A fost activat Planul Roșu de Intervenție

0

Un grav accident rutier în care au fost implicate un autocar și o autoutilitară a avur loc în localitatea Recea. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

”La fața locului, echipajele operative intervin cu  o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, șapte echipaje SMURD și cinci echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt”,  a declarat purtatorul de cuvant al ISU Olt, Băsășteanu Alin.
În eveniment au fost implicate 55 de persoane ( 53 în autocar și două în autoutilitară), patru persoane au fost asistate la fața locului și una a necesitat transport la spital.
Femeia transportată la spital a fost încarcerată și extrasă de echipajele specializate, este conștientă și cooperantă, politraumatizată prin accident rutier.

Nu se cunosc deocamdată însă cauzele producerii acestui accident rutier. În prezent se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident care a avut loc în localitatea Redea din județul Olt.

PSD propune interzicerea vânzării ţigărilor electronice minorilor

0

Mai mulţi deputaţi PSD propun interzicerea vânzării ţigărilor electronice către tinerii cu vârsta sub 18 ani, stabilind totodată şi implicarea şcolilor pentru a preveni utilizarea unor astfel de dispozitive în incinta unităţilor de învăţământ, transmite News.ro. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a anunţat marţi că a depus în Parlament două proiecte de lege prin care se va interzice vânzarea către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice.

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Afred Simonis, a anunțat depunerea în Parlament a două proiecte de lege prin care se cere interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice.

„Am depus în Parlament două inițiative legislative prin care dorim să interzicem comercializarea către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice”, a transmis Afred Simonis, marți.

„Energizantele conțin substanțe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central și reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor. Cât despre țigările electronice, acest proiect de lege a apărut în urma mai multor discuții pe care le-am purtat în special cu reprezentanți ai sistemului de învățământ care s-au plâns de un adevărat fenomen care se petrece chiar în școli. Ușurința cu care se pot procura aceste țigări este uluitoare”, se mai arată în comunicat.

Anunț public privind decizia etapei de încadrare

0
     COMUNA OSICA DE JOS titular al proiectului ”Modernizare străzi în comuna Osica de Jos, județul Olt”, propus a fi amplasat în comuna Osica de Jos, sat Osica de Jos, str. Nucilor, Cazanelor, Școlii, Livezilor, Gușata, jud. Olt, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul  ”Modernizare străzi în comuna Osica de Jos, județul Olt”.
     Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului A.P.M. Olt din Slatina, str. I. Moroșanu, nr. 3, județul Olt, precum și la următoarea adresă de internet http://www.apmot.anpm.ro
     Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen  de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente  pentru protecția mediului.

Anunț comercializare cereale si legume

0

Entitatea S.I.A. AGRO PERFORMANCE S.R.L. comercializează cereale și legume.

Mai multe detalii la numărul de telefon: 0764 116 693

Ghiozdan complet echipat pentru elevii din Piatra Olt

Primăria Piatra Olt a pregătit pentru fiecare elev care a pășit astăzi în clasa pregătitoare un ghiozdan complet echipat cu rechizitele școlare de care are nevoie.

Este vorba despre programul ”BACK TO SCHOOL”, prin care cei din administrația publică locală își doresc să contribuie la un start de succes al copiilor în noul an școlar.

Fiecare ghiozdan va conține:
Pachet Carți Școlare compus din: Matematica și explorarea mediului, Arte vizuale și abilități practice, Creionul magic; Caiet tip I – 7 bucăți; Set creioane colorate – 1 bucată; Caiet matematica A5 – 7 bucăți; Set acuarele 12 culori și pensulă – 1 bucată;  Penar 3 fermoare echipat cu 39 de piese – 1 bucată; Set de scris 4 piese – 1 bucată; Stilou + rezerve – 1 bucată; Caiet dictando A5 – 7 bucăți;Mapă cu buton A4 – 1 bucată; Creioane cerate 12 culori – 1 bucată; Set etichete autoadezive – 30 bucăți; Bloc desen A4 – 2 bucăți.

”Ca edil, privesc cu prioritate și foarte multă responsabilitate investițiile în educație, căci ele creează premisele unui viitor de succes.
Am fost prezent astăzi în rândul elevilor din localitatea noastră, pentru a le ura tuturor mult succes în această nouă călătorie a cunoașterii presărată cu emoții și experiențe frumoase.
M-am bucurat de zâmbetele calde ale micilor școlari, care au descoperit, pe băncile lor, surprizele oferite de primărie și doamnele învățătoare.
Le-am transmis elevilor Școlii Gimnaziale Piatra, care au pășit în noul an școlar tot în cadrul Liceului Piatra, că începând din luna ianuarie, vor învăța în școala lor dotată și modernizată din temelii.
Ne dorim condiții optime de învățare pentru toți elevii din localitate, de aceea vă anunț că cele trei unități de învățământ: Școala cu clasele I-IV Piatra, Școala Criva și Grădinița Criva, reabilitate, modernizate și dotate cu peste șase milioane lei, fonduri europene, îi vor primi, la începutul anului 2024, pe elevi într-un cadru total nou.
Dragi elevi, vă doresc să aveți un an școlar reușit, cu rezultate frumoase și, la momentul bilanțului, să dați motive de mândrie celor care v-au îndrumat pașii. Aveți încredere deplină în puterile voastre, fiți receptivi și deschiși!
Doamnelor și domnilor profesori, vă mulțumim pentru munca depusă în anul școlar trecut și vă îndemnăm să răspândiți, în continuare, înțelepciune și iubire, cultivând frumosul, binele și adevărul.
Stimați părinți, vă mulțumim pentru efortul zilnic pe care îl faceți în susținerea parcursului educațional al copiilor dumneavoastră și vă invit să vă implicați cât mai mult în viaţa şcolii. Doar printr-un parteneriat real şi corect între școală şi familie vom putea avea un învățământ de calitate.
 Mult succes tuturor!” a declarat primarul orașului, Nicușor Rada.

