2.2 C
Slatina
marți, februarie 17, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateCăsuțe moderne pentru pisici, amplasate în spații special amenajate în Slatina

Căsuțe moderne pentru pisici, amplasate în spații special amenajate în Slatina

Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, marchează o inițiativă lăudabilă și necesară în gestionarea responsabilă a animalelor fără stăpân. Au fost amplasate primele 10 căsuțe moderne pentru pisici, un proiect care îmbină grija față de animale cu respectarea standardelor unui oraș civilizat și bine administrat.

Demersul aparține Primăria Municipiului Slatina și vine ca alternativă clară la construcțiile improvizate apărute în ultimii ani prin diverse cartiere, care afectau imaginea urbană și nu ofereau condiții decente nici pentru animale, nici pentru locuitori. Noile căsuțe sunt realizate special pentru mediul urban și vor fi amplasate în funcție de solicitările venite din partea cetățenilor, acolo unde există comunități de pisici.

 Administrația locală face apel la iubitorii de animale să se implice activ, nu doar prin hrănire, ci și prin îngrijire corectă, inclusiv sterilizare, pentru a preveni înmulțirea necontrolată. Inițiativa este gândită ca un parteneriat între Primărie și comunitate, cu un obiectiv clar: un oraș curat, modern și echilibrat, în care respectul pentru animale merge mână în mână cu respectul pentru spațiul public.

”Am amplasat primele 10 căsuțe pentru pisici în Municipiul Slatina. Avem grijă de pisicile din oraș, dar în condiții de oraș municipiu reședință de județ, de an 2026, nu în construcții improvizate care fac Slatina să pară o comunitate rurală de secol 19. Vom amplasa astfel de căsuțe în funcție de cereri în Slatina. Aceste căsuțe vin, însă, cu responsabilitatea iubitorilor de animale de a îngriji cum se cuvine (inclusiv sterilizare) pisicile pe care le hrănesc. Împărțim responsabilitatea pentru un rezultat așa cum îl vrem toți: un oraș european în care trăim în armonie și respect reciproc”, a transmis public primarul Mario De Mezzo.

Mario De Mezzo anunță și o modificare importantă a cadrului legal: hotărârea de Consiliu Local care sancționa hrănirea animalelor va fi actualizată, urmând ca acest lucru să fie permis exclusiv în zonele special amenajate de Primărie. O măsură care aduce ordine, claritate și responsabilitate, eliminând haosul și improvizațiile.

”În curând vom modifica HCL care sancționează hrănirea animalelor și vom permite acest lucru în spațiile special amenajate de primărie. Lucrurile cu cap nu se fac peste noapte. Dar, una cate una, îmi voi respecta toate promisiunile făcute Slatinei. Inclusiv cei 5mc de apă”, a mai transmis edilul.

Slatina începe să arate, tot mai mult, ca un oraș european, în care soluțiile sunt moderne, iar promisiunile devin realitate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente