17.1 C
Slatina
miercuri, septembrie 23, 2026
No menu items!
spot_img
Acasă Blog Pagina 17

Primăria Caracal a marcat Ziua Eroilor

Ceremonie solemnă de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Bold și la Cimitirul Eroilor, în semn de respect și recunoștință față de cei care și-au sacrificat viața pentru țară.

La eveniment au participat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Lari Pătran, membri ai Consiliului Local, dar și reprezentanți ai unităților militare din Garnizoana Caracal.

În cadrul ceremoniei desfășurate de sărbătoarea Înălțării Domnului, edilul municipiului Caracal a transmis un mesaj emoționant despre importanța păstrării memoriei eroilor neamului și despre responsabilitatea generațiilor de astăzi de a respecta sacrificiul înaintașilor.

„Eroii neamului sunt memoria vie a istoriei noastre. Este o datorie sfântă să comemorăm, să cinstim și să respectăm înaintașii. De-a lungul istoriei, Romanațiul și romanațenii și-au dat jertfa pentru realizarea idealurilor României. În aceste vremuri tulburi să ne cinstim istoria și eroii și să trăim prezentul și viitorul cu responsabilitate. Cinste eroilor neamului!”, a declarat primarul Ion Doldurea.

Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă de profund respect și reculegere, participanții aducând un omagiu celor care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.

Prin astfel de momente comemorative, comunitatea din Caracal reafirmă importanța păstrării valorilor naționale și a respectului față de eroii care au scris, prin sacrificiul lor, pagini importante din istoria României.

Dialogul unui copil de 10 ani cu primarul Mario De Mezzo. Mesajul care a emoționat orașul

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a publicat un mesaj cu puternic impact emoțional pe rețelele de socializare, după ce un copil de 10 ani l-ar fi oprit pe stradă pentru a-i cere să rezolve o problemă pe care acesta o considera importantă.

Edilul susține că discuția avută cu minorul depășește „limitele politice” și reprezintă o lecție pentru cei care, în opinia sa, aleg să pună interesele și orgoliile politice deasupra problemelor reale ale orașului.

„Slatina în care și copiii știu adevărul. Vă rog să vă uitați la acest clip. Sunt câteva minute de dialog senzațional cu un copil de 10 ani care m-a oprit pe stradă să mă roage să rezolv o problemă importantă pentru el. O problemă care a depășit demult limitele politice sau, altfel spus, limitele decenței. Sper că cei care aleg sa îl pedepsească cu bună știință pentru orgolii politice meschine să invete lecția dură pe care le-o dă acest copil senzațional”, a transmis Mario De Mezzo. .

În finalul postării, Mario De Mezzo a lansat un nou atac direct la adresa celor pe care îi consideră responsabili pentru campaniile împotriva sa, afirmând că adversarii politici ar încerca să discrediteze inclusiv dialogul avut cu minorul.

„Vor ieși slugile să spună că am plătit copilul pentru acest dialog, ca și cu alte ocazii. Atât știu ei, e singura explicație pe care o pot găsi. Poate și pentru că sunt obișnuiți să cumpere cu bani orice: demnități, instituții, ce e pe pământ sau sub pământ”, a mai transmis  primarul Slatinei.

Postarea lui Mario De Mezzo a generat numeroase reacții de susținere în mediul online, în contextul tensiunilor politice tot mai accentuate din administrația locală a municipiului Slatina.

Mesajul deputatului Mihai Țiu în Parlamentul României: Salarii de supraviețuire într-o Românie sufocată de scumpiri

Creșterea accelerată a prețurilor, inflația care a ajuns la pragul de aproximativ 11% și majorările considerate insuficiente ale salariilor au devenit teme centrale în discursul deputatului S.O.S. România de Olt, Mihai-Adrian Țiu.

Parlamentarul de Olt a lansat un nou atac la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzând actuala putere că a transformat traiul românilor într-o luptă permanentă pentru supraviețuire. Într-o declarație de presă transmisă Parlamentului României, deputatul afirmă că milioane de români nu mai reușesc să facă față valului de scumpiri și că măsurile anunțate de Guvern reprezintă doar promisiuni și soluții de imagine.

„Românii care muncesc cinstit nu mai trăiesc decent, ci supraviețuiesc într-o țară sufocată de inflație, taxe și promisiuni”, a transmis deputatul Mihai-Adrian Țiu.

Parlamentarul atrage atenția asupra faptului că inflația a ajuns la 10,7%, în timp ce energia, medicamentele și produsele de bază s-au scumpit dramatic. În acest context, majorarea salariului minim cu aproximativ 130 de lei net este considerată de deputat drept o insultă la adresa românilor care abia își mai pot plăti facturile.

