Gigel Știrbu acuză PSD că urmărește controlul asupra justiției prin obținerea unor funcții-cheie

Deputatul PNL Gigel Știrbu se adresează direct către PSD, într-un discurs public în care acuză organizația politică că amână deliberat decizii politice majore pentru a-și consolida influența asupra instituțiilor-cheie ale statului.

Potrivit liberalului, termenul de 20 aprilie nu este unul întâmplător, ci face parte dintr-un „calcul rece”, corelat cu negocierile privind numiri esențiale în sistemul de justiție și în structurile de forță ale statului. Acesta susține că în această perioadă se discută ocuparea unor funcții strategice precum conducerea Parchetului General, a DNA sau a serviciilor de informații, instituții care, în opinia sa, au un rol decisiv în gestionarea dosarelor de corupție.

Gigel Știrbu: „Nu e responsabilitate, e interes direct”

În discursul său, Gigel Știrbu respinge ideea că eventualele amânări ar avea legătură cu stabilitatea guvernării, afirmând că miza reală este „controlul”. El acuză PSD că urmărește: controlul asupra justiției, controlul asupra informațiilor, controlul asupra dosarelor sensibile.

„PSD nu amână nicio decizie din „responsabilitate”. PSD amână pentru că are ceva de rezolvat. Până pe 20 aprilie. Coincidență? Nu. Calcul rece. Același termen în care se împart funcțiile-cheie: procurori, Parchetul General, DNA, șefi de servicii. Exact zonele care au implicare în rezolvarea dosarelor de coruptie si unde se hotaraste răspunderea în fața legii.

Adevărul este simplu și brutal: nu guvernarea îi interesează, nu stabilitatea, nu românii. Îi interesează CONTROLUL. Controlul asupra justiției. Controlul asupra informației. Controlul asupra dosarelor. Pentru că acolo este miza reală: libertatea lor și liniștea averilor făcute din combinații, din contracte umflate, din ani de abuz. Prelungirea asta nu este politică, este o operațiune de salvare, își negociază imunitatea,își securizează oamenii,își închid cercul”, a transmis deputatul Gigel Știrbu.

Liberalul vorbește despre „o operațiune de salvare”, în care ar fi negociate poziții și influențe pentru a asigura „imunitatea” și protecția unor persoane vizate de posibile anchete. În acest context, Gigel Știrbu afirmă că prelungirea deciziilor politice nu mai poate fi considerată un act de guvernare, ci o tentativă clară de „capturare de stat”.

Deputatul PNL îl oferă drept exemplu pe Ilie Bolojan, pe care îl descrie ca fiind un model de administrație orientată spre reformă reală și asumare politică. Potrivit lui Știrbu, diferența dintre cele două abordări este fundamentală: unii actori politici își protejează trecutul, alții încearcă să construiască viitorul.

Discursul include și un apel adresat președintelui Nicușor Dan, căruia i se transmite că actualul context politic depășește miza electorală și vizează direcția României pe termen lung.

„În timp ce PSD trage de timp și sapă, zi de zi, la temelia statului, există și un alt tip de politică, una în care îți asumi decizii grele, chiar dacă îți costă imaginea construită în zeci de ani. Ilie Bolojan este exact opusul acestui joc toxic: un om care a demonstrat în administrația locală că reforma înseamnă costuri personale, dar beneficii reale pentru oameni. Un om dispus să riște capitalul de încredere strâns în 30 de ani pentru a face ceea ce trebuie pentru România.

Aici e diferența fundamentală: unii își apără trecutul, alții încearcă să salveze viitorul. România nu poate fi ținută ostatică pentru ca un partid să-și rezolve problemele penale și să-și planteze oamenii în punctele-cheie ale statului. Asta nu mai este guvernare. Este capturare de stat, pe față. Și fiecare zi în plus în care trag de timp este încă o zi în care încearcă să-și betoneze sistemul de protecție.

Românii trebuie să vadă clar: nu e despre „dacă ies sau nu de la guvernare”. Este despre CE lasă în urmă înainte să plece. Presedintele Nicusor Dan trebuie sa stie:ca nu-si joaca doar cel de al doilea mandat, ci joaca viitorul României, pe multi ani de acum inainte”,mai avertizează deputatul liberal.

