©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Adrian Dulcea revine la Slatina și preia banca tehnică a CSM Slatina
CSM Slatina a anunțat oficial numirea lui Adrian Dulcea în funcția de antrenor principal al echipei, o mutare care marchează începutul pregătirilor pentru noul sezon competițional. Pe banca tehnică a echipei de fotbal a fost adus un nume cu experiență atât la nivelul loturilor naționale de juniori, cât și în fotbalul de club.
Fost selecționer al reprezentativelor U18 și U19 ale României, Adrian Dulcea revine la Slatina după o carieră construită în jurul formării și dezvoltării tinerilor jucători. Legătura sa cu orașul nu este una nouă, acesta evoluând pentru echipa Alro Slatina în sezonul 2011-2012 din Liga a II-a.
Noul antrenor principal va face echipă cu Viorel Ferfelea, cel care a condus formația în partea a doua a sezonului trecut și care își continuă activitatea în cadrul clubului ca antrenor secund. Cei doi au colaborat anterior și la nivelul loturilor naționale de juniori, aspect care poate reprezenta un avantaj important pentru continuitatea și stabilitatea proiectului sportiv al clubului slătinean.
Conducerea tehnică a echipei pentru noul sezon va fi completată de: Radu Necșulescu – antrenor secund; Cristi Sandu – preparator fizic; Alin Răceanu – antrenor cu portarii; Adrian Voicu – analist video.
Prin această numire, CSM Slatina mizează pe experiența și profesionalismul unui tehnician care cunoaște atât fotbalul juvenil de performanță, cât și cerințele competițiilor interne, obiectivul fiind consolidarea echipei și construirea unui sezon cât mai bun pentru formația slătineană.
Revenirea lui Adrian Dulcea la Slatina, după mai bine de un deceniu de la perioada în care a evoluat ca jucător pentru Alro, reprezintă una dintre cele mai importante mutări făcute de club înaintea startului noii ediții de campionat, iar suporterii speră ca experiența sa să contribuie la creșterea performanțelor echipei.
Conducerea clubului i-a transmis noului antrenor principal un mesaj de bun venit și succes în pregătirea noului sezon, alături de întregul staff tehnic.
”Îi urăm bun venit și mult succes lui Adrian Dulcea și întregii echipe tehnice în pregătirea noului sezon!”, transmit reprezentanții clubului.
Mario De Mezzo aduce bucuria copilăriei în Slatina. Parcul Tineretului, neîncăpător de 1 Iunie
Slatina a trăit, timp de două zile, una dintre cele mai frumoase sărbători dedicate copiilor din ultimii ani. Parcul Tineretului a fost plin de zâmbete și bucurie de 1 Iunie.

La inițiativa administrației conduse de primarul Mario De Mezzo, Parcul Tineretului s-a transformat într-un adevărat univers al copilăriei, unde râsetele, jocurile și energia celor mici au dominat fiecare colț al evenimentului.
Sute de familii au răspuns invitației Primăriei Municipiului Slatina și au petrecut ore întregi în mijlocul activităților pregătite special pentru Ziua Copilului. Atelierele creative, jocurile interactive și surprizele pregătite de organizatori au oferit copiilor momente pe care cu siguranță și le vor aminti mult timp de acum înainte.
Evenimentul face parte din seria acțiunilor prin care administrația locală încearcă să readucă viața în spațiile publice ale orașului și să transforme Slatina într-un loc în care familiile să se simtă bine, iar copiii să aibă parte de experiențe frumoase și activități de calitate.
„La mulți ani tuturor copiilor din Slatina! Parcul Tineretului a fost plin de zâmbete, culoare și bucurie! Ieri, 31 mai, cei mici s-au bucurat de ateliere și activități speciale organizate cu ocazia Zilei Copilului. Evenimentele au continuat și astăzi, iar copiii au descoperit surprizele pregătite pentru ei și s-au bucurat de ziua lor într-o atmosferă de sărbătoare” au transmis reperezentanții Primăriei Slatina.
Prin astfel de evenimente organizate administrația publică locală dovedește încă o dată că viitorul orașului se construiește prin grijă față de cei mai mici membri ai comunității. Tocmai de aceea, Ziua Copilului nu a fost tratată ca o simplă formalitate, ci ca o adevărată sărbătoare a copilăriei.