„Este revoltător cum Guvernul Bolojan cere românilor să suporte scumpiri uriașe și taxe tot mai mari, oferindu-le în schimb salarii mai mari cu aproximativ 130 de lei net. Este umilitor să vedem cum, într-o perioadă în care puterea de cumpărare s-a prăbușit, Guvernul consideră că această sumă reprezintă un sprijin real pentru români”, se arată în declarația deputatului.

Deputatul S.O.S. România susține că familiile din România sunt împinse spre limita de supraviețuire și că munca cinstită a ajuns „o condamnare” pentru mulți români care trăiesc de la o lună la alta.

„Într-o realitate în care românii sunt tot mai săraci, ați transformat munca cinstită într-o condamnare pentru familiile care au ajuns să numere fiecare leu pentru a trăi de la o lună la alta”, afirmă Mihai-Adrian Țiu.

În finalul declarației sale, deputatul cere măsuri economice reale și susține că românii nu mai pot trăi „din promisiuni și salarii de supraviețuire”.

„Românii au nevoie de soluții concrete. Partidul S.O.S. România va continua să lupte pentru dreptul românilor la un trai decent, pentru salarii corecte și pentru o țară în care cetățenii să nu mai fie sacrificați pentru interesele unei clase politice rupte de realitate”, a concluzionat deputatul de Olt.

Gigel Știrbu, acuzații la adresa PSD: ”Cel mai toxic trio din politica noastră”

Deputatul PNL Gigel Știrbu, a lansat un atac extrem de dur la adresa conducerii PSD, după declarațiile făcute de Lia Olguța Vasilescu privind posibilitatea instalării unui nou guvern condus de Sorin Grindeanu.

Într-o postare publică liberalul susține că PSD încearcă să „scape de responsabilitate”, deși a contribuit decisiv la căderea Guvernului prin moțiunea de cenzură. Gigel Știrbu ironizează declarațiile Olguței Vasilescu și acuză partidul că încearcă să transmită public ideea existenței unei majorități parlamentare care, în realitate, nu ar exista.

„Eu v-am spus că este cel mai toxic trio din politica noastră!”, își începe deputatul mesajul, făcând referire la tandemul politic PSD și la jocurile din culisele negocierilor pentru formarea noului Executiv.

Potrivit parlamentarului liberal, PSD evită în continuare să își asume direct guvernarea, deși susține public că deține voturile necesare pentru instalarea unui premier. În același timp, Știrbu critică lipsa unei poziții clare în urma consultărilor de la Cotroceni și susține că social-democrații transmit mesaje contradictorii despre formula viitorului guvern.

Deputatul PNL de Olt ironizează inclusiv scenariul unui guvern tehnocrat susținut indirect de PSD, afirmând că partidul ar încerca astfel să păstreze influența politică fără a-și asuma costurile guvernării. Liberalul susține că adevărata miză nu este numele viitorului premier, ci asumarea responsabilității politice într-un moment tensionat pentru România.

”De fapt, PSD încearcă acum să repare imaginea eșecului de la Cotroceni. Au fugit de răspundere când trebuia să vină cu nume, program și majoritate, apoi au trimis-o pe Olguța să explice că, de fapt, PSD poate instala guvern. Sigur că poate. În România, orice partid poate instala guvern la declarații. Problema apare când trebuie să treacă de Parlament, de voturi, de oameni reali și, în cazuri extreme, de aritmetică.

Grindeanu așteaptă în continuare ajutor de la Nicușor Dan cu un guvern tehnocrat. Asta ar fi soluția perfectă pentru PSD: altcineva premier, PSD în Parlament cu mâna pe frână, iar responsabilitatea plimbată prin oraș ca un colet fără destinatar. Un guvern tehnocrat fără majoritate politică ar fi exact ce trebuie pentru PSD: destul de slab ca să fie blocat, destul de neutru ca să fie criticat și destul de singur ca să fie abandonat.

Aici este miza reală. Nu numele premierului, nu poza de la Cotroceni, nu declarația Olguței. Miza este cine își asumă guvernarea. Dacă PSD are voturi, să facă guvern. Dacă vrea Grindeanu premier, să-l pună pe masă. Dacă are sprijin de la AUR, să-l spună clar. Dacă are sprijin de la PNL, să arate unde. Dar să nu mai joace teatru cu guvern minoritar, tehnocrat, coaliție refăcută și premier PNL, toate în aceeași frază”, afirmă Gigel Știrbu în mesajul său.

