



În urma consultării cu fermierii, Ministerul Agriculturii a făcut unele modificări la Programul de susținere a producției de legume în spații protejate, fostul Program Tomata. Schimbăriile sunt în general legate de perioadele de valorificare și producțiile minime pe care fermierii trebuie să le realizeze pentru a fi eligibili.
Ministerul Agriculturii a adus modificări la proiectul de Hotărâre de Guvern referitor la Programul pentru susținere a producției de legume în spații protejate pentru 2022 ( anteriorul program Tomata) , pentru care s-au alocat în total 225 de milioane de lei ( aproximativ 45 de milioane de euro).
Astfel, în acord cu solicitările fermierilor, au apărut modificări în ceea ce privește cantitățile minime corespunzătoare culturii înființate pe care fermierii trebuie să le obțină pentru a beneficia de ajutorul de minimis, dar și perioadele de valorificare a respectivelor producții.
Pentru tomatele din ciclul I și II de producție, pentru care se acordă 4.000 de euro de beneficiar,
Pentru celelalte tipuri de legume cultivate în arii protejate, valoarea sprijinului este de 1.000 de euro pe beneficiar, pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie-9 decembrie (față de 20 octombrie- 9 decembrie în varianta inițială)
Producțiile minime necesare sunt următoarele:
Pentru restul legumelor, cantitatea minimă produsă necesară a rămas la fel respectiv
Pentru usturoi, ajutorul de minimis este de 3.000 de euro/cultură/beneficiar/an pentru fermierii care își valorifică producția în perioada 1 iunie-21 decembrie ( față de 1 iulie-21 decembrie 2022). Producția minimă necesară este de 3 kg usturoi/10 mp, ca și înainte.
Amintim că pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de legume în spații protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
Care este procedura de obținere a sprijinului financiar
Pentru a primii banii, fermierii trebuie să urmeze următorii pași:
Potrivit economica.net
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2022/01/13/alerta-meteo-de-vant-puternic-in-toata-tara/
Vicepreședintele ANRE a explicat ce trebuie să faceți când primiți o factură care nu respectă legea, adică nu are plafonare, nu are compensare. Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanții ANRE într-un comunicat.
„Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată”, spun reprezentanţii ANRE.
ANRE recomandă clienţilor:
Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată, potrivit digi24.ro.
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2022/01/13/alerta-meteo-de-vant-puternic-in-toata-tara/
Meteorologii au emis joi o informare de vânt puternic valabilă până sâmbătă seara în toată țara. Potrivit ANM, în zonele montane și în nordul Moldovei rafalele vor ajunge până la 100 km/h, aceste regiuni aflându-se sub avertizare meteo Cod galben.
Informarea este valabilă în toată țara până sâmbătă, la ora 20.00. Până atunci, vântul se va intensifica treptat, la început în zona de munte, iar din dimineața zilei de vineri local și în estul, sudul și centrul țării. Vor fi rafale cu viteze în general de 45-55 km/h, mai mari în zona montană înaltă și în Moldova. Pe arii restrânse, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă se va forma polei în nord, centru și nord-est.
Codul galben este valabil în intervalul joi, ora 18 – sâmbătă, ora 20.00.
În intervalul menționat, în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 90-110 km/h și zăpada va fi spulberată.
Începând din dimineața zilei de vineri (14 ianuarie) vântul se va intensifica și în jumătatea nordică a Moldovei unde vitezele vor depăși 55-65 km/h.
Din după-amiaza zilei de vineri (14 ianuarie) în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.
O profesoară din județul Olt a încărcat pe Whatsapp, din greșeală, poze în ipostaze intime. Inspectoratul Școlar Județean Olt a deschis o anchetă disciplinară în acest caz.
Cadrul didactic în vârstă de 56 de ani predă materia Educație Tehnologică în patru şcoli din județul Olt. Dintr-o eroare însă, în vacanța de iarnă elevilor, aceasta a încărcat pe grupurile din Whatsapp mai multe fotografii în care era aproape dezbrăcate. Elevii au văzut imediat fotografiile , le-au distribuit între ei, iar pozele nu au mai putut fi șterse la timp.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Victor Iacobescu, a declarat că este în curs o anchetă disciplinară.
„E un incident regretabil, dar nu cred că trebuie să facem din el un subiect de ştiri mondene, gen tabloide. Eu cred că doamna acum trăieşte o experienţă nefericită şi a încerca să profităm de situaţia doamnei care este şi într-o situaţie personală nu chiar bună… Nu mi se pare în regulă să abordăm acest subiect. Eu nu am dorit şi nu vreau să văd acele fotografii. Ţinând cont că doamna are o vârstă venerabilă, respectabilă, cred că este doar subiect de bancuri pentru copii“, a declarat Victor Iacobescu, potrivit Adevărul.
Directoarea școlii din Valea Mare spune că profesoara a recunoscut fapta argumentând că este puțin în urmă cu tehnologia, că totul a fost o eroare și că imaginile nu eru în niciun caz pentru grupurile de elevi din lista sa de contacte.
Din cauza conținutului, pozele nu pot fi făcute publice.