Într-un oraș în care investițiile în infrastructură merg mână în mână cu investițiile în comunitate, zâmbetele copiilor din Parcul Tineretului au oferit poate cea mai frumoasă imagine a Slatinei de astăzi.

Copiii internați la Spitalul Județean Slatina au primit daruri de 1 Iunie
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată printr-un moment emoționant și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, acolo unde micuții pacienți internați în Compartimentul Recuperare Neuromotorie.
Copiii au avut parte de surprize menite să le aducă zâmbetul pe chip și să le facă șederea în spital mai ușoară. Baloane colorate, cărți de colorat, creioane, jocuri și dulciuri au ajuns la copiii aflați sub îngrijirea medicilor, datorită unor oameni care au ales să transforme această zi într-una specială pentru cei care luptă pentru sănătatea lor.
Acțiunea a fost susținută de preotul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Gigi-Constantin Stănculeț, și de preotul Constantin Aldea, consilier social al Episcopiei Slatinei și Romanaților, care au fost alături de copii și de familiile acestora, oferind nu doar daruri, ci și încurajare și speranță.
Conducerea unității medicale a transmis mulțumiri celor implicați în această inițiativă, subliniind importanța gesturilor de solidaritate și sprijin pentru copiii care trec prin perioade dificile.
„Multă sănătate și recuperare rapidă le dorim micuților noștri pacienți! La mulți ani tuturor copiilor!”, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Într-o zi dedicată copilăriei, zâmbetele oferite celor aflați pe un pat de spital au avut poate cea mai mare valoare. Pentru câteva momente, grijile și tratamentele au fost înlocuite de bucuria unor daruri simple, dar primite din inimă.
Prin astfel de acțiuni, Spitalul Județean de Urgență Slatina demonstrează că actul medical înseamnă nu doar tratament și recuperare, ci și grijă, empatie și apropiere față de cei mai vulnerabili pacienți – copiii.
Peste 3.000 de copii au sărbătorit alături de Compania de Apă Olt. Apic, vedeta Zilei Copilului în Parcul Tineretului
Ziua Internațională a Copilului a adus sute de familii și mii de zâmbete în Parcul Tineretului din Slatina, iar Compania de Apă Olt s-a aflat în mijlocul comunității, contribuind la atmosfera de sărbătoare care a transformat orașul într-un adevărat univers al copilăriei.
În cadrul evenimentelor organizate de Primăria Slatina cu prilejul zilei de 1 Iunie, Compania de Apă Olt a pregătit surprize speciale pentru cei mici, reușind să aducă bucurie unui număr impresionant de peste 3.000 de copii care au vizitat standul companiei.
Atracția principală a fost, fără îndoială, mascota Apic, devenită rapid vedeta evenimentului. Înconjurat permanent de copii, personajul îndrăgit a oferit îmbrățișări, voie bună și a fost prezent în sute de fotografii realizate de părinți și copii pentru a păstra amintirea unei zile speciale. Cei mici au primit suveniruri personalizate cu însemnele Companiei de Apă Olt, iar atmosfera din jurul standului a fost una plină de energie, culoare și entuziasm.

Conducerea companiei a fost prezentă pe tot parcursul manifestărilor, alegând să petreacă această zi importantă alături de copiii și familiile din comunitate. Reprezentanții Companiei de Apă Olt au transmis că implicarea în astfel de evenimente face parte din misiunea de a fi nu doar un furnizor de servicii publice, ci și un partener activ al comunității.
„Pentru noi, apa înseamnă viață, iar copiii sunt viitorul. Ne dorim să fim prezenți acolo unde se construiesc amintiri frumoase, unde se cultivă speranțe și unde comunitatea se adună în jurul valorilor care contează cu adevărat”, au transmis reprezentanții companiei.
Prin participarea la această sărbătoare dedicată copilăriei, Compania de Apă Olt a demonstrat încă o dată că investițiile în comunitate nu se măsoară doar în infrastructură și servicii, ci și în gesturi care aduc oamenii împreună și creează momente de neuitat.