Mesajul liberalului este unul clar: România nu trebuie să devină „ostatică” unor interese politice de grup, iar ceea ce se întâmplă în prezent ar putea avea consecințe pe termen lung asupra funcționării statului de drept.

ANUNȚ

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI OLT și UAT COMUNA STUDINA cu sediul în com.Studina, sat Studina, str. I.L.Caragiale nr. 14, jud.Olt, anunță public depunerea cererii pentru obținerea autorizației de mediu pentru desfășurarea activitații de: Colectarea si epurarea apelor uzate, cod caen 3700 și Captarea, tratarea și distribuția apei cod caen 3600, la adresa pe strazile satului Studina și satului Studinița, județul Olt.

Observațiile și sugestiile din partea cetățenilor se depun în scris la sediul D.J.M. Olt, Slatina, str. Ion Moroșanu nr.3, pe toată perioada desfășurării procedurii.

Caracal: profesori din Turcia și Polonia, prezenți la proiectul „Web2gether”

0

Municipiul Caracal se afirmă, în această perioadă, ca un punct de referință pe harta educației europene, găzduind activitățile proiectului „Web2gether – Learning together, growing forever”, derulat prin programul Erasmus+.

Evenimentul are loc în perioada 23–27 martie 2026 și este organizat de Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru”, în parteneriat cu instituții de învățământ din Turcia și Polonia. Debutul săptămânii a fost marcat de o întâlnire oficială între profesorii invitați din cele două țări și conducerea Primăriei Municipiului Caracal.

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran le-au adresat un mesaj de bun venit și i-au invitat să descopere principalele obiective de referință ale orașului, într-un demers de promovare a valorilor locale și a deschiderii către colaborări internaționale. Proiectul „Web2gether” are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor digitale, punând accent pe programare și gândire computațională, esențiale într-o societate aflată într-o continuă transformare tehnologică.

Pe parcursul săptămânii, participanții vor lua parte la activități interactive menite să stimuleze creativitatea, inovația și schimbul de bune practici în educație. Agenda include prezentarea unor inițiative europene importante în domeniul programării, precum „Săptămâna Europeană a Codificării” (Code Week), „Meet & Code” și „Ora de Cod” (Hour of Code), dar și sesiuni dedicate unor teme de actualitate, precum securitatea online și utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional.

Prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice au oportunitatea de a colabora și de a face schimb de experiență cu colegi din alte sisteme de învățământ, în timp ce elevii beneficiază de o perspectivă internațională asupra educației moderne.

Inițiativa consolidează rolul Caracalului ca spațiu deschis inovației și cooperării europene, demonstrând că investiția în educație și tehnologie reprezintă o prioritate pentru comunitatea locală.

„Unde curge apa, crește egalitatea”: mesajul Companiei de Apă Olt de Ziua Mondială a Apei

Pe 22 martie, întreaga lume marchează Ziua Mondială a Apei, un moment dedicat conștientizării rolului esențial pe care apa îl are în viața oamenilor și în dezvoltarea comunităților.

Această zi aduce în prim-plan importanța accesului echitabil la apă și servicii sanitare, ca fundament al unei societăți corecte și incluzive. În acest context, Compania de Apă Olt transmite un mesaj de responsabilitate și angajament față de comunitate, subliniind rolul vital al apei în viața de zi cu zi.

„Astăzi, 22 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Apei, o zi dedicată conștientizării importanței vitale a apei în viața noastră și a comunităților pe care le deservim. Tema din acest an, «Water and Gender» (Apa și genul), ne reamintește că accesul echitabil la apă și servicii sanitare contribuie la construirea unei societăți mai echitabile: unde curge apa, crește egalitatea. Le mulțumim, din suflet, tuturor colegilor noștri care, zi de zi, muncesc cu dăruire pentru a oferi locuitorilor județului Olt apă sigură și servicii de calitate. Efortul și dedicarea lor fac posibil ca fiecare comunitate să aibă acces la această resursă esențială pentru viață. La Compania de Apă Olt, ne angajăm să continuăm să fim alături de comunitate și să contribuim la un viitor durabil, sănătos și echitabil pentru toți!”, trasnmite conducerea Companiei de Apă Olt.

