COMUNICAT DE PRESA
DATA: 08.11.2022
DATA: 08.11.2022

Astfel, de la 1 ianuarie 2023, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, care în prezent primesc de la stat o alocație în valoare de 243 de lei, vor primi lunar 255 de lei. Alocația pentru copiii de până la 2 ani va fi majorată cu 30 de lei, de la 600 la 630 de lei.
Alocația a fost majorată la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani, începând cu luna ianuarie 2022.
De asemenea, alocația de stat a crescut la 243 lei pentru copiii cu vârstă între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Alocația de stat nu va mai suferi modificări pe parcursul acestui an, însă OUG 126/2021 stabilește că alocația copiilor va fi indexată din oficiu, începând cu ianuarie 2023, cu rata medie anuală a inflației.
Ministerul Muncii urmează să înainteze propunerea Ministerului Finanțelor, potrivit surselor citate de observatornews.ro

În accident a fost implicat un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 22 de ani, din comuna Curtișoara, care nu a acordat prioritate și a rănit un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din municipiul Slatina.
Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa foto: Facebook


