©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Gara Slatina, modernizată și transformată într-un nod intermodal
Zona Gării CFR din Municipiul Slatina va fi modernizată în vederea constituirii unui nod intermodal care să conecteze toate mijloacele de transport. Edilul Mario De Mezzo a pus bazele unui proiect finanțat cu fonduri europene, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 15 milioane de lei.
Proiectul a fost aprobat marți- 30 septembrie în cadrul ședinței de Consiliu Local și reprezintă un pas important pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport. Prin aceasta investiție Primăria Slatina urmărește modernizarea și reamenajarea zonei din jurul gării CFR Slatina pentru a crea un nod intermodal funcțional, accesibil și atractiv, care să asigure conectivitate eficientă între diferite moduri de transport: feroviar, rutier, pietonal.
Gara Slatina nu a mai fost modernizată de mai bine de 10 ani de ani, iar actuala administrație publică locală va reamenaja întreaga zonă conform standardelor europene și în funcție de nevoilor de mobilitate ale orașului.
”Scopul este îmbunătățirea mobilității urbane și a confortului utilizatorilor, prin intervenții tehnice și constructive moderne. Proiectul de modernizare și amenajare a zonei gării CFR Slatina pentru constituirea unui nod intermodal are implicații semnificative asupra comunității locale, atât din perspectiva mobilității, cât și din cea a calității vieții” se arată în proiectului de hotărâre aprobat de consilierii locali.
Valoarea totală a proiectului „Proiect de amenajare a spațiului public, parcării și stațiilor de transport din zona Gării CFR în vederea constituirii unui nod intermodal”, este în cuantum de 14.889.886,42 lei.
”Valoarea totală a proiectului -Proiect de amenajare a spațiului public, parcării și stațiilor de transport din zona Gării CFR în vederea constituirii unui nod intermodal, cod SMIS 343404, este în cuantum de 14.889.886,42 lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Slatina, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului este în cuantum de 153.790,52 lei și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 294.721,92 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Proiect de amenajare a spațiului public, parcării și stațiilor de transport din zona Gării CFR în vederea constituirii unui nod intermodal”, potrivit proiectului de hotărâre.
Mario De Mezzo, prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnica din București – Filiala Slatina
Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a participat marți- 30 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2025–2026 a Universității Politehnica din București – Centrul Universitar Slatina.
Primăria și Consiliul Local Slatina găzduiesc această universitate, punând la dispoziție, cu titlu gratuit, clădirea și întreaga infrastructură. În discursul său, primarul Mario De Mezzo a subliniat că dezvoltarea Universității Politehnica din Slatina este și va rămâne o prioritate pentru Primăria Slatina.
„Am atâtea motive de bucurie astăzi în calitate de primar al municipiului Slatina. Sunt bucuros pentru că Primăria Slatina și Consiliul Local al Municipiului Slatina găzduiesc literalmente această universitate, punând la dispoziție cu titlu gratuit, nu doar această clădire, ci întreaga infrastructură, pentru ceea ce sperăm să devină parteneriatul primăriei municipiului Slatina și al Consiliului Local cu Universitatea Politehnica, unul solid pe care ne gândim cum să-l dezvoltăm în fiecare zi”, a declarat primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo.
Responsabil al acestui centru a fost numit slătineanul Tudor Petrescu, prorector al Universității Politehnica, care se întoarce acasă, în Slatina, să construiască un centru universitar puternic. Edilul Mario De Mezzo l-a asigurat pe acesta de tot sprijinul Primăriei Slatina în consolidarea unui parteneriat solid între instituția de învățământ superior și administrația publică locală.