Mesajul operatorului regional evidențiază nu doar importanța infrastructurii de apă, ci și rolul oamenilor care o susțin zi de zi. Prin investiții continue și implicare activă, compania își propune să rămână un partener de încredere pentru comunitățile din județul Olt.

Ziua Mondială a Apei rămâne, astfel, nu doar un prilej de reflecție, ci și un apel la responsabilitate – pentru instituții, dar și pentru fiecare cetățean în parte.

„Apa a devenit un lux în România” –Deputatul Mihai Țiu acuză o criză națională generată de incompetență și nepăsare

De Ziua Mondială a Apei, parlamentarul S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu, trage un semnal de alarmă dur: zeci de mii de români au rămas fără acces la apă potabilă, iar statul a eșuat în protejarea unei resurse fundamentale.

Ziua Mondială a Apei, marcată anual pe 22 martie, aduce în 2026 o realitate alarmantă pentru România. Deputatul S.O.S. România de Olt, Mihai-Adrian Țiu, avertizează că apa nu mai este tratată ca un drept fundamental, ci a devenit un privilegiu pentru tot mai mulți români, în contextul unei crize fără precedent.

Într-o declarație de presă, deputatul Mihai-Adrian Țiu susține că România se confruntă cu o situație gravă generată de ani întregi de neglijență administrativă și lipsă de responsabilitate.

„Apa nu mai reprezintă un drept fundamental și a ajuns un privilegiu. Nu mai vorbim despre o resursă vitală, ci despre cum au distrus autoritățile sistemul public de apă din România”, afirmă deputatul de Olt, Mihai Țiu.

Potrivit parlamentarului, criza apei este deja o realitate în mai multe județe din țară, precum Argeș, Prahova și Dâmbovița, unde zeci de mii de oameni au fost afectați de lipsa apei potabile sau de infrastructura deficitară. Situația afectează direct viața de zi cu zi a cetățenilor, dar și funcționarea instituțiilor esențiale.

„Familii întregi nu au apă pentru nevoi de bază, spitalele funcționează la limită, școlile sunt afectate, iar activitatea economică este pusă în pericol. Nu este o întâmplare. Este rezultatul direct al unor ani în care avertismentele au fost ignorate, investițiile au fost amânate, iar funcțiile cheie au fost ocupate de oameni fără pregătire reală, dar cu susținere politică”, subliniază deputatul.

Mai mult, acesta acuză că sistemul public de apă a fost capturat de interese politice, ceea ce a dus la degradarea infrastructurii și pierderea încrederii populației în instituțiile statului. Apel la acțiune și măsuri urgente În contextul acestei situații, deputatul cere public transparență totală privind starea infrastructurii de apă și un plan urgent de intervenție la nivel național. Acesta avertizează că lipsa unor măsuri rapide poate extinde criza la nivel național și transmite un mesaj de responsabilitate și solidaritate, subliniind importanța protejării resurselor de apă.

„Este inacceptabil ca autoritățile să trateze apa ca pe un moft sau ca pe un privilegiu. Apa este un drept fundamental al fiecărui cetățean. Astăzi este vorba despre Argeș, Prahova și Dâmbovița, dar mâine poate fi oricare alt județ…Este datoria noastră, a tuturor, să protejăm și să gestionăm responsabil această resursă vitală” , a mai afirmat deputatul.

Declarația deputatului Mihai-Adrian Țiu aduce în prim-plan una dintre cele mai sensibile probleme actuale ale României: accesul la apă. Într-un context în care această resursă ar trebui garantată tuturor, realitatea arată contrariul, iar semnalul de alarmă tras de parlamentar ridică întrebări serioase despre capacitatea statului de a gestiona resursele vitale.

Deputatul de Olt Mihai Țiu: ”Oltenia, între un trecut glorios şi un viitor care trebuie apărat”

Declarația susținută de Mihai-Adrian Țiu cu ocazia Zilei Olteniei aduce în prim-plan nu doar mândria regională, ci și o poziționare politică clară: Oltenia trebuie apărată, susținută și repusă în centrul dezvoltării naționale.

Pe 21 martie, zi cu profundă încărcătură istorică legată de momentul în care Tudor Vladimirescu intra în București simbolizând speranța și dreptatea socială, deputatul a subliniat că Oltenia nu este doar o regiune, ci o expresie vie a demnității românești. În discursul său, acesta a evocat contribuția majoră a unor personalități marcante precum Ecaterina Teodoroiu, Constantin Brâncuși și Eugen Ionescu, simboluri ale spiritului oltenesc neînvins.