Compania de Apă Olt dezminte informațiile apărute în presă

0

În urma apariției pe rețelele de socializare a unui clip cu informații postat, de prefectul de Olt, Mario De Mezzo, legat de incidentul de pe strada Silozului, din seara zilei de 9.09.2023, Compania de Apă Olt face următoarele precizări, în cadrul unui comunicat de presă.

”În zona străzilor Silozului – Constructorului, Compania de Apă Olt, prin antreprenorul care se ocupă de execuția lucrărilor, are în desfășurare investiții pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă, în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.

Conform contractului de lucrări, antreprenorul montează și hidranți de incendiu care nu sunt încă funcționali pentru că lucrările nu s-au finalizat și rețeaua nouă de alimentare cu apă nu este branșata la rețeaua de distribuție apă a municipiului Slatina.
În data de 9.09.2023, la solicitarea ISU Olt, conducerea Companiei de Apă Olt, a luat decizia de a crește, timp de câteva ore, presiunea apei furnizate în rețea pentru a asigura necesarul de apă pentru hidranți, în timpul intervenției dificile a pompierilor.
În plus, conducerea Companiei de Apă Olt a pus la dispoziția echipelor de intervenție ale ISU Olt și un punct de branșare din stația de hidrofor, amplasată în Autogara Slatina, pentru alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție, de unde s-a furnizat apă la o presiune mai mare decât din rețeaua de distribuție apă a municipiului Slatina, reducând considerabil timpul de intervenție.
În municipiul Slatina există 13 astfel de sisteme de hidrofor, necesare pentru alimentarea cu apă a blocurilor mai înalte de P+4, sisteme care au montate piese speciale compatibile cu piesele de cuplare de ale furtunirilor de la mașinile de intervenție ale ISU Olt.
Compania de Apă Olt și ISU Olt colaborareaza pentru prevenirea sau intervenția în astfel de cazuri, având o hartă în sistem GIS privind locurile de amplasare a hidranților.
Compania de Apă Olt a montat 171 de hidranți, în municipiul Slatina, iar numărul lor va creste după ce vor fi finalizate și recepționate toate lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă, pe care sunt montate și rețele noi de hidranți, așa cum este și pe strada Silozului.
Facem toate aceste precizări pentru o corectă informare a cetățenilor din municipiul Slatina!
Jocurile politice și de imagine ale unui prefect în căutare de notorietate și capital electoral nu au nicio legătură cu activitatea Companiei de Apă Olt.
Personalul Companiei de Apă Olt este prezent 24 din 24 de ore în Stațiile de Pompare, de Epurare sau la intervenții, asigurăm alimentarea cu apă a municipiilor, orașelor și comunelor din aria de operare, colaborăm cu toate instituțiile abilitate și oferim soluții rapide în caz de incidente majore.
Noi, Compania de Apă Olt facem parte din comunitate!”

Incendiu de vegetație uscată în Curtișoara

Un incendiu de vegetație uscată și mărăciniș, cu posibilități de propagare la locuințe și societăți comerciale,  a izbucnit marți în jurul orei 12:00 , la ieșirea din Slatina spre Curtișoara. 

”Acționează cinci autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 3 autospeciale pentru primă intervenție.  La misiunea participă, în sprijin și SVSU Curtișoara, SPSU Rivergate Fire și SPSU Artrom Steel Tubes. La locul evenimentului aau aacționat peste 30 de pompieri. Se lucrează în continuare pentru lichidarea ultimelor focare”, au declarat reprezentanții ISU Olt.

A fost afectată o suprafață de aproximativ 6 hectare.

O casă a luat foc în comuna Movileni

Un incendiu puternic a izbucnit vineri seara în comuna Movileni. Proprietarul a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri pe 70% din suprafața corpului.

”Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Movileni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În sprijinul pompierilor militari au acționat și pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Movileni, cu două cisterne și o autospecială de stingere, dar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. La sosirea primelor echipaje, ardeau acoperișul anexei și bunurile din aceasta”, au declarat reprezetanții ISU Olt.

Proprietarul, în vârstă de 74 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafața corpului și a fost transportat la UPU Slatina, de echipajele medicale. Misiunea pompierilor a durat aproximativ două ore.

În urma evenimentului au ars acoperișul anexei și bunurile din interior. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul căzut pe materialele combustibile.

Anunț angajare

Atelier de croitorie Joita F.A. Catalina PFA, cu sediul în comuna Coteana, județ Olt, angajează confecționer cu experiență pentru realizare producție de haine.

Detalii la telefon: 0785840365