©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Robert Rotea a preluat oficial mandatul de primar al comunei Vitomirești: „Justiția începe să facă dreptate!”
Comuna Vitomirești are, începând de astăzi, un primar ales în mod oficial. Robert Rotea și-a preluat mandatul, transmițând un mesaj de mulțumire și unitate către toți cei care i-au acordat încrederea și au așteptat finalizarea procesului legal.
Într-o declarație publică, Robert Rotea le-a mulțumit celor care au crezut în proiectul său și care au rămas alături de el pe parcursul întregului demers, făcând referire la perioada dificilă traversată până la validarea definitivă a mandatului.
”Mulțumesc! Vouă, celor care ați crezut în proiectul meu. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Astăzi îmi preiau mandatul de primar ales al comunei Vitomirești. Justiția începe să facă dreptate! Sunt multe de făcut. Le facem împreună, așa cum am făcut până acum!”, este mesajul transmis de Robert Rotea.
Totodată, acesta a transmis un apel direct către comunitate, invitând cetățenii să fie parte activă a schimbării și să participe la reconstrucția administrației locale:
„Mulțumesc! Celor care ați avut încredere și ați așteptat atât de mult! Ne vedem la Primărie! Robert Rotea”, a spus Robert Rotea.
Preluarea mandatului marchează începutul unei noi etape pentru comuna Vitomirești, una în care așteptările sunt mari, iar comunitatea speră la stabilitate, dezvoltare și o administrație apropiată de oameni
Mesaj de solidaritate transmis de deputatul Gigel Știrbu de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului
De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, deputatul de Olt Gigel Știrbu a transmis un mesaj public de susținere pentru toți cei afectați de această boală, subliniind importanța empatiei, a prevenției și a sprijinului reciproc în fața uneia dintre cele mai mari provocări ale societății moderne.
În declarația sa, parlamentarul oltean a atras atenția că dincolo de statistici și rapoarte, cancerul înseamnă, în primul rând, oameni: pacienți, familii, povești de viață marcate de suferință, dar și de curaj. Mesajul a pus accent pe dimensiunea umană a luptei cu boala, evidențiind nevoia de solidaritate și de apropiere între oameni.
Deputatul a vorbit despre importanța controalelor medicale la timp și a prevenției, subliniind că sănătatea trebuie să devină o prioritate reală pentru fiecare dintre noi. Totodată, acesta a transmis un îndemn la responsabilitate colectivă, arătând că sprijinul emoțional și moral este esențial pentru cei care trec prin astfel de încercări.
„Astăzi, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, ne oprim pentru un moment și ne gândim la cei care luptă, la cei care au învins și la cei pe care îi purtăm în suflet.
Cancerul nu înseamnă doar statistici. Înseamnă oameni. Familii. Speranță. Frică. Curaj.
Astăzi vorbim despre prevenție, despre controale la timp, despre solidaritate și sprijin. Dar, mai ales, vorbim despre viață. Despre puterea de a merge mai departe, despre mâinile care susțin și despre inimile care nu renunță.
Să fim mai atenți la sănătatea noastră.
Să fim mai aproape unii de alții.
Să alegem speranța”, este mesajul transmis de Gigel Știrbu.
Deputatul Mihai Țiu: ”România plăteşte astăzi cu zeci de mii de vieţi în fiecare an”
De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, deputatul S.O.S. România Mihai-Adrian Țiu, a transmis un mesaj direct și tranșant: statul român eșuează grav în protejarea dreptului fundamental la viață al propriilor cetățeni.
Potrivit deputatului de Olt, în România anului 2026, accesul la servicii medicale de calitate nu mai este o normalitate, ci un privilegiu. Deși prevenția și depistarea timpurie sunt esențiale în lupta împotriva cancerului, investițiile în acest domeniu sunt de până la opt ori mai mici decât media Uniunii Europene. În timp ce alte state raportează rate de participare la screening de 70–80%, România rămâne la coada clasamentului, cu programe aproape inexistente și cu un sistem incapabil să ajungă la populație.