”Pe 21 martie, nu celebrăm doar o regiune, celebrăm o identitate şi un simbol al demnităţii româneşti. Celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate. Ziua Olteniei reprezintă astăzi un prilej de reflecţie şi de respect faţă de identitatea profundă a acestei regiuni, marcată de o cultură autentică şi o istorie plină de semnificaţie.

Data de 21 martie are o încărcătură simbolică aparte, amintind de momentul din 1821, când Tudor Vladimirescu intra în Bucureşti purtând în mână o pâine, simbol al speranţei, al dreptăţii şi al unui trai mai bun pentru întregul popor. Oltenia nu este astăzi doar o zonă geografică, este acel loc din România în care oamenii nu au aşteptat niciodată să li se dea ceva fără eforturi şi au luptat pentru ceea ce li se cuvine.Oltenia se distinge printr-un patrimoniu bogat de tradiţii, prin momente istorice definitorii şi prin contribuţia sa esenţială la formarea identităţii naţionale, rămânând una dintre regiunile care au influenţat profund istoria şi destinul României.

Oltenia este inima vie a neamului românesc, locul din care s-au ridicat eroi şi genii, de la Tudor Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu, la Constantin Brâncuşi şi Eugen Ionescu, oameni care nu au îngenuncheat niciodată în faţa nimănui, apărând identitatea şi demnitatea ţării noastre”, a transmis Mihai Țiu.

Deputatul a atras atenția asupra faptului că Oltenia a fost, în repetate rânduri, ignorată în politicile de dezvoltare, ceea ce a determinat plecarea masivă a oamenilor în căutarea unui trai mai bun. Lipsa investițiilor reale, a infrastructurii moderne și a oportunităților economice a fost evidențiată ca fiind una dintre cele mai mari probleme ale zonei.

În acest context, Mihai-Adrian Țiu și-a asumat public rolul de susținător activ al intereselor Olteniei în Parlament, promițând nu doar declarații, ci acțiuni concrete. Acesta a vorbit despre necesitatea unor investiții reale, despre crearea de locuri de muncă bine plătite și despre dezvoltarea infrastructurii care să conecteze regiunea la restul țării și la spațiul european.

”Și totuşi, de prea multe ori, această regiune a fost ignorată. De prea multe ori, Oltenia a fost privită ca o regiune care nu are nevoie de dezvoltare. De prea multe ori, oamenii de aici au fost nevoiţi să plece, să-şi caute rostul departe de casă, pentru că statul român nu a fost capabil să le ofere şanse reale aici, în locul lor natal.

Ca deputat ales de români în Parlament vreau să reafirm astăzi că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a apăra interesele Olteniei. Nu doar prin declaraţii şi prin promisiuni. Ci prin acţiuni concrete, prin iniţiative, prin luări de cuvânt în mod direct, ori de câte ori această regiune este nedreptăţită. Voi lupta pentru investiţii reale, nu doar pentru proiecte pe hârtie şi pentru locuri de muncă bine plătite aici, în Oltenia”, a mai transmis deputatul de Olt.

Un accent puternic a fost pus pe componenta socială: sprijinirea familiilor, oferirea de perspective tinerilor și respectul datorat vârstnicilor. Mesajul deputatului a fost construit în jurul ideii că dezvoltarea Olteniei nu trebuie să fie un slogan politic, ci o prioritate reală și urgentă. În final, declarația s-a transformat într-un angajament politic explicit: Oltenia va avea o voce puternică în Parlament, iar interesele locuitorilor săi vor fi apărate fără compromisuri.

”Voi lupta pentru infrastructură care să lege comunităţile noastre de restul ţării şi de Europa. Dar mai presus de orice, voi lupta pentru oameni. Pentru fiecare familie care vrea să trăiască decent. Pentru cel acel nivel de trai pe care oamenii din Oltenia îl merită de drept. Pentru fiecare tânăr care vrea să rămână acasă. Pentru fiecare bătrân care a muncit o viaţă şi merită linişte şi respect.Îmi asum public că voi apăra interesele Olteniei cu toată determinarea, în fiecare decizie şi în fiecare luptă din Parlament.