Începând de sâmbătă, 8 ianuarie, starea de alertă a fost prelungită pentru încă 30 de zile. Potrivit noului act normativ, este obligatorie purtarea măștilor de tip medical sau FFP2 în spațiile publice. Polițiștii susțin că nu au pregătirea necesară, iar sindicatele recomandă membrilor să aplice mai mult avertismente: „Să aveți în vedere că și avertismentul este o sancțiune!”
Starea de alertă a fost prelungită în țara noastră pentru încă 30 de zile. Măsura a fost dispusă în condițiile în care, imediat după sărbătorile de iarnă, s-a constatat o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Un element de noutate, față de actele normative anterioare, îl reprezintă „tipul” măștii de protecție.
Polițiștii nu au pregătirea necesară să constate componența măștilor
Cei care realizează venituri din închirierea imobilelor și a camerelor în scop turistic, dar care sunt locuințe proprietate personală, au obligația să declare veniturile respective, să plătească impozit pe venit, taxe și contribuții la stat, potrivit legii. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat luni ghidul ce cuprinde toate reglementările pentru veniturile din chirii pe anul 2022, potrivit avocatnet.ro.
Concret, ghidul ANAF arată modalitățile prin care veniturile din chirii se declară și se taxează.
1. Veniturile din închirierea de bunuri mobile și imobile din partimoniul personal
La stabilirea venitului brut anual din cedarea în folosință a bunurilor, pe lângă sumele ce reprezintă chiria în bani, reprezintă venit brut și valoarea investițiilor la bunurile mobile și imobile făcute de chiriași. Prin urmare, proprietarul imobilului are obligația de a declara valoarea investiției, în declarația privind venitul realizat.
Pentru stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor se utilizează următoarele regimuri fiscale:
regim de impozitare pe baza cotelor forfetare (se aplică în toate cazurile, dacă până la sfârșitul anului anterior se aflau în derulare un număr de până la cinci contracte de închiriere);
regim de impozitare în sistem real (se aplică în cazul depășirii numărului de cinci camere de închiriat);
regim de impozitare pe baza normelor de venit (se aplică în cazul închirierii în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate privată).
În ceea ce privește impozitul anual, acesta se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net stabilit.
2. Veniturile din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate privată
Ghidul ANAF precizează că pentru acest tip de închiriere nu este necesară obținerea unei autorizații de funcționare în domeniul turismului. Astfel, în cazul închirierii unui număr de până la cinci camere, pentru plata contribuțiilor la stat se vor aplica regulile privind stabilirea normelor anuale de venit.
De cealaltă parte, în cazul depășirii unui număr de cinci camere închiriate, venitul net anual se va calcula pe baza normei anuale de venit pentru anul fiscal curent, iar în anul următor, venitul net se va calcula în sistem real.
Persoanele care realizează venituri din închirierea a peste cinci camere în scop turistic au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual determinat în sistem real.
3. Cine datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS)
Cei care realizează venituri din cedarea bunurilor în chirie datorează CASS dacă valoarea cumulată este egală cu 12 salarii minime brute pe țară. În plafonul anual se încadrează, pe lângă veniturile realizate din închiriere, și venituri nete realizate din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, asocierea cu o persoană juridică, activități agricole, silvicultură, piscicultură, investiții și alte surse.
Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10%.
4. Depunerea Declarației unice pe venit și contribuțiile sociale datorate
Persoanele care obțin venituri în sistem real din chirii, precum și cei care obțin bani din închirierea în scop turistic, trebuie să depună o Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212), iar nedepunerea acesteia se sancționează cu sume între 50 și 500 de lei.
Versiunea declarației unice valabilă în 2022 a fost oficializată de ANAF, după ce a fost adaptată cu mici ajustări.
Declarația poate fi depusă, împreună cu anexele completate, fie prin mijloace electronice de transmitere de la distanță, cum ar fi serviciul „Spațiul privat virtual” sau site-ul e-guvernare.ro, fie în format hârtie, direct de la registratura organului fiscal sau prin poștă.
Termenul de plată al impozitului pe venit este de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor, iar acesta poate fi plătit prin virament bancar; în numerar în conturile deschise la Trezoreria Statului; prin mandat poștal; online, prin intermediul platformei „Ghiseul.ro” sau cu cardul la casieriile Trezoreriei Statului.
Citește și https://www.adevaruldinoltenia.ro/2022/01/06/politistii-olteni-in-doliu/
Fostul șef al Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, s-a stins din viață astazi, la vârsta de 52 de ani.
Florin Hoară ieșise la pensie în urmă cu aproximativ doi ani, la scurt timp suferind un accident vascular cerebral.
Înainte de a se pensiona, Hoară a declarat că are probleme de sănătate, fiind internat ulterior într-un spital din capitală pentru investigații serioase. Starea de sănătate a acestuia s-a agravat treptat, suferind un accident vascular cerebral. A fost operat și a rămas internat pe secția de Terapie Intensivă a unui spital din Bucureşti.
În anul 2018, Florin Hoară a fost audiat de procurorii DIICOT, în calitate de martor, în cazul de la Caracal, în care Gheorghe Dincă a fost acuzat că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Potrivit anchetatorilor, se pare că ar fi existat mai multe convorbiri telefonice între Florin Hoară și Gheorghe Dincă. Polițistul le-a spus atunci anchetatorilor că discuțiile ar fi avut legătură cu achiziționarea unui teren. La scurt timp de la această întâmplare Florin Hoară a acuzat grave probleme de sănătate și s-a pensionat.