În finalul postării, acesta acuză PSD că a contribuit la prăbușirea actualei formule guvernamentale, fără să prezinte ulterior o alternativă clară și funcțională.

”La Cotroceni PSD nu a propus niciun nume de premier, nu și-a asumat guvernarea. Pentru că asta nu mai e politică. E stand-up instituțional. PSD a votat moțiunea, a dărâmat guvernul, apoi a întrebat cine vine să strângă cioburile. Iar Olguța ne explică acum, foarte serioasă, că PSD are voturile. Excelent. Atunci să le numere cu voce tare. În Parlament, nu la televizor”, a mai transmis acesta.

Mesajul deputatului PNL vine într-un moment de tensiuni majore pe scena politică, în contextul negocierilor pentru formarea unei noi majorități parlamentare și desemnarea viitorului premier al României.

Performanță remarcabilă pentru un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt

Primăria Caracal continuă investițiile și dezvoltarea. Bugetul pentru 2026, aprobat de Consiliul Local

Municipiul Caracal își continuă direcția de dezvoltare și modernizare, după aprobarea bugetului local pentru anul 2026 de către Consiliul Local. Primarul Ion Doldurea anunță că bugetul din acest an este unul echilibrat și construit astfel încât să permită continuarea proiectelor majore de investiții aflate deja în implementare, dar și atragerea unor noi finanțări europene.

Primarul municipiului Caracal, , a subliniat faptul că administrația locală are capacitatea de a susține atât investițiile deja începute, cât și proiectele viitoare care vor contribui la dezvoltarea orașului.

„Ne permitem să susținem toate proiectele în implementare și pe cele pe care urmează să le depunem pentru atragerea altor fonduri europene în vederea dezvoltării orașului”, a declarat edilul.

În ultimii ani, municipiul Caracal a reușit să atragă finanțări importante pentru modernizarea infrastructurii urbane, unităților de învățământ, sistemului medical, zonelor de agrement și patrimoniului local, iar administrația locală își propune să continue acest ritm de dezvoltare și în perioada următoare.

Bugetul aprobat pentru 2026 vine într-un context în care mai multe proiecte importante sunt deja în execuție sau aproape de finalizare, iar autoritățile locale mizează în continuare pe atragerea fondurilor europene ca principal motor de dezvoltare pentru municipiu.

Reprezentanții administrației locale susțin că investițiile în infrastructură, educație, sănătate și spații publice rămân priorități pentru anul 2026, obiectivul fiind creșterea calității vieții pentru locuitorii municipiului Caracal.

Primarul Daniel Tudor anunță investiții de peste 21 de milioane de euro pentru dezvoltarea orașului Scornicești

Primarul orașului Sconicești, Daniel Tudor, a anunțat finalizarea și publicarea bugetului local pentru anul 2026, subliniind faptul că administrația locală continuă proiectele de dezvoltare prin atragerea de finanțări externe, în ciuda unui context economic dificil și a resurselor limitate ale bugetului local.

Edilul a transmis că administrația din Scornicești a reușit să atragă peste 21 de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale nerambursabile, bani care vor fi utilizați pentru investiții importante în infrastructură, educație, eficiență energetică și modernizarea orașului.

Potrivit declarației publice făcute de primar, printre proiectele care urmează să fie implementate în perioada următoare se numără extinderea rețelei de gaze, reabilitarea unor clădiri publice, investiții în unitățile de învățământ, lucrări pentru creșterea eficienței energetice, reabilitarea unor blocuri din oraș, dar și alte lucrări importante de infrastructură.

„Am finalizat și postat pe site-ul instituției bugetul local pentru anul 2026, într-un context economic în care fondurile proprii ale administrației sunt limitate, iar posibilitățile de a realiza investiții majore exclusiv din bugetul local sunt reduse. Cu toate acestea, împreună cu echipa mea, am ales să nu ne oprim la ceea ce avem, ci să căutăm soluții pentru dezvoltarea comunității noastre”, a transmis Daniel Tudor.

Primarul a precizat că aceste investiții reprezintă o soluție pentru dezvoltarea localității fără a pune presiune suplimentară pe bugetul local și a subliniat că proiectele obținute demonstrează importanța unei administrații bazate pe implicare și continuitate.

„Aceste proiecte înseamnă dezvoltare fără a pune presiune suplimentară pe bugetul local și demonstrează că o administrație responsabilă poate construi viitorul prin seriozitate, implicare și viziune”, a mai declarat edilul.