Voi fi vocea Olteniei în Parlament şi nu voi permite ca această regiune să mai fie ignorată. Oltenia va avea în mine un apărător constant şi o voce puternică pentru că nu voi face compromisuri atunci când vine vorba de interesele Olteniei şi ale locuitorilor acestei regiuni.De Ziua Olteniei, vă mărturisesc că nu reprezint doar un mandat de parlamentar, ci şi o datorie faţă de această regiune şi faţă de oamenii ei. Oltenia are viitor. Dar acel viitor trebuie construit cu muncă, cu curaj şi cu oameni care nu se tem să spună lucrurilor pe nume.

La mulţi ani, Oltenia! La mulţi ani tuturor oltenilor!Un popor unit nu poate fi învins!”, a mai afirmat Țiu.

Mesajul transmis este unul clar – viitorul regiunii depinde de curajul de a acționa și de determinarea de a nu mai accepta marginalizarea. Ziua Olteniei devine astfel, în viziunea deputatului, nu doar un moment de celebrare, ci un punct de plecare pentru o luptă politică asumată în favoarea unei regiuni care, de-a lungul istoriei, a demonstrat că nu renunță niciodată.

Deputatul Mihai-Adrian Țiu: „Românii trebuie să știe adevărul”

Deputatul S.O.S. România de Olt, Mihai-Adrian Țiu, lansează acuzații extrem de grave privind modul în care a fost adoptată o decizie cu impact major asupra securității naționale, susținând că parlamentarii au fost puși să voteze fără a avea acces real la informațiile necesare.

Într-o declarație publică deputatul de Olt atrage atenția că procedura desfășurată în Parlamentul României ridică serioase semne de întrebare cu privire la transparență, responsabilitate și respect față de cetățeni.

„Nu putem vota fără să știm ce votăm”

Deputatul afirmă că documentul care a stat la baza votului a fost clasificat, iar accesul parlamentarilor la conținutul acestuia a fost extrem de limitat. În aceste condiții, aleșii ar fi avut doar câteva minute pentru a-l parcurge, fără o analiză reală sau dezbatere.

„Nu îmi pot angaja propria țară într-o decizie atât de importantă fără să știu exact ceea ce votez”, a declarat Mihai-Adrian Țiu, subliniind că o astfel de practică este incompatibilă cu principiile unui stat democratic.

Un alt aspect semnalat de deputat este faptul că, în momentul votului, în sala de plen nu se aflau fizic nici măcar jumătate dintre parlamentari, restul participând online.

Potrivit acestuia, această situație amplifică problema votului „în necunoștință de cauză”, în condițiile în care nici măcar accesul fizic la documente nu a fost asigurat corespunzător.

Mihai-Adrian Țiu acuză și faptul că, de la tribuna Parlamentului, s-a transmis public că ar fi existat timp suficient pentru analizarea documentului, lucru pe care îl consideră fals.

Deputatul susține că a solicitat clarificări esențiale în cadrul comisiilor, însă nu a primit răspunsuri, iar dezbaterea a fost închisă rapid, fără transparență.

„Realitatea este una îngrijorătoare: documentul pe baza căruia ni s-a cerut votul a fost clasificat, iar accesul la informaţii a fost strict limitat. Parlamentarii au fost puşi în situaţia de a-l răsfoi în grabă, în câteva minute, fără o analiză sau o dezbatere serioasă. Mai mult, în sala de plen nu au fost prezenţi fizic nici măcar jumătate din numărul de parlamentari, restul votând online, practic, în necunoştinţă de cauză. Intervenţia mea în Parlament a fost una clară: am cerut transparenţă, dialog şi consultare, având în vedere importanţa deciziei pe care România trebuia să o ia privind dislocarea de forţe şi echipamente militare pe teritoriul ţării noastre. Condamn modul în care s-a desfăşurat această procedură de vot pentru că nu a fost alocat suficient timp parlamentarilor să studieze documentele”, a transmis deputatul de Olt.

Declarațiile vin în contextul unei decizii care vizează dislocarea de forțe și echipamente militare pe teritoriul României — un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională.

Deputatul precizează că nu contestă apartenența României la NATO sau parteneriatele internaționale, însă insistă că acestea trebuie să fie gestionate transparent și în interesul cetățenilor.