”Al doilea motiv de bucurie, și vă mulțumesc cu mult drag, domnule rector Mihnea Costoiu, este faptul că responsabil pentru acest centru universitar este un slătinean, domnul Tudor Petrescu, prorector, avand bucuria de a lucra cu mama domniei sale la Primaria Slatina, si deseori merg si vorbesc cu dumneaei. Mă bucur că un fiu al Slatinei se întoarce acasă să pună bazele, să construiască ceea ce ne dorim să fie un centru universitar extrem de puternic. Domnule Petrescu va doresc mult success, vă garantez sprjinul meu necondiționat, iar parteneriatul nostru va fi unul exrem de solid. Am spus în urmă cu o săptămână, cred, tinerilor liceeni, același lucruri pe care o să vi-l spun și dumneavoastră, dragi studenți: singurii cu care suntem în competiție, tot restul vieții suntem noi înșine. Este important să fim azi mai buni decât am fost ieri și mâine un pic mai buni decât suntem azi. Vreți avea profesori extraordinari și vă încurașez să profitați la maxim în fiecare secundă nu doar de pregătirea dumnealor profesională, ci și de experiența de viață și de experiența profesională”, a mai transmis Mario De Mezzo.
Primarul Municipiului Slatina a vorbit și despre importanța găzduirii facultăților orientate spre zona tehnică, pentru că Slatina are o platformă industrială puternică și este nevoie de specialiști formați chiar aici în orașul nostru.
”Mă voi bucura ca Universitatea Politecnica din Slatina să crescă, să găzduim facultăți mai mult orientate spre zona tehnică, pentru că Slatina are o platformă industrială puternică și este nevoie de specialiști formați aici la noi acasa care să rămână acasă. Vorbeam domnul prorector Petrescu și spuneam că în urmă cu 30 de ani, când generația mea mergea la facultate, obiectivul nostru, al generației mele era ca să ne pregătim și să ne întoarcem acasă. Profesori, economiști, avocati, notari, ingineri.. fiecare cu educația pe care o avuseserăm. Astăzi, de prea multe ori, tinerii Slatinei văd facultatea ca pe un mijloc de evadare și rămân în orașe care îi adoptă. De aceea mă bucur că tinerii din Slatina pot avea ocazia să se pregătească acasă și să rămână în continuare copii ai Slatinei, în familiile lor, pentru că familia este celula cea mai puternică a unei comunități”, a punctat Mario De Mezzo.
Mario De Mezzo a transmis și o provocare către Consiliul Județean Olt, aceea de a veni cu sprijin concret pentru Universitatea Piolitehnica din București, în condițiile în care, potrivit edilului, până în prezent, sprijinul material a fost unul scăzut.
”Închid cu o provocare pentru colegii de la Consiliul Județean, dincolo de sprijinul metaforic și la nivel de discurs, am să-i rog să vină și cu sprijin concret pentru Universitatea Piolitehnica din București, pentru că în afară de câteva vorbe , felicitări și strângeri de mână și dorințe pe care toți le avem, până acum sprijinul material a fost destul de scăzut, probabil din cauza vremurilor grele. Primăriața Slatina va ajuta necondiționat, cu tot ce poate Universitatea și ne dorim să vină și Consiliul Județean alături de Primăria Slatina să arate prin fapte vorbele pe care le spune la deschiderea anului școlar. Vă mulțumesc, mult succes!”, a mai adăugat Mario De Mezzo.
După ceremonie, primarul Mario De Mezzo l-a primit la sediul Primăriei pe rectorul Mihnea Costoiu, pentru a aprofunda discuțiile despre viitorul Universității Politehnica în Slatina și despre noi direcții de dezvoltare ale centrului universitar.

Vlad Vișan, vicecampion la Grand Prix-ul de la Qingdao, China
Un nou rezultat de excepție pentru judo-ul românesc. Tânărul judoka Vlad Vișan, sportiv legitimat la CSM Slatina, a obținut titlul de vicecampion la Grand Prix-ul de la Qingdao, China.
Vlad Vișan a cucerit medalia de argint la prestigiosul Grand Prix de la Qingdao, China, după un parcurs spectaculos în categoria –90 kg.
”Vlad Vișan a demonstrat din nou că este un judoka de top: forța, tehnica și inteligența tactică l-au purtat până în finala categoriei –90 kg, unde a luptat cu rusul Astemir Abazov. Această performanță nu înseamnă doar o medalie, ci și un semnal clar: România are un reprezentant de elită pe scena mondială. Vlad Vișan arată că este pregătit să ducă tricolorul în cele mai importante competiții internaționale și să lupte pentru visul olimpic. Felicitări, Vlad! Suntem mândri de tine!”, transmit public reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slatina.
