©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Deputatul Gigel Știrbu despre PSD: ”Nu vor să piardă puterea reală din instituții, influența și favorurile”
Într-un mesaj transmis public, deputatul PNL, Gigel Știrbu critică acțiunea Partidului Social Democrat de a ataca Guvernul, acuzându-i pe colegii aflați la guvernare că nu le pasă de deficitul bugetar și că sunt sunt preocupați doar de accesul la banii publici, care au fost transformați, ani la rând, în sinecuri, afaceri, funcții aranjate și privilegii pentru clientela de partid.
Parlamentarul oltean afirmă că durerea reală a membrilor PSD nu este deficitul bugetar, ci sfârșitul privilegiilor, acuzându-i pe aceștia că au ales să atace propriul Guvern doar ca să-și salveze posturile de lux și indemnizațiile.
”Din ce în ce mai mulți din PSD au început să atace Guvernul pentru măsurile luate. Guvern din care fac și ei parte, să ne înțelegem. Nu le mai place când se discută despre reducerea deficitului bugetar. Nu le convine când se propune tăierea posturilor de lux, a indemnizațiilor etc.
De ce sunt nervoși? Pentru că, în spatele ușilor închise, au început să sune telefoanele. Au început să sune fiicele de la ANCOM, ginerii de la ASF, amantele de la ANRE, nepoatele de la Nuclearelectrica, verișorii de la Transelectrica. Pentru că încep să dispară posturile călduțe pentru cei care “taie frunză la câini” prin agenții sau plimbă cafeaua pe holurile ministerelor sau care mimează munca. Funcții inventate doar ca să existe o semnătură de pus și o leafă de încasat.
Panica e reală. Nu pentru țară, ci pentru ai lor. Cei care ies azi din PSD să atace Guvernul nu o fac pentru că îi doare deficitul, ba chiar îl ignoră de ani de zile. O fac pentru că simt că li se taie accesul la banii publici transformați, ani la rând, în sinecuri, afaceri, funcții aranjate și privilegii pentru clientela de partid. Asta e adevărata miză. Nu vor să piardă puterea reală din instituții, influența și favorurile. ”, a fost mesajul transmis public de deputatul de Olt, Gigel Știrbu.
În acest context, deputatul Gigel Știrbu este convins că românii nu pot fi păcăliți și că înteleg care este situația reală. Demnitarul oltean acuză PSD de interes doar în ceea ce privește capitalul politic și privilegiile de partid.
”Acum, când vine nota de plată, fac scandal. Iar ca să-și salveze din capitalul politic, atacă propriul Guvern. Dar românii văd și înțeleg exact de ce urlă. Aceasta este durerea reală. Nu deficitul, ci sfârșitul privilegiilor. Când s-au tăiat din banii românilor, au tăcut. Când se taie acum din privilegiile lor, urlă. Asta spune tot!, ” a mai transmis Gigel Știrbu.
Ion Doldurea, prezent la inaugurarea monumentului Eroilor Aviatori
Primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Lari Pătran și deputatul PSD Bogdan Mihuți au fost prezenți duminică-20 iulie, la inaugurarea monumentului Eroilor Aviatori, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, Filiala ”Căpitan Aviator Erou Alexandru Șerbănescu” din Caracal. Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene este sărbătorită an de an la 20 iulie, de Sfântul Ilie, protectorul aviatorilor.
”Monumentul este ridicat în semn de recunoștință față de cei care în perioada 1953-2003 au slujit țara, sub drapelul Regimentului Aviație Vânătoare Deveselu și totodată aduce un omagiu celor 23 de aviatori ale căror aripi au fost frânte în timpul pregătirii de luptă în zbor”, a transmis public primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea.
Deputatul de Olt Mihai-Adrian Țiu, bilanțul primei sesiuni parlamentare
La bilanțul primei sesiuni parlamentare, deputatul de Olt, Mihai-Adrian Țiu, a elaborat și depus nu mai puțin de 42 de propuneri legislative și a interpelat de 14 ori membrii guvernului și celelalte instituții ale Statului Român, fiind unul dintre cei mai activi parlamentari ai României.
Pe plan internațional, demnitarul oltean a reprezentat România la cea de-a 150-a Adunare Inter-Parlamentară, desfășurată la Tașhkent, în Uzbekistan.
”Având o solidă pregătire profesională, o voință de fier, și animat de slujirea idealului național fără compromisuri, deputatul Mihai Țiu a elaborat și depus nu mai puțin de 42 de propuneri legislative și a interpelat de 14 ori membrii guvernului și celelalte instituții ale Statului Român.