”Din păcate, astăzi, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este o zi a adevărului. Un adevăr dureros şi ruşinos pentru statul român. Deşi accesul la servicii medicale de calitate reprezintă un drept fundamental al românilor, în România anului 2026, acest drept a devenit un privilegiu.
Investiţiile în prevenţia pentru depistarea timpurie a bolii sunt de până la opt ori mai mici decât media din Uniunea Europeană pentru că în România, prevenţia este tratată ca un moft, nu ca o prioritate. România se află printre ultimele ţări din Uniunea Europeană la screening şi prevenţie, iar în timp ce alte ţări raportează participări la screening de 70–80% şi mortalităţi mult mai mici, ţara noastră raportează lipsă de programe, lipsă de acces, lipsă de responsabilitate şi lipsă de voinţă.Cancerul reprezintă a doua cauză de deces în România, după bolile cardiovasculare şi aproximativ 19% din totalul deceselor înregistrate anual.
Țara noastră are unele dintre cele mai mici rate de prevenţie din Europa, iar asta înseamnă că prea mulţi români ajung la medic când boala este deja avansată, când şansele scad dramatic şi când lupta devine mult mai grea şi mai costisitoare. În timp ce alte state investesc în depistarea timpurie, România investeşte în improvizaţie, haos şi nepăsare, iar statisticile sunt unele îngrijorătoare.
Ce face statul român? În mediul rural, accesul la servicii medicale este limitat sau aproape inexistent, iar oamenii trebuie să parcurgă chiar şi sute de kilometri pentru un simplu consult. În majoritatea localităţilor nu au ajuns niciodată programe naţionale de prevenţie, nu există centre de screening accesibile, nu există medici suficienţi, nu există echipamente. Există doar drumuri lungi, bani cheltuiţi din buzunarul pacientului şi diagnostice puse prea târziu”, a transmis public deputatul Mihai Țiu.
Potrivit mesajului transmis este Mihai Țiu, România nu pierde lupta cu cancerul din lipsă de resurse, ci din lipsă de viziune, competență și respect față de viața umană. Un stat care nu investește în prevenție își condamnă propriii cetățeni la șanse mai mici de supraviețuire.
”Pentru români, cancerul nu mai reprezintă astăzi doar o boală, ci o condamnare la moarte, disperare şi umilinţă, în condiţiile în care tratamentul şi analizele sunt scumpe, iar medicamentele lipsesc. Listele de aşteptare sunt interminabile pe motiv că „nu sunt bani”. Dar sunt bani pentru contracte umflate, achiziţii inutile, spitale promise şi niciodată construite, milioane de lei aruncate pe studii, strategii şi hârtii fără rezultat concret.
Statul român trebuie să conştientizeze importanţa diagnosticării precoce a bolii şi a tratamentului adecvat pentru că România nu pierde lupta cu cancerul din lipsă de resurse, ci din lipsă de viziune, competenţă şi respect pentru viaţa umană. Un stat care nu investeşte în prevenţie este un stat care condamnă populaţia la şanse mai mici de supravieţuire. Astăzi, conştientizăm că România are nevoie investiţii reale în prevenţie, de centre de screening, de programe funcţionale, nu de proiecte pe hârtie. Cancerul nu aşteaptă licitaţii, bugete sau campanii electorale”, a mai transmis deputatul de Olt.
Deputatul de Olt subliniază că lupta împotriva cancerului nu este doar o problemă medicală, ci una de demnitate națională, pentru că fiecare diagnostic pus la timp înseamnă o viață salvată, iar fiecare program de prevenție poate face diferența între speranță și tragedie.
”Românii au nevoie de centre medicale accesibile şi funcţionale şi de informare corectă şi constantă. Pentru că fiecare diagnostic pus la timp înseamnă o şansă în plus la viaţă, iar fiecare program de prevenţie salvează vieţi. Românii nu cer miracole, cere dreptul de a avea acces la controale medicale, pentru că viaţa lor trebuie să fie mai presus de statistici şi birocraţie.
România plăteşte astăzi cu zeci de mii de vieţi în fiecare an. Iar această realitate scoate la iveală lacunele sistemului de sănătate din ţara noastră. Astăzi, lupta împotriva cancerului nu este doar o luptă medicală. Este o luptă pentru demnitate şi pentru dreptul fundamental la viaţă.Un popor unit nu poate fi învins!”, a mai declarat Țiu.
