Social-democrații olteni au votat pentru stabilitate și normalitate

Social-democrații olteni au votat astăzi pentru o Românie pro-europeană și stabilă politic.

Ministrul Florin Barbu:

„Azi am votat pentru viitorul nostru, al tuturor, pentru viitorul copiilor noștri. Avem nevoie de un președinte care să ne reprezinte atât internațional, dar și în România, avem nevoie de un președinte care are un proiect de țară și un singur candidat are un asemenea proiect. În perioada următoare vor fi foarte multe provocări; începând cu luna iulie, se va discuta partea de fonduri europene, bugetul nou, 2027-2032. Este important să mergem în continuare cu dezvoltarea localităților, atât în județul Olt, cât și în țară. Este nevoie de o finanțare mai bună pentru agricultura din România și așa cum spuneam, în 15 iulie se va discuta noul cadru financiar. De aceea, îi rog pe toți oltenii să meargă la vot și să voteze candidatul cel mai bun”.

Marius Iancu, deputat de Olt:

Am dat un vot responsabil și asumat pentru stabilitate, normalitate, liniște și siguranță. Am ales un președinte care are putere, inteligență, cultură și grijă de fiecare dintre români. Votul de astăzi este și pentru continuarea dezvoltării comunităților locale și pentru un trai mai bun pentru fiecare român. Suntem mereu aici, ținem cu Slatina, ținem cu județul nostru.”

Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt:

„Am votat astăzi pentru că țin la toți românii noștri, țin la familia mea, țin la Slatina și îmi doresc un viitor mai bun pentru copilul meu. Sper să înțelegem cu toții că prin vot, astăzi, putem opri dezinformarea și manipularea, putem opri dezbinarea și haosul și avem șansa ca astăzi să alegem un președinte demn, un președinte cult, onest, un negociator și un mediator bun pentru România. Fiecare vot al nostru contează pentru noi toți, pentru Slatina și pentru județul nostru.”

Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt:

„Am votat astăzi pentru continuitatea drumului european al țării noastre. Cred că România în 2025 nu-și permite un experiment și pentru dezvoltarea țării este clar că trebuie continuitate.”

Mario De Mezzo și Gigel Știrbu au votat pentru o Românie puternică și stabilă

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a votat în această dimineață la Școala Gimnazială „George Poboran” din Slatina, alături de președintele PNL Olt, Gigel Știrbu.

„Am votat pentru o Românie stabilă. După ce am văzut, de-a lungul ultimilor 20 de ani, lupte foarte acerbe între președintele României și diferite guverne, cred că o Românie stabilă, în care președintele și guvernul să conlucreze, este calea, în special în contextul acesta dificil, pe de o parte. Pe de altă parte, am votat pentru singurul președinte naționalist cu adevărat și în adevăratul sens al cuvântului, dar și cu vederi pro-europene. Adică am votat pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană”, a declarat primarul Slatinei, Mario De Mezzo.

Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, a declarat duminică- 4 mai, la ieşirea de la urne, că a votat pentru o Românie stabilă și pentru un președinte care poate să ne reprezinte cu cinste în Europa.

Am votat astăzi cu gândul că România trebuie să-și mențină parcursul european. Am votat astăzi pentru un președinte care are valori și principii care coincid cu majoritatea, cu valorile și principiile majorității cetățenilor din România. Am votat cu gândul că România trebuie să-și mențină parcursul euroatlantic. Eu, fiind una dintre persoanele care a apucat și vechea orânduire, când România era parte a pactului de la Varşovia, parte a unei înțelegeri cu Rusia, spre care sper, din toată inima, ca cei care vin după noi să nu mai fie parte. Am votat pentru o Românie stabilă și pentru un președinte care poate să ne reprezinte cu cinste în Europa”, a declarat președintele PNL Olt, Gigel Ştirbu.

Este interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot

Au fost sesizate incidente la secțiile de votare din diaspora. Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a fost sesizat de către Biroul Electoral Central (BEC) după ce mai multe persoane s-au filmat în cabina de vot. Biroul Electoral Central atrage atenţia că e interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot.

Reacția BEC vine după ce în mediul online au apărut, în ultimele două zile, postări ale unor persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice aceste înregistrări, dezvăluindu-și astfel opțiunea de vot și încălcând secretul votului.

Astfel de acţiuni se circumscriu contravenţiilor prevăzute de art. 55 lit. m) din Legea nr. 370/2004 şi pot atrage răspunderea contravenţională, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare, sesizările primite fiind transmise către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

”Având în vedere multiplele sesizări privind persoane care se filmează în cabina de vot şi fac publice înregistrările în mediul online, dezvăluindu-şi opţiunea de vot şi încălcând secretul votului, Biroul Electoral Central atrage atenţia asupra caracterului ilicit al acestui comportament. Aceste acţiuni contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept.