Lucrări la sistemul de alimentare cu apă din Slatina
Compania de Apă Olt a executat marți- 30 septembrie, lucrări la sistemul de alimentare cu apă, la intersecția străzii Drăgănești cu strada Artileriei.
Reprezentanții companiei roagă participații la trafic să manifeste răbdare și tototdată, își cere scuze pentru disconfortul creat.
”Rugăm participanții la trafic să manifeste răbdare și, totodată, să folosească rute alternative pentru a nu se produce blocaje în trafic. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Spațiile verzi, o prioritate pentru Dezvoltare Urbană Slatina
Un oraş cu multe zone verzi înseamnă în primul rând un oraș îngrijit. Extinderea și conservarea spaţiilor verzi au fost și vor rămâne prioritățile echipei Dezvoltare Urbană. Muncitorii se află zilnic pe străzi, în fiecare cartier din oraș, pentru a întreține zonele verzi existente și unde este posibil, pentru a le extinde. Au fost plantaţi arbori și arbuști noi, precum și o mare varietate de plante și flori sezoniere.


În ultima săptămână, muncitorii din cadrul echipei Dezvoltare Urbană au efectuat mai multe lucrări de îngrijire și amenajare a spațiilor publice, redând zonelor verzi din oraș un aspect îngrijit. Au tuns gazonul și gardul viu, au greblat, au udat, au igienizat, au toaletat copaci, au defrișat uscături și buruieni, au plantat, plivit și prășit flori. Muncitorii desfășoară zilnic numeroase acțiuni de îngrijire a spațiilor verzi din toate cartierele de pe raza orașului. Programul vizează toate zonele orașului, inclusiv parcurile, bulevardele și spațiile verzi adiacente străzilor.
”Orașul prinde viață cu ajutorul echipei noastre! În ultimele zile am muncit cu drag pentru ca spațiile verzi și locurile publice să arate mai bine ca oricând. Am adăugat culoare și prospețime plantând conifere, arbuști și plante perene pe Str.Primăverii, Str.Piața Gării, Str.Aleea Mărului și Str.Ecaterina Teodoroiu. Gazonul tuns dă acum un aer îngrijit și primitor fiecărui colț de pe Str.Ecaterina Teodoroiu, Str.Ana Ipătescu, Str.Independenței, Str.Cornișei, Str.Cuza-Vodă, Str.Ștrandului, Str.Garofiței, Bd.A.I.Cuza, Str.Crișan și Str.Silozului. Iar la baza plantelor de pe Bd.A.I.Cuza am așezat piatră albă care pune în valoare verdele frunzelor și aduce un plus de eleganță”, transmite conducerea Dezvoltare Urbană Slatina.


Totodată, au fost efectuate și lucrări de toaletare a arborilor, iar gardurile vii și plantele au fost tunse și aranjate.
”Prin toaletarea atentă a arborilor le-am asigurat creșterea armonioasă și am sporit siguranța trecătorilor. Astfel de lucrări au fost realizate zilele trecute pe Str.Ecaterina Teodoroiu, Str.Mihail Kogălniceanu și Str.Prelungirea Tunari. Gardurile vii și plantele au fost tunse și aranjate, astfel încât să contureze aleile într-un mod plăcut și ordonat pe Str.Văilor, Str.Aleea Castanilor, Str.Cornișei, Str.Centura Basarabilor, Str.Aleea Cireșului, Str.Artileriei, Bd.Nicolae Titulescu, Str.Cireașov și Str.Mihai Eminescu. Muncitorii au decolmatat și curățat Canalul Sopot, pentru ca apa să circule fără probleme și zona să rămână curată și protejată și au amenajat un gard bordurat pentru a aduce siguranță și un aspect modern aleilor și spațiilor de joacă din Parcul Tineretului. De asemneea, obiectele sanitare de la toaletele publice aflate pe Str.Independenței au fost reparate, pentru ca oamenii să se bucure de condiții de igienă și confort”, mai transmit reprezentanții Dezvoltare Urbană Slatina.