Echipa de handbal CSM Slatina, ultimele pregătiri înainte de confruntarea cu SCM Craiova
Echipa de handbal CSM Slatina este pregătită pentru confruntarea cu SCM Universitatea Craiova care va avea loc sâmbătă- 7 februarie. Informația a fost transmisă chiar de antrenorii echipei în cadrul unei conferințe de presă.
Conferința de presă a fost susținută miercuri- 4 feburarie, în sala de conferințe a Liceului cu Program Sportiv Slatina, de antrenorul echipei CSM Slatina, Andrei Popescu și antrenorul secund, Raul Fotonea care au pus la punct ultimele detalii înainte de confruntarea de pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova. Atât stafful tehnic, cât și jucătorii privesc cu încredere și optimism spre următoarele confruntări.
„Umează să întâlnim sâmbătă SCM Craiova. Va fi cu un meci dificil, cu o echipă bună a campionatului, care a reușit în acest campionat meciuri foarte bune. Dacă ne uităm în trecut, a câștigat la Brăila, a câștigat meciul cu Rapid. Dar în momentul în care au lipsit însă câteva jucătoare de bază s-a simțit și mă refer aici la ultimele etape când au obținut rezultate de egalitate, Dar suntem constienți de acest meci, știm că vom întâlni o echipă bună și pregătită, pe care am mai întâlnit-o și în meciurile de pregătire, dar și în meciurile din turul campionatului. Au trecut deja 6 luni de la acele meciuri și suntem pregătiți de această confruntare. De asemenea, așteptăm suporterii echipei să vină la sală pentru că vom avea nevoie de sprijinul lor. De fiecare dată când sala a fost plină, atmosfera ne-a ajutat pe tot parcusul meciurilor, mai ales în momentele mai dificile când a contat cu adevărat susținerea lor. Ne așteptăm să îi avem alături și sâmbătă la ora 18:00 când vom întâlni echipa SCM Craiova”, a declarat Andrei Popescu.
Andrei Popescu: ”Suntem abia la jumătatea campionatului și mai sunt multe meciuri de jucat”
Întrebați dacă și-au stabilit deja un nou obiectiv și dacă se gândesc la obținerea unui loc în primele cinci locuri din campionat, antrenorii echipei CSM Slatina sunt convinși că va urma o perioadă decisivă și au declarat că echipa va continua să trateze următoarele competiții cu aceeași responsabilitate și determinare.
”De fiecare dată ne dorim mai mult, dar acest moment este unul destul de favorabil pentru echipă. Ne situăm în prezent pe locul cinci, dar suntem la jumătatea campionatului și mai sunt multe meciuri de jucat. Dacă ne uităm pe clasament, sunt 4-5 echipe la diferență de 4 puncte, deci lucrurile se pot schimba. Noi trebuie să rămânem realiști și să ne concentrăm pe lucrurile care țin de noi . Deocamdată suntem în grafic în ceea ce privește obiectivul nostru, încercăm să reușim și mai bine de atât, dar trenuie să rămânem în primul rând realiști”, a mai transmis Andrei Popescu.
Antrenorul secund, Raul Fotonea a vorbit despre atmosfera din cadrul echipei slătinene și starea fizică a jucătoarelor în acest moment.
”Fiecare antrenament al echipei presupune multă muncă, mult stres și multă dedicare și din partea jucătoarelor. Suntem ca o mică familie și împreună depășim orice moment, chiar și mai puțin bun. Din noiembrie și până în prezent am tot avut jucătoare accidentate, avem și acum jucătoare cu mici probleme de sănătate. Iar până sâmbătă sperăm ca staff-ul medical să rezolve aceste probleme. ”, a transmis antrenorul secund Raul Fotonea.
Deputatul Mihai Țiu, de partea românilor:”Guvernul continuă jaful din banii românilor”
Deputatul S.O.S România Mihai-Adrian Țiu lansează un atac dur la adresa Guvernului României, acuzând creșterea taxelor și impozitelor locale de până la trei ori față de anul trecut drept una dintre cele mai grave nedreptăți făcute populației în ultimii ani.