„A spune «nu» atunci când nu ai toate informațiile nu este lipsă de loialitate, ci responsabilitate față de popor”, a transmis Mihai Țiu.

În cadrul declarației, deputatul S.O.S. România a adresat solicitări publice clare: declasificarea documentului pe baza căruia s-a votat; informarea corectă a Parlamentului și a cetățenilor; clarificări din partea Guvernului privind scopul și natura prezenței trupelor pe teritoriul României.

Apel la responsabilitate parlamentară

În final, Mihai-Adrian Țiu transmite un mesaj direct colegilor parlamentari, cerându-le să nu mai voteze fără o cunoaștere clară a documentelor.

„Nu este corect și nu este democratic față de poporul român să votezi ceva ce nu cunoști”, a subliniat deputatul.

Acesta solicită reluarea dezbaterii în Parlament și asumarea unui proces decizional transparent, în care interesul național să primeze.

 

Primăria Slatina impune reabilitarea clădirilor din Centrul Vechi

Primarul Mario De Mezzo face ordine în Centrul Vechi al orașului. Municipiul Slatina începe să recupereze, pas cu pas, din imaginea pierdută în ultimii ani, iar una dintre cele mai vizibile direcții de acțiune este reabilitarea clădirilor aflate în stare avansată de degradare.

Decizia autorităților locale din Slatina de a soma proprietarii clădirilor din Centrul Vechi să își refacă fațadele, sub sancțiunea majorării impozitelor cu până la 500%, este una curajoasă și, în același timp, perfect justificată în contextul actual. Este o măsură care pune accent pe responsabilitate și pe respectul față de spațiul public.

Mario De Mezzo: ”Încet – încet reconstruim Slatina”

Mesajul transmis de primar nu a rămas fără ecou. Mai mulți proprietari au înțeles importanța acestui demers și au început deja lucrările de reabilitare a fațadelor. Mai mult decât atât, primarul Mario De Mezzo a mers în teren, pentru a le mulțumi celor care au răspuns pozitiv acestei acțiuni.

”Lucrurile nu se fac peste noapte. După 8 ani de incompetență pesedisto-puselista, nevoile în Slatina sunt atât de mari, pe atât de multe planuri, că rezolv una, apar altele 2. I-am somat pe proprietarii din centrul vechi să își refacă fațadele, sub sancțiunea supra-impozitarii cu 500%. Unii au înțeles mesajul meu și au început reabilitarea fațadelor. Am mers azi să le mulțumesc, în speranța că mai mulți proprietari vor face acest lucru. Încet – încet reconstruim Slatina”, a fost mesajul transmis de primarul Mario De Mezzo.

După ani în care zona istorică a orașului a fost lăsată în paragină, fără intervenții coerente, administrația actuală vine cu o măsură directă de schimbare, nu doar promisiuni, ci acțiuni concrete.

Reabilitarea Centrului Vechi reprezintă un pas important pentru dezvoltarea economică a orașului și pentru recâștigarea respectului față de patrimoniul local.

Gigel Știrbu: ”Județul Olt poate deveni primul județ din România liber de păcănele”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, a anunțat public lansarea unui demers prin care județul Olt ar putea deveni primul județ din România în care jocurile de noroc de tip „păcănele” să fie interzise la nivelul tuturor orașelor.

Inițiativa vine în contextul deciziei adoptate recent de Consiliul Local Slatina, la propunerea primarului Mario De Mezzo, prin care municipiul a devenit primul oraș din țară care a decis eliminarea treptată a sălilor de jocuri de noroc.  Proiecte depuse în toate orașele din județ

Consilierii locali PNL din toate orașele și municipiile din județul Olt vor depune proiecte de hotărâre prin care să fie interzisă funcționarea păcănelelor. Demersul vizează adoptarea unor decizii similare celei din Slatina, cu scopul de a reduce impactul social al jocurilor de noroc asupra comunităților locale.

”Văzând succesul pe care l-a avut decizia primarului liberal, Mario De Mezzo și a consilierilor municipiului Slatina, în urma adoptării hotărârii pentru eliminarea păcănelelor din orașul Slatina, făcând din Slatina primul oraș din România liber de păcănele, am luat decizia împreună cu colegii mei din Partidul Național Liberal- filiala Olt, să depunem prin reprezentanții noștri din Consiliile Locale din toate orașele din județul Olt, proiecte de hotărâre prin care să se interzică păcănelele la nivelul întregului județ.