Administrația locală anunță că obiectivul principal pentru perioada următoare rămâne continuarea investițiilor și modernizarea orașului, astfel încât proiectele aflate în implementare să se transforme în condiții mai bune pentru locuitorii din Scornicești.

Realitatea din teren, nu vorbe: Dezvoltare Urbană Slatina- transformări vizibile în tot orașul

Conducerea Dezvoltare Urbană Slatina răspunde criticilor apărute în mediul online și vorbește direct  despre transformarea orașului. Într-o declarație publică, reprezentanții societății municipale susțin că Dezvoltare Urbană traversează cea mai bună perioadă de la înființare, după ani în care, activitatea era marcată de „ineficiență, haos și pierderi financiare”.

Reprezentanții societății afirmă că, în doar doi ani, compania a trecut de la probleme financiare și stagnare la profit, investiții și dezvoltare accelerată în toate zonele municipiului. Iar una dintre cele mai importante schimbări a fost formarea unei echipe „eficiente, responsabile, unite și motivate”, care ar fi reușit să ducă mai departe proiecte vizibile în teren, în ciuda atacurilor și controverselor din spațiul public.

„Când am preluat Dezvoltare Urbană, ineficiența, haosul și pierderile financiare păreau să definească această societate. După doar doi ani, astăzi vorbim despre profit, investiții și dezvoltare reală. Nu prin povești. Nu prin circul ieftin de pe Facebook. Ci prin management sănătos, curat și responsabil.

În cadrul Dezvoltare Urbană Slatina am reușit să construim ceva ce mult timp nu a existat: o echipă eficientă, responsabilă, unită și motivată. O echipă care, indiferent cât noroi se încearcă să fie aruncat zilnic, își vede de muncă și livrează rezultate concrete pentru oraș”, se arată în mesajul publicat de conducerea societății.

Dezvoltare Urbană Slatina: ”Rezultatele noastre nu mai pot fi ascunse de nimeni”

Conducerea societății enumeră și o serie de investiții și lucrări realizate în municipiu: reabilitarea locurilor de joacă, amenajarea unor noi terenuri sportive, modernizarea spațiilor verzi, introducerea a zeci de mii de plante într-un singur an, sisteme moderne de irigații, mobilier urban nou, iluminat inteligent și modernizarea aleilor din mai multe cartiere ale orașului. Mesajul lansează însă și atacuri directe la adresa criticilor din mediul online și a unor publicații locale, care ar desfășura campanii coordonate împotriva societății.

„Iar rezultatele nu mai pot fi ascunse de nimeni. Locuri de joacă reabilitate. Terenuri noi de sport. Spații verzi transformate complet. Zeci de mii de plante introduse într-un singur an. Sisteme moderne de irigații. Mobilier urban demn de un municipiu reședință de județ. Iluminat inteligent. Alei moderne. Cartier cu cartier, Slatina începe să arate așa cum ar fi trebuit să arate de mult.

În timp ce unii latră zilnic pe Facebook din birouri unde singura „performanță” este tastatura, oamenii din teren muncesc și schimbă fața orașului. Diferența este că noi construim, iar ei comentează. De la înființare, Dezvoltare Urbană Slatina nu a avut niciodată un ritm atât de alert de dezvoltare. Transformările sunt evidente atât estetic, cât și funcțional, iar asta îi deranjează exact pe cei care ani la rând au fost obișnuiți cu stagnarea, interesele personale și combinațiile făcute pe ascuns”, mai transmit reprezentanții companiei.

Dezvoltare Urbană Slatina: ”Noi tot construim mai repede decât reușiți voi să împrăștiați noroi”

Totodată, reprezentanții societății afirmă că reacțiile și „articolele la comandă” ar apărea tocmai în contextul în care schimbările din oraș devin tot mai vizibile și mai greu de contestat.

„Sigur că există și zgomot. Există și specimene rare de postaci cu măști de jurnaliști, deranjați că au fost demufate anumite interese și că orașul merge înainte fără aprobarea lor și fără jocuri de culise. E fascinant cum apar articolele la comandă exact când orașul începe să arate bine. Problema e că, oricât de repede primiți indicațiile de la stapanul vostru și vă apucați de tastat, noi tot construim mai repede decât reușiți voi să împrăștiați noroi”, se mai arată în mesajul public.

Postarea vine într-un context în care activitatea Dezvoltare Urbană Slatina SRL a fost intens dezbătută în ultimele luni în spațiul public, atât în ceea ce privește investițiile și lucrările realizate în municipiu, cât și în privința atacurilor și acuzațiilor lansate între taberele politice locale.