Într-un comunicat public, parlamentarul oltean susține că majorările nu au fost făcute pentru investiții reale sau pentru servicii publice mai bune, ci pentru a alimenta un sistem corupt, bazat pe risipă, contracte preferențiale și firme abonate la banul public.
„Vorbesc astăzi despre una dintre cele mai mari nedreptăţi făcute românilor în ultimii ani: creşterea taxelor şi impozitelor locale de până la trei ori faţă de anul trecut. Nu pentru investiţii reale sau pentru servicii mai bune, ci pentru a avea mai mulţi bani de furat. O lovitură directă dată în fiecare familie, în fiecare pensionar şi în fiecare antreprenor care abia mai rezistă. În timp ce oamenilor de rând li se cer sacrificii, administraţiile locale continuă să atribuie contracte preferenţial şi să plătească lucrări la preţuri de două şi trei ori mai mari decât valoarea reală. Românii sunt împinşi la limită, cu taxe locale mărite de până la trei ori faţă de anul trecut, iar administraţiile publice continuă să împartă banii clientelei politice. Sunt în continuare bani pentru achiziţii umflate, contracte aranjate şi proiecte inutile plătite din bani publici”, a afirmat deputatul Mihai Țiu.
Parlamentarul oltean acuză administrațiile locale că cer sacrificii populației, dar continuă să atribuie contracte la prețuri umflate, să plătească lucrări de două sau trei ori mai scumpe și să întrețină o rețea de interese politice. Ca exemplu, parlamentarul invocă cazurile recente legate de achizițiile de microbuze școlare, unde au apărut suspiciuni serioase privind firmele favorizate și lipsa de responsabilitate a instituțiilor statului.
„Trăim vremuri în care administraţia publică a devenit olimpică la matematică şi nu mai lucrează pentru binele cetăţeanului: ştie doar să înmulţească banii luaţi de la români şi să dubleze sau tripleze preţul taxelor şi impozitelor. Cazurile recente de achiziţii publice care au vizat microbuzele şcolare au scos la iveală o realitate cruntă: firme abonate la banul public şi o lipsă totală de responsabilitate ale instituţiilor statului român. Iar factura este plătită de pensionari, familii cu copii, mici antreprenori, oameni care trăiesc de la o lună la alta”, a mai declarat deputatul de Olt.
Potrivit lui Mihai Adrian Țiu, dacă ar exista un control real al cheltuielilor și dacă nu s-ar mai sifona bugetele publice, România ar avea resurse suficiente nu doar pentru a evita aceste majorări, ci chiar pentru a reduce taxele sub nivelul anului 2025.
„Dacă ar exista un control real al cheltuielilor şi nu s-ar mai sifona bugetele publice prin contracte atribuite politic, România ar avea bani suficienţi pentru a reduce taxele şi impozitele locale. Dar în loc să optimizeze cheltuielile, să taie risipa, să elimine instituţiile inutile şi sinecurile, statul a ales să jefuiască direct populaţia prin taxe şi impozite chiar şi de trei ori mai mari, comparativ cu anul trecut.
Dar nu se vrea. Pentru că un stat eficient înseamnă mai puţin de furat, iar un stat ineficient înseamnă mai mult de împărţit între reţelele de partid. Taxele nu au fost mărite pentru binele românilor, ci pentru a putea fura mai mult din banii publici, iar asta nu mai poate fi numită administraţie. Românii sunt taxaţi mai mult, nu pentru că statul e sărac, ci pentru că statul este prost administrat şi corupt.
Dacă s-ar opri jaful organizat din banii publici, dacă fiecare leu ar fi cheltuit corect şi nu pentru interese de partid, România ar fi avut bani suficienţi nu doar pentru a evita aceste majorări de taxe şi impozite, ci pentru a le reduce chiar sub nivelul anului 2025. Însă, în loc să taie din furtul banilor publici şi să oprească risipa din administraţie, bagă mâna tot mai adânc în buzunarele românilor şi taie din traiul celor care sunt astăzi tot mai împovăraţi de scumpiri şi taxe.