De asemenea a reprezentat România la cea de-a 150-a Adunare Inter-Parlamentară, desfășurată la Tașhkent, în Uzbekistan. Activitatea sa din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților i-a atras pe de-o parte simpatia patrioților, pentru pozițiile sale curajoase prin care a apărat dreptul la libertatea de opinie, iar pe de altă parte respectul adversarilor pentru pregătirea, fermitatea și integritatea de care a dat dovadă.
Activitatea din această sesiune nu a trecut neobservată nici de către presă și jurnaliști, chestiunile ridicate în plenul Camerei ce au ajuns și în Mass-Media, concretizându-se în zeci de articole publicate în presa tipărită și online, și în numeroase invitații în cadrul emisiunilor TV. Și acesta este doar începutul, întreaga sa activitate publică urmând să fie înmulțită cu șapte, după numărul sesiunilor parlamentare rămase până la sfârșitul mandatului.
Mișcarea S.O.S. ROMÂNIA a promis că va face un alt fel de politică când va accede în Parlament, iar deputatul Țiu Mihai nu este doar dovada acestei politici, dar și vârful său de lance”, se arată în comunicatul de presă transmis de Partidul S.O.S. România, filiala Olt.
Ion Doldurea verifică stadiului lucrărilor la Grădinița Dumbrava Minunată
Primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au mers din nou pe teren pentru a discuta cu echipa de lucru de la Grădinița Dumbrava Minunată din cartierul Bold.
Municipalitatea derulează un proiect de reabilitare termică a clădirii pentru creșterea eficienței energetice. Investiția va conduce la reducerea costurilor cu întreținerea imobilului și la creșterea confortului copiilor și personalului.
”În urma evaluărilor la fața locului, estimăm că lucrările se vor încheia la finele acestui an, mai devreme decât termenul prevăzut prin contract. Este încă un demers asumat de Primăria Municipiului Caracal pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ din orașul nostru, pentru transformarea localității într-un un oraș mai verde și mai prietenos cu mediul”, a transmis Ion Doldurea.
O nouă campanie de reciclare a electrocasnicelor vechi în Caracal
Primăria Municipiului Caracal, în parteneriat cu SDG Argeș Complet, organizează campania de reciclare a produselor electrice și electrocasnice vechi sau care nu mai sunt folosite, cu scopul de a face comunitatea locală un spațiu curat, verde și sigur.
Vești bune pentru caracalenii care nu știu cum să scăpe de electrocasnicele vechi pe care nu le mai utilizează. Campania ”Caracal reciclează” va avea loc miercuri- 16 iulie, între orele 8:30 – 15:00, iar obiectele vor fi ridicate de la domiciliul celor care solicită predarea obiectelor.
Astfel, caracalenii pot apela numerele telefon 0720.571.809, 0770.439.051 sau 0744.686.333 iar o echipă se va deplasa la domiciliul persoanei care solicită ridicarea obiectele nefolositoare.
Pentru fiecare aparat reciclat, caracalenii vor primi și un tichet cu care vor putea participa la tombola campaniei.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu, vot împotriva guvernului Bolojan
Opoziția a votat în bloc moțiunea pentru demiterea Guvernului Bolojan. Deputatul de Olt, Mihai Adrian-Țiu s-a aflat printre parlamentarii care au votat la vedere pentru demiterea actualului Guvern.
Deputatul S.O.S. România a criticat modul în care partidele aflate la putere în ultimii 35 de ani au condus România acuzându-le că le-au interzis chiar propriilor parlamentari să participe la vot.
„Partidele puterii, care prin guvernările catastrofale din ultimii 35 de ani, au condus România către prăpastie, au interzis propriilor parlamentari să participe la vot, temându-se că aceștia vor susține căderea propriului guvern. Am votat la vedere pentru stoparea măsurilor antinaționale inițiate de actualul guvern și aruncarea acestuia la coșul de gunoi al istoriei!”, a fost mesajul transmis de deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu.
Deputatul Gigel Știrbu: ”Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a-ți batjocori propria țară”
Deputatul de Olt, Gigel Știrbu trage un semnal de alarmă în urma unui incident controversat petrecut recent la festivalul Beach, Please din Costinești. Artiștii care au urcat pe scenă au adus jigniri României, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Parlamentarul oltean a vorbit într-un mesaj transmis public despre libertatea de exprimare, susținând că arta nu trebuie să devină o armă îndreptată împotriva propriului popor și împotriva valorilor care ne-au definit ca națiune.
”Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a-ți batjocori propria țară.