Ziua de 1 Iunie din Parcul Tineretului a fost, astfel, nu doar o sărbătoare a copiilor, ci și o dovadă a faptului că instituțiile locale pot contribui activ la consolidarea spiritului comunitar și la crearea unor amintiri care vor rămâne mult timp în sufletele celor mici.
Ziua în care Balșul a aparținut copiilor. Mesajul transmis de primarul Cătălin Rotea de 1 Iunie
Orașul Balș a fost, de 1 Iunie, gazda unei zile pline de culoare, veselie și momente speciale dedicate celor mici. Evenimentul „Tărâmul Bucuriei”, organizat de administrația locală, a adunat numeroși copii și părinți care s-au bucurat împreună de activitățile pregătite cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Cătălin Rotea: „Am sărbătorit copilăria așa cum merită”
Toboganele gonflabile, personajele de poveste, jocurile, surprizele și atmosfera de sărbătoare au transformat platoul Casei Tineretului într-un adevărat loc al copilăriei, unde râsetele și buna dispoziție au fost la ele acasă.
Prin organizarea acestui eveniment, administrația locală a dorit să ofere copiilor o zi specială, dedicată exclusiv lor, într-un cadru plin de veselie și activități recreative.
Primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a transmis un mesaj emoționant dedicat copiilor și tuturor celor care păstrează vie bucuria copilăriei.
„Astăzi am sărbătorit copilăria așa cum merită: cu zâmbete sincere, joacă, energie și multă bucurie. La mulți ani tuturor copiilor și tuturor celor care nu au uitat să se bucure ca un copil!”, a declarat edilul.
Ziua Copilului a demonstrat încă o dată că Balșul știe să își prețuiască cei mai tineri membri ai comunității, iar imaginile surprinse la eveniment au confirmat succesul unei sărbători care a adus împreună sute de copii și părinți.
Municipiul Caracal, capitala bucuriei de 1 Iunie
Municipiul Caracal a sărbătorit copilăria. Calea București a fost transformată într-un tărâm al distracției de 1 Iunie, iar copiii au fost sărbătoriți printr-un program special pregătit de Primăria Caracal.
Municipiul Caracal a marcat Ziua Internațională a Copilului printr-o serie de activități dedicate celor mici, transformând una dintre cele mai importante artere ale orașului într-un adevărat spațiu al copilăriei, al jocului și al veseliei.
La inițiativa Primăriei Municipiului Caracal, Calea București a devenit, pentru o zi, locul în care copiii s-au putut bucura de numeroase surprize și activități recreative. Programul pregătit pentru sărbătoarea de 1 Iunie a inclus ateliere de pictură pe față, desene pe asfalt, ateliere de teatru, expoziții de tehnică militară și motociclete, spectacole în aer liber, dar și multe alte momente menite să aducă zâmbete pe chipurile celor mici.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de dulciuri, gogoși, înghețată și numeroase surprize pregătite special pentru copii, într-un eveniment care a adunat familii întregi în centrul orașului.
Cu această ocazie, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a transmis un mesaj emoționant copiilor prezenți la eveniment:
„Este ziua voastră, o zi care sper să fie una dintre cele mai frumoase din an pentru că toate lucrurile bune care se întâmplă sunt pentru voi. Ne dorim să aveți parte de o copilărie plină de zâmbete, senină precum sunt fețele voastre, trăită în pace și iubirea celor care vă înconjoară. La mulți ani de 1 Iunie!”.
Prin organizarea acestui eveniment, administrația locală a dorit să ofere copiilor o zi memorabilă și să transmită un mesaj clar privind importanța investiției în generațiile viitoare.
„Copiii sunt bucuria, speranța și viitorul nostru. Ca părinte, privesc cu emoție cum anii trec, iar copilul care ieri îmi ținea mâna este astăzi aproape un adult. Copiii merită tot ce avem mai bun de oferit: dragoste, grijă, respect și încredere. La mulți ani tuturor copiilor! Amintirile pe care le construim împreună rămân neprețuite” a fost mesajul transmis de viceprimarul Municipiului Caracal Lari Pătran.






