu, a reprezentat cu cinste țara noastră, a participat la dezbatere și a votat două rezoluții importante:
– Strategii parlamentare pentru reducerea impactului pe termen lung al conflictelor, inclusiv conflictele armate, asupra dezvoltării durabile!
– Rolul parlamentelor în avansarea unei soluții cu două state în Palestina!
Tema generală de dezbatere a fost acțiunea parlamentară pentru dezvoltare socială și justiție. Adunarea s-a încheiat cu votarea declarației: „Acțiunea parlamentară pentru dezvoltare socială și justiție”!
„Un popor unit nu poate fi invins” a fost mesajul transmis public de parlamentarul oltean, Mihai Țiu, la finalul dezbaterilor din cadrul acestei intâlniri.


O nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică populară “Carul de Flori”
De Florii, duminică, 13 aprilie 2025, la Giuvărăști, se va desfășura cea de a X-a ediție a festivalului concurs regional de muzică populară vocal-instumentală ”Carul de Flori” . Evenimentul este organizat sub egida Consiliului Județean Olt, prin secția Programe, Proiecte, Inpresariat, Spectacole, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Giuvărăști.
Pe scena Căminului Cultural din localitate vor concura 28 de interpreți de muzică populară, din județele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, copii și adolescenți cu vârste cuprinse intre 9 și 19 ani. Concursul se va desfășura pe două secțiuni: vocală și instrumentală. Acompaniamentul concurenților va fi asigurat de orchestra ansamblului ,,Doina Oltului” sub bagheta dirijorului Cristian Dumitru.
Comisia de jurizare va fi alcătuită din personalități ale vieții culturale oltene. Președinta juriului va fi cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară Zorina Bălan.