De ce facem asta? Pentru că majoritatea celorlalte orașe din județul Olt sunt conduse de primari PSD. Văzând reacția unui consilier PSD la propunerea lui Mario de Mezzo de a scoate păcănelele din orașul Slatina, o reacție extrem de virulentă, extrem de viscerală, nu avem mare speranță că primarii PSD din județul Olt vor achiesa la această dorință, această doleanță a cetățenilor.

De de spun asta? Pentru că văzând reacțiile cetățenilor la această propunere, este clar că oamenii își doresc să scape de acest flagel, de aceste păcănele care distrug efectiv viața socială și viața familiilor din județul Olt.

Ca atare, începând de astăzi dimineață, toți colegii noștrii consilieri în cadrul primăriilor orășenești și municipale din județul Olt, vor depune la secretariatul și registratura primăriilor aeste proiecte prin care să se interzică funcționarea păcănelelor în județul Olt. Astfel, județul Olt, poate deveni primul județ din România liber de păcănele, decizia fiind una istorică. 

Vă vom ține de curent cu acest demers și cu siguranță sperăm să avem succes!”, a fost mesajul transmis public de deputatul PNL, Gigel Știrbu.

Declarația vine în contextul unor tensiuni politice generate de dezbaterile din Consiliul Local Slatina, unde proiectul privind eliminarea păcănelelor a stârnit reacții contradictorii.

Dacă proiectele vor fi adoptate în toate orașele din județ, Oltul ar putea deveni primul județ din România care elimină complet acest tip de activitate la nivel urban.

Marius Oprescu, despre bugetul Guvernului Bolojan: „O bătaie de joc la adresa românilor”

Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat, Marius Oprescu, a lansat un atac ferm la adresa bugetului propus de Guvernul condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză că ignoră nevoile reale ale românilor și afectează categoriile vulnerabile.

Într-o declarație publică, liderul social-democrat susține că actualul Executiv tratează România „ca pe o microadministrație”, în loc să acționeze ca un stat responsabil, capabil să își protejeze cetățenii.

„Bugetul construit de Guvernul Bolojan este o bătaie de joc la adresa românilor. Bolojan vulnerabilizează tot ceea ce conduce și fuge de responsabilitatea statului față de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin”, a declarat Marius Oprescu.

Critici privind lipsa fondurilor pentru categoriile vulnerabile

Oprescu acuză Guvernul că nu a alocat fonduri pentru un pachet de solidaritate în valoare de 1,1 miliarde de lei, destinat unor categorii precum copiii cu dizabilități, pensionarii, mamele, familiile monoparentale sau veteranii de război. În schimb, acesta susține că Executivul prioritizează alte domenii, în detrimentul protecției sociale.

„Nu găsește bani pentru cei vulnerabili, dar găsește pentru jucătorii de pe bursă și pentru facilități acordate multinaționalelor. Aceasta este logica Guvernului: austeritate pentru cei săraci, indulgență pentru cei bogați”, a afirmat liderul PSD.

Un alt punct criticat de Marius Oprescu este poziția Guvernului față de investițiile locale și programul „Anghel Saligny”, pe care îl consideră esențial pentru dezvoltarea comunităților.

Acesta a susținut că programul a contribuit la modernizarea infrastructurii în numeroase localități, inclusiv în municipiul Oradea, și a acuzat actualul Executiv că subminează aceste investiții.

„Astăzi avem șantiere deschise în toată țara, proiecte începute și lăsate în haos, iar comunitățile sunt puse în incertitudine”, a declarat Oprescu.

PSD anunță că va vota bugetul, dar cere plecarea Guvernului

În ciuda criticilor, liderul social-democrat a precizat că PSD va vota bugetul, invocând necesitatea funcționării statului și deblocării proiectelor.

Totuși, acesta a transmis un mesaj politic clar, cerând schimbarea Executivului.

„Vom vota bugetul, pentru că România are nevoie de buget. Dar Bolojan trebuie să plece, pentru că un guvern care întoarce spatele celor vulnerabili nu mai are legitimitatea să conducă România”, a concluzionat Marius Oprescu.