De asemenea, acestea încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 22D/2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru preşedintele României din anul 2025 în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate, care stipulează că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă”, se arată într-un comunicat al BEC.

Leagăn pentru copiii cu dizabilităţi montat într-un loc de joacă din Slatina

Copiii cu dizabilități au de acum un leagăn special în Slatina. Primarul municipiului reședință de județ, Mario de Mezzo, a amplasat un leagăn pentru copiii în scaun cu rotile într-un loc de joacă din zona Steaua.

Leagănul este destinat exclusiv persoanelor cu dizabilități, acesta fiind prevăzut cu o rampă de metal pentru a facilita urcarea unui scaun cu rotile și cu un sistem de blocare, pentru siguranță. Mario De Mezzo promite astfel de leagăne în mai multe zone din oraș.

”Am montat PRIMUL leagăn din Slatina pentru copiii în scaun cu rotile. Este leagăn cu poveste: La una dintre sesiunile de audiente de săptămânile trecute, o fetiță minunată m-a rugat sa ii pun la locul de joacă de lângă casă un leagăn special pentru copiii cu dizabilități, in scaun cu rotile. Mi-am respectat promisiunea. Vom amplasa astfel de leagăne în mai multe locuri din oras, astfel încât să fie accesibile pentru copiii care au nevoie” a fost mesajul transmis public de primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Edilul atrage atenția celor care frecventează acest loc de joacă și care nu au astfel de probleme de sănătate, să nu folosească acest leagăn destinat exclusiv celor în scaun cu rotile.

”Vă rog, însă, pe cei care nu aveți dizabilități să nu le folosiți. Nu doar pentru că pot fi periculoase sau pentru că se pot strica, ci pentru că aceasta este una dintre extrem de putinele bucurii ale acestor copii. Vă mulțumesc! O comunitate puternică nu lasă pe nimeni în urmă”, a mai transmis Mario De Mezzo.

Astfel de leagăne există în multe orașe mari din România, printre care: Oradea, Timișoara, Brașov și Bistrița.

Comuna Deveselu, în plină dezvoltare. Au fost demarate lucrările la rețeaua de gaze

Veste bună pentru locuitorii comunei Deveselu. Vineri- 30 aprilie, au fost demarate lucrările la rețeaua de gaze.  

Primarul localității Deveselu, Marius Aliman a anunțat că, în perioada următoare, vor fi demarate și alte proiecte importante care vizează asfaltarea drumurilor și construirea locurilor de joacă.

”Astăzi este o zi mare pentru comunitatea noastră! Am început lucrările la rețeaua de gaze, un proiect așteptat de mult timp, care va aduce un plus major de confort în casele fiecăruia dintre dumneavoastră. În perioada următoare, urmează asfaltarea drumurilor, pentru ca Deveselu să arate așa cum ne dorim cu toții. Se lucrează intens și la construirea locurilor de joacă pentru copii, pentru ca cei mici să aibă parte de spații sigure și frumoase.

Am reparat drumurile, am achiziționat stații moderne pentru așteptarea călătorilor și indicatoare noi de intrare în comună. De asemenea, am schimbat membrana bazinului de apă și 1.500 de metri liniari de conductă, pentru o alimentare cu apă mai sigură. Curățenia în toată comuna a fost o prioritate și am reușit să aducem un plus de ordine și bun gust în toate zonele.Toate aceste proiecte sunt posibile datorită sprijinului actualului Guvern al României – un guvern care susține dezvoltarea localităților și care mi-a fost alături în toate demersurile”, a fost mesajul transmis de primarul comunei Deveselu, Marius Aliman.

Consiliul Județean Olt se alătură campaniei „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!”

România se confruntă în prezent cu situații dramatice legate de consumul de droguri în rândul tinerilor. Tot mai mulți tineri își pierd viața, lăsând în urmă familii îndurerate și comunități afectate. Nu sunt simple știri, sunt realități care ne privesc pe toți și care cer acțiune, unt semnale de alarmă pe care nu le putem trece cu vederea.

Consiliul Județean Olt a aprobat recent un proiect, în parteneriat cu autoritățile județene și se alătură campaniei „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!

”Consiliul Județean Olt nu rămâne indiferent. Se alătură campaniei Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!

Cu atât mai necesar și important este acest proiect pe care l-am aprobat în ședința de CJ, poate minor, dar este încă un pas pe care instituția noastră îl susține, alături de autoritățile în măsură să ia atitudine, pentru a treia oară consecutiv. Eforturile noastre poate nu schimbă lumea dintr-odată, dar pentru fiecare tânăr pe care îl ajutăm să facă o alegere bună, merită.