Aceasta este realitatea pe care nu vrea să o audă astăzi Guvernul României. Pentru că nu ştie să reformeze, nu ştie să taie din risipă şi nu ştie să spună „nu” clientelei politice. Știe doar un singur lucru: să ia din banii cetăţeanului, iar în loc să dea socoteală, cere sacrificii tot mai mari de la oamenii de rând”, a mai transmis deputatul Mihai Adrian Țiu.
Parlamentarul S.O.S. România avertizează că nemulțumirea socială va crește, iar „judecata românilor va fi mai dură decât orice moțiune”, subliniind că populația nu mai poate accepta să plătească pentru eșecurile și hoția clasei politice.
Mesajul se încheie cu un apel la solidaritate și unitate:
„Astăzi, nici măcar preşedintele ţării nu are curajul să se uite în ochii oamenilor pe care i-a minţit, nu le suportă revolta şi huiduielile, pentru că nu poate justifica de ce banii publici sunt în continuare risipiţi, în timp ce taxele şi impozitele cresc. Însă judecata românilor care au ajuns la limita supravieţuirii va fi mai dură decât orice moţiune.
Românii nu mai pot şi nu mai trebuie să plătească pentru hoţia clasei politice. Pentru că România nu este săracă. România este jefuită! Pentru că nu lipsa banilor este problema, ci sifonarea lor. Un popor unit nu poate fi învins!”, a mai declarat Mihai Țiu.
Căsuțe moderne pentru pisici, amplasate în spații special amenajate în Slatina
Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, marchează o inițiativă lăudabilă și necesară în gestionarea responsabilă a animalelor fără stăpân. Au fost amplasate primele 10 căsuțe moderne pentru pisici, un proiect care îmbină grija față de animale cu respectarea standardelor unui oraș civilizat și bine administrat.

Demersul aparține Primăria Municipiului Slatina și vine ca alternativă clară la construcțiile improvizate apărute în ultimii ani prin diverse cartiere, care afectau imaginea urbană și nu ofereau condiții decente nici pentru animale, nici pentru locuitori. Noile căsuțe sunt realizate special pentru mediul urban și vor fi amplasate în funcție de solicitările venite din partea cetățenilor, acolo unde există comunități de pisici.
Administrația locală face apel la iubitorii de animale să se implice activ, nu doar prin hrănire, ci și prin îngrijire corectă, inclusiv sterilizare, pentru a preveni înmulțirea necontrolată. Inițiativa este gândită ca un parteneriat între Primărie și comunitate, cu un obiectiv clar: un oraș curat, modern și echilibrat, în care respectul pentru animale merge mână în mână cu respectul pentru spațiul public.
”Am amplasat primele 10 căsuțe pentru pisici în Municipiul Slatina. Avem grijă de pisicile din oraș, dar în condiții de oraș municipiu reședință de județ, de an 2026, nu în construcții improvizate care fac Slatina să pară o comunitate rurală de secol 19. Vom amplasa astfel de căsuțe în funcție de cereri în Slatina. Aceste căsuțe vin, însă, cu responsabilitatea iubitorilor de animale de a îngriji cum se cuvine (inclusiv sterilizare) pisicile pe care le hrănesc. Împărțim responsabilitatea pentru un rezultat așa cum îl vrem toți: un oraș european în care trăim în armonie și respect reciproc”, a transmis public primarul Mario De Mezzo.

Mario De Mezzo anunță și o modificare importantă a cadrului legal: hotărârea de Consiliu Local care sancționa hrănirea animalelor va fi actualizată, urmând ca acest lucru să fie permis exclusiv în zonele special amenajate de Primărie. O măsură care aduce ordine, claritate și responsabilitate, eliminând haosul și improvizațiile.
”În curând vom modifica HCL care sancționează hrănirea animalelor și vom permite acest lucru în spațiile special amenajate de primărie. Lucrurile cu cap nu se fac peste noapte. Dar, una cate una, îmi voi respecta toate promisiunile făcute Slatinei. Inclusiv cei 5mc de apă”, a mai transmis edilul.
Slatina începe să arate, tot mai mult, ca un oraș european, în care soluțiile sunt moderne, iar promisiunile devin realitate.
Deputatul Gigel Știrbu, despre performanța școlară și importanța investițiilor în educație
Deputatul PNL Gigel Știrbu a transmis public un mesaj în care subliniază că viitorul nu se clădește prin discursuri, ci prin investiții reale în educație și susținerea performanței. Postarea face referire la performanța excepțională a tânărului elev din Caracal, Eduard Florin Ștefan, care a cucerit două medalii de aur la o competiție internațională de matematică în Thailanda, pentru al doilea an consecutiv.
Deputatul Știrbu vorbește public despre rolul politicii în sprijinirea excelenței, iar exemplul lui Eduard este dovada faptului că meritul trebuie recunoscut și susținut, indiferent de ciclurile electorale. În postarea sa, deputatul de Olt critică, fără a nominaliza, practica unor politicieni de a vorbi despre reforme doar în timpul campaniilor electorale. Contrar acestui tip de abordare, el evidențiază cazul unui copil care, prin muncă și disciplină, a demonstrat că România poate concura și câștiga la cele mai înalte competiții internaționale.
Mai mult, Gigel Ștuirbu amintește că, în cadrul Balului Liberalilor, cel mai mare eveniment caritabil organizat în Oltenia de PNL Olt, a fost acordată o bursă de performanță pentru Eduard, nu ca gest de imagine, ci ca o investiție reală în viitorul educațional al unui tânăr care reprezintă România pe scene internaționale.
„Viitorul sună bine! În timp ce unii vorbesc despre reforme doar în campanii, există copii care muncesc în liniște și duc România pe podiumurile lumii. Eduard Florin Ștefan, elev din Caracal, a reușit din nou o performanță extraordinară: dublu medaliat cu aur la competiția internațională de matematică din Thailanda. Pentru al doilea an consecutiv.
În opinia deputatului Gigel Știrbu, politica trebuie să însemne acțiuni, nu doar discursuri. Postarea parlamentarului oltean subliniază ideea că sprijinirea copiilor talentați este una dintre cele mai curate și necesare forme de implicare publică, deoarece investițiile în educație aduc beneficii directe și pe termen lung societății.
Mesaj de încurajare pentru comunitate
Deputatul încheie cu un ton optimist și mobilizator, reafirmând convingerea că România are un viitor solid atunci când se investește real în educație și în performanța tinerilor, adresând un îndemn către comunitate și către factorii decizionali să susțină constant excelența. Într-o perioadă în care dezbaterile publice sunt dominate de teme superficiale, mesajul lui Gigel Știrbu readuce în prim-plan prioritizarea educației, recunoașterea meritelor și susținerea tinerilor care duc România pe podiumurile lumii.
”România are viitor nu prin discursuri, ci prin investiții reale în educație. Iar Eduard este dovada vie că meritul trebuie recunoscut și susținut.
Felicitări, Eduard! Comunitatea ta este alături de tine!”, a mai transmis deputatul de Olt.
Mario de Mezzo face dreptate slătinenilor. Primăria preia administrarea cimitirului după victoria în instanță împotriva Ecumenic Funerar
După ani întregi de nemulțumiri, reclamații și taxe considerate abuzive de către cetățeni, Primăria Municipiului Slatina a obținut o victorie majoră în instanță împotriva firmei Ecumenic Funerar, cea care a administrat cimitirul orașului timp de peste 16 ani. Decizia instanței permite rezilierea definitivă a contractului de concesiune, iar administrația locală va relua, în mod direct, gestionarea acestui serviciu public.
Cimitirul Strehareți revine în Patrimoniul Primăriei Slatina. Demersul legal a fost inițiat de primarul Mario De Mezzo imediat după preluarea mandatului, în urma alegerilor locale din iunie 2024, ca răspuns direct la solicitările repetate ale slătinenilor, care cereau ca serviciul să revină în administrarea municipalității. Potrivit edilului, impactul asupra Slatinei este unul uriaș.
Mario De Mezzo: ”Direcția Administrare Patrimoniu este pregătită să preia administrarea începând de astăzi”

Slătinenii au reclamat constant nivelul ridicat al taxelor, lipsa de transparență și modul defectuos de gestionare a cimitirelor, aspecte care au stat la baza acțiunii în instanță intentate de Primăria Slatina. După un an de procese, inclusiv mutarea dosarului la Tribunalul Mehedinți, instanța a respins solicitarea firmei Ecumenic Funerar de suspendare a rezilierii contractului, ceea ce face ca decizia să rămână definitivă.
Mario De Mezzo: ”Era în care Ecumenic Funerar și-a bătut joc de Slatina s-a încheiat”
”Cimitirul Strehareți revine la primărie, așa cum trebuia sa se întâmple de multă vreme. Disprețul, batjocura si jafurile s-au încheiat. După un an de zile de lupte în instanță și mutări la Tribunalul Mehedinți, Primăria Slatina a câștigat împotriva firmei Ecumenic Funerar care administrează și jefuiește cimitirul de ani de zile, situație pe care fosta administrație nu a încercat niciodată să o rezolve. Nu a existat nici măcar un proces de reziliere al contractului, însă, noi am reușit într-un an de zile să obținem o decizie prin care putem să-i dăm afară din cimitir. La Tribunalul Mehedinți a fost respinsă solicitarea lor suspendare a rezilierii contractului, iar contractul se consideră reziliat. Direcția Administrare Patrimoniu este pregătită să preia administrarea cimitirelor începând de astăzi. Impactul asupra Slatinei este unul uriaș. Era în care Ecumenic Funerar și-a bătut joc de Slatina s-a încheiat”, a declarat primarul Mario De Mezzo.
Consiliul Local a validat rezilierea contractului
Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței ordinare din data de 29 ianuarie proiectul de hotărâre referitor la constatarea rezilierii de drept a Contractului de concesiune a serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca obiect administrarea și exploatarea cimitirelor umane din Municipiul Slatina nr. 11281/25.08.2010.
Astfel, gestiunea serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca obiect administrarea și exploatarea cimitirelor umane din Municipiul Slatina va fi realizată de către Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Slatina, care este pregătită să preia întreaga activitate.
”Prin hotărârea de Consiliu Local de astăzi, a fost reziliat contractul cu Ecumenic Funerar care nu va mai administra cimitirul în Slatina. În acest moment nu mai au acest drept. Pot să spun că am dus o bătălie în instanță destul de grea pentru că au avut unele dintre cele mai mare case de avocatură și unii dintre cei mai scumpi avocați din țară. Faptul că Primăria Slatina a câștigat acest proces împotriva lor, este o victorie cu atât mai mare pentru că nu ne-am luptat doar cu o firmă, ci și cu cei mai mari avocați din țară. Și atunci, instanța a decis să le respingă solicitarea de suspendare a hotărârii noastre prin care le reziliem contractul, iar prin acest vot din cadrul ședinței de Consiliu Local s-a luat act de rezilierea contractului”, a transmis edilul municipiului Slatina.

Impact major pentru comunitate
Prin această decizie, Primăria Slatina recâștigă controlul asupra unui serviciu public esențial, iar slătinenii scapă, după mai bine de un deceniu și jumătate, de un sistem privat care a generat nemulțumiri constante și costuri ridicate.
”În acest moment, Ecumenic Funerar nu mai are contract cu noi, are termen de predare primire a întregii documentații de trei zile pentru că mandatul lor în administrarea cimitirelor s-a încheiat. Patrimoniul este pregătit să preia administrarea cimitirelor începând de astăzi. După un an de zile am reușit ceea ce fosta administrație publică locală nu a făcut timp de opt ani. Întregul proces de reluare al cimitirului a fost făcut exclusiv cu oameni din primărie, au avut 8 ani de zile toate instrumentele necesare pentru a rezilia acest contract. Mă bucur că am reușit noi și le mulțumesc tuturor colegilor care au inteles ca acest subiect este extrem de important pentru slătineni, au muncit si au fost drepți până la final. ”, a mai afirmat Mario De Mezzo.