Echipa Dezvoltare Urbană a montat și o plasă de protecție la terenul de multisport de pe Str.Văilor pentru ca iubitorii sportului să se bucure de condiții mai bune de joc și au amplasat bănci noi și confortabile pe Bd.A.I.Cuza și Str.Arcului, oferind trecătorilor locuri de odihnă și socializare.
De asemenea, au fost reparate și reglate sistemele de irigații de pe Str. Ana Ipătescu, Bd.A.I.Cuza, Str.Primăverii, Str.Crișan, Str.Piața Gării, Parcul Dumitru Dobrescu și Parcul Tineretului, astfel încât plantele și gazonul să primească mereu apa de care au nevoie.
Autoritățile locale fac apel la locuitorii orașului să protejeze plantațiile existente, dar și cele nou-înființate și, în situația în care constată acte de vandalism sau de sustragere a materialului dendro-floricol, să sesizeze acest lucru.
O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor la Coteana
Primarul Comunei Coteana, Ionuț Dima, a făcut toate demersurile necesare pentru a găzdui și în acest an echipa medicului veterinar Nina Schöllhorn. Campania de sterilizare pentru câini și pisici este organizată în perioada 24 septembrie- 9 octombrie, pentru al patrulea an consecutiv în comuna Coteana.
Scopul campaniei este reducerea numărului animalelor fără stăpân și asigurarea unui mediu mai sigur și mai curat pentru comunitate. Campania este organizată în comuna Coteana de două ori pe an, atât primăvara, cât și toamna.
Cetățenii care doresc să își sterilizeze patrupedul sunt rugați să se adreseze pentru programare Primăriei Coteana, în intervalul orar 8:00-12:00, apelând numărul de telefon 0773.920.282.
De ce să sterilizați?
Sterilizarea scade riscul apariției unor afecțiuni fatale: cancerul mamar, uterin, ovarian; cancerul testicular; piometrul; elimină apariția bolilor de prostată;
Prin evitarea acestor afecțiuni, veți economisi banii pentru eventualele tratamente și intervenții, care ajung să fie foarte costisitoare;
Elimină comportamentele nedorite în perioada de călduri;
Reduce agresivitatea, în special la masculi, care după 6 luni încep să fie dominanți;
Ajutați la reducerea numărului de animale fără stăpâni în comunitate.
O nouă serie de filme la Cinema „Eugen Ionescu” Slatina. Ștrumfii vin pentru prima dată în 3D
Cinematograful „Eugen Ionescu” Slatina a pregătit pentru săptămâna viitoare o nouă serie de filme pe marele ecran. Persoanele interesate pot face rezervări în intervalul orar, 15:00 – 21:00, la numărul de telefon 0784 010 929. Intrarea este GRATUITĂ!
Programul filmelor pentru săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie:
15:15 – Ștrumfii: Filmul (dublat, 3D)
16:30 – Angry Birds 2 – Filmul (dublat, 3D)
17:00 – K-POP: Demon Hunters (dublat, 3D)
18:30 – Superman (3D)
19:00 – Tarot (horror, 3D)
20:45 – Animale de pradă / Dangerous Animals (horror, 3D)
21:00 – După 28 de ani / 28 Years Later (horror)
Noutățile de mâine:
– Ștrumfii vin pentru prima oară în 3D!
– Angry Birds 2 pentru toți fanii celebrului joc, dublat și în 3D.
– Animale de Pradă intră în locul lui M3GAN 2.0 și se recomandă a fi unul dintre cele mai așteptate horror-uri ale anului.
Expoziție canină internațională în Slatina
Municipiul Slatina devine pentru al patrulea an consecutiv capitala chinologiei. Competiția canină South-West Dog Challenge reunește peste 300 de câini de rasă din Europa în perioada 3-5 octombrie 2025 în cadrul Complexului Sportiv al Stadionului Municipal „1 Mai”. La concurs pot participa doar câini cu pedigree, microcip și certificat de origine care atestă arborele genealogic pe patru generații.