Campania „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!” merge direct în școlile din județul Olt. Se va discuta cu tinerii despre tentații, despre consecințe, despre alegeri.

Mai mult decât atât, îi implicăm activ. Elevii de gimnaziu și liceu sunt provocați să creeze mesaje, slogane și logo-uri pentru siguranța în școli, în cadrul unui concurs care îi încurajează să fie parte din soluție. Cele mai bune idei vor fi premiate – pentru că vocea lor contează”, a fost mesajul transmis de Consiliul Județean Olt.

Deputatul Mihai-Adrian Ţiu: „Este gratuit învăţământul în România, conform Constituţiei?”

Învățământul în România ar trebui să fie gratuit, conform Constituției, însă, în realitate, sumele scoase din buzunar de către părinţi pentru şcolarizarea copiilor, au crescut de la an la an, chiar sub ochii actualului Guvern

Deputatul oltean, Mihai-Adrian Țiu a susținut recent o declarație politică într-o ședință a Camerei Deputaților, în care a prezentat situația critică a învățământului din țara noastră.

România este ţara cu cei mai puţini absolvenţi de studii superioare și se află pe un loc codaş în Uniunea Europeană, alocând învățământului doar 3.23% din PIB. În prezent, un sfert dintre adolescenţii cu vârstă liceală renunță la școală, iar rata abandonului şcolar este în creștere, ajungând la 16.6%.

Declarația politică a deputatului Partidului S.O.S. România, Mihai-Adrian Ţiu:

„Este gratuit învăţământul în România, conform Constituţiei?”

Constituţia României, la art. 32 alin. (4), menţionează faptul că învăţământul în România este gratuit. De la adoptarea actualei Constituţii şi până în prezent, în niciun an şcolar acest articol nu a fost respectat de Guvernele României.

Mai mult decât atât, sumele scoase din buzunar de către părinţi, pentru şcolarizarea copiilor, au crescut de la an la an, ajungând în prezent la incredibila sumă de 9.818 lei pentru un singur elev, anual, adică aproximativ patru salarii nete minime pe economie.

Acelaşi studiu, publicat recent în presă, ne spune că în ultimii şapte ani suma necesară s-a triplat, numai începând cu anul 2021 aceasta a crescut cu peste 3.000 de lei. Ştie Guvernul PSD-PNL-UDMR pe ce plătesc părinţii aceste sume?

Îi aducem noi la cunoştinţă: pe tot ce înseamnă un învăţământ de calitate pentru copiii lor – meditaţii, after school, tablete, laptopuri, rechizite, alimente, transport, culegeri cu materia actualizată în lipsa manualelor, pază, reparaţii ale imobilelor etc, astfel că, odată cu creşterea copilului, suma anuală pentru un licean depăşeşte 12.000 de lei.

Or, aceste aspecte cădeau în grija Guvernului, conform Constituţiei. Aplicaţi sumele de mai sus pe harta unei economii, în care aproape 40% dintre copii sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, şi veţi înţelege de ce la 1 ianuarie 2023 aveam aproape 215.000 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani în afara şcolii, şi aproape 34.000 în abandon şcolar. În prezent, nicio universitate din România nu este în top 500 mondial. Din păcate, doar două universităţi din ţara noastră figurează în primele 1.000 din lume – Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, situată pe locul 781-790 (în urcare, de pe 801-850 în 2024), şi Universitatea Bucureşti, locul 801-850 (în urcare de pe 851-900). Suntem ţara cu cei mai puţini absolvenţi de studii superioare, cercetările arătând că doar aproximativ un sfert dintre studenţii înscrişi la facultate reuşesc să o şi termine, faţă de media aproape dublă a Uniunii Europene. Doar 17,4% dintre românii cu vârsta între 25-34 de ani au studii superioare, faţă de 43% cât este media ţărilor din Uniunea Europeană, conform datelor Eurostat. Aceste cifre catastrofale ne plasează pe un ruşinos loc codaş în Uniunea Europeană, o uniune în care media procentului din PIB alocat învăţământului este de 10%, spre deosebire de România, ce alocă doar 3.23%. S-a ajuns astăzi ca 16% dintre copiii de gimnaziu şi un sfert dintre adolescenţii cu vârstă liceală să nu mai meargă la şcoală. Rata abandonului şcolar a ajuns la 16.6% şi este în creştere.

Suntem, practic, o ţară cu 12 clase, unde cea mai căutată meserie este cea de şofer. Numărul elevilor înscrişi la examenul de Bacalaureat a scăzut cu 70.000 faţă de acum 15 ani, iar unul din 4 elevi care susţin examenul nu îl promovează. Mai mult decât atât, cei mai buni absolvenţi de învăţământ superior din România părăsesc ţara, pentru locuri de muncă bine plătite în afară. Statul român acceptă astfel să investească în educaţia unor tineri, de care beneficiază apoi în mod gratuit ţările occidentale. Materia cenuşie a devenit şi ea marfă ieftină pentru export, factorul politic actual ducând în mod benevol ţara spre faliment. Peste 300.000 de ingineri au părăsit ţara în ultimii 30 de ani. Din cei peste 100.000 de profesori care au părăsit sistemul de învăţământ, peste 7.000 predau în alte ţări, deşi astăzi greul învăţământului românesc este dus de suplinitori.

În ultimii zece ani, România a pierdut şi 45.000 de medici, în beneficiul Vestului, iar dintre medicii sub 35 de ani rămaşi în ţară, aproape 58% declară că intenţionează să emigreze.

Ce doreşte Guvernul să facă din copiii României, nealocând bugetul necesar unei şcolarizări cu adevărat gratuit?! Ce viitor oferim copiilor noştri? Ce plan de redresare naţională poate avea actuala guvernare, tratând astfel cea mai importantă investiţie în economie, educaţia?!

O naţiune care nu investeşte în educaţie mai poate avea viitor?

Cei trei bărbaţi care au decedat în accidentul devastator din Ungaria sunt din județul Olt

Un grav accident de circulație a avut loc duminică după-amiaza, 27 aprilie, în Ungaria, pe autostrada M1, pe direcția Budapesta – Viena, la kilometrul 26, în apropiere de localitatea Herceghalom.

Potrivit unor surse, cei trei bărbați care au decedat în urma impactului devastator sunt din comuna Fălcoiu, judeţul Olt.

Potrivit informațiilor furnizate de presa din Ungaria, autoturismul înmatriculat în județul Maramureș, s-a izbit violent de un parapet, fiind proiectat într-un șanț de pe marginea autostrăzii. În mașină se aflau patru bărbaţi care se îndreptau spre Franţa, unde ar fi trebuit să înceapă munca, după concediul de Paște.

În urma impactului, două dintre cele patru persoane aflate în mașină au fost aruncate în afara vehiculului. Din păcate, trei dintre pasagrii autoturismului nu au mai avut nicio șansă de supraviețuire, fiind declarați decedați.

O a patra persoană, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost transportată cu elicopterul la spital în stare stabilă, suferind un traumatism cranian și vânătăi în zona pieptului.

Autorităţile din Ungaria investighează acum acest caz pentru a determina cu exactitate cum s-a produs accidentul.

 

Știre în curs de actualizare….

Sursa foto: Video youtube

Șoferii Loctrans, puși în dificultate din cauza mașinilor parcate în stațiile de autobuz

Stațiile de autobuz nu sunt adăposturi pentru mașini, parcări ocazionale sau garaje, anunță public conducerea Loctrans Slatina.

Nu sunt puține situațiile în care șoferii autobuzelor nu pot opri regulamentar, fiind  nevoiți să evite mașinile parcate chiar în stațiile Loctrans. Un exemplu în acest sens este stația de autobuz din parcarea Alro Slatina.

Astfel, conducerea ALRO este rugată să monitorizeze atent ceastă situație și să dea dispoziție serviciului de pază responsabil cu parcarea și spațiul public din zonă pentru a păstra stația Loctrans permanent liberă.

”Rugăm conducerea ALRO Slatina să dea dispoziție serviciului de pază responsabil cu parcarea și spațiul public din zonă pentru a păstra stația Loctrans permanent liberă. Traficul călătorilor trebuie să se desfășoare în condiții de siguranță, iar șoferii autobuzelor să poată opri regulamentar, fără a fi nevoiți să evite mașini parcate neregulamentar. În caz contrar, vom fi nevoiți să solicităm intervenția serviciului de ridicări auto și a Poliției Locale. Mulțumim pentru înțelegere și sperăm într-o colaborare bună și corectă și pe viitor!”, a transmis printr-un mesaj public conducerea Loctrans Slatina.

Casieriile Companiei de Apă Olt vor fi închise pe 1 și 2 Mai

În zilele de 1 respectiv 2 mai 2025, casieriile și Biroul Relații cu Clienții, din cadrul Companiei de Apă Olt S.A., vor fi închise.

Beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare au la dispoziție, pentru plata facturilor, aplicația CAOmobile, anunță conducerea companiei.

Pentru sesizări, reclamații și alte probleme legate de serviciul de alimentare cu apă, canalizare și epurare, utilizatorii au la dispoziție numărul unic de telefon Call-Center: 0349 990.