Ceva foarte grav s-a întâmplat zilele trecute, în văzul a mii de tineri:
Pe scena unui festival de la malul mării, artiști, în loc să inspire, au ales să își verse frustrarea prin jigniri aduse direct României.
Nu au fost doar versuri controversate. A fost o batjocorire publică a valorilor românești. O insultă la adresa celor care au construit, cu sacrificiu, această țară. O scenă pe care România a fost tratată cu dispreț, iar publicul încurajat să o urască.
Într-o societate democratică, arta este un vehicul important pentru idei, emoții și libertăți.
Dar când această artă devine o armă îndreptată împotriva propriului popor, împotriva valorilor care ne-au definit ca națiune, nu mai vorbim despre libertate. Vorbim despre defăimare”, a transmis deputatul Gigel Știrbu.
”Libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituția României. Dar tot Constituția, la articolul 30, alineatul 7 ,spune clar:
Sunt interzise prin lege defăimarea țării și a națiunii.
Versuri precum cele apărute recent nu mai sunt o formă de „revoltă” sau „expresie”. Sunt un atac direct la demnitatea națională și la memoria celor care și-au dat viața pentru ca noi să putem vorbi liber astăzi.
Da, muzica trebuie să fie liberă. Dar nu liberă să umilească.
Da, generațiile tinere au voce. Dar nu vocea care își bate joc de propriii părinți și bunici.
Poți avea o opinie. Poți critica. Dar nu ai dreptul să-ți ridiculizezi țara, să o arunci în noroi pentru aplauze ieftine.
Nu este despre generații. Este despre respect. Nu putem construi un viitor sănătos dacă aplaudăm ura față de cine suntem”, a mai declarat Gigel Știrbu.
Aniversare surpriză la Șopârlița. Un localnic a împlinit vârsta de 102 de ani
Moment plin de emoție în gospodăria unui localnic din comuna Șopârlița. Primarul comunei Marijana Trepăduș i-a făcut o vizită aniversară domnului Radu C. Florea, cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 102 ani.
În semn de respect și recunoștință, i-au fost oferite un tort aniversar, un buchet de flori și un plic simbolic în valoare de 1.000 lei.
”Este un exemplu de longevitate și înțelepciune pentru întreaga comunitate. Ne înclinăm cu admirație în fața acestui remarcabil senior și îi dorim multă sănătate, zile senine și bucurii alături de cei dragi”, a transmis Marijana Trepăduș, edilul comunei Șopârlița.

Va fi oprită alimentarea cu apă în partea de sus a orașului în noaptea zilei de marți
Slătinenii din partea de sus a orașului vor rămâne fără apă în noaptea zilei de marți- 15 iulie, până miercuri dimineața- 16 iulie. Va fi luată această măsură pentru punerea în funcțiune a conductelor noi de pe rețelele publice de distribuție a apei pe străzile Crișan, Cireașov, Tunari, Alexe Marin, Aleea Textilistului și Toamnei.
Complexitatea lucrărilor, precum şi durata golirii şi reumplerii întregului sistem de distribuție al apei, fac ca durata totală a întreruperii serviciului să fie de aproximativ 12 ore. Potrivit informațiile transmise de conducerea Companiei de Apă Olt, în data de 15 iulie 2025, de la ora 21:00, se va întrerupe furnizarea serviciului de distribuție al apei în partea de sus a municipiului Slatina şi se va efectua golirea întregului sistem. Reluarea serviciului de distribuție al apei, se va face în dimineața zilei de 16 iulie 2025, începând cu ora 9:00.
”În vederea punerii în funcțiune a conductelor noi, de pe rețelele publice de distribuție apă, din municipiul Slatina (pe străzile Crișan, Cireașov, Tunari, Alexe Marin, Aleea Textilistului și Toamnei), lucrări realizate în cadrul contractului cu fonduri europene CL01 „Extinderea şi reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată, inclusiv surse de apă existente în Aglomerarea Slatina”, din cadrul Proiectului regional „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, se impune branşarea conductelor noi, la rețeaua de distribuție apă existentă. În acest scop, în data de 15 iulie 2025, de la ora 21:00, se va întrerupe furnizarea serviciului de distribuție al apei în partea de sus a municipiului Slatina şi se va efectua golirea întregului sistem. Reluarea serviciului de distribuție al apei, se va face în dimineața zilei de 16 iulie 2025, începând cu ora 9:00. Pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor care se vor executa de către antreprenor, personalul de specialitate, din cadrul S.C. Compania de Apă Olt S.A. – Sediul Secundar Slatina, va supraveghea efectuarea lucrărilor”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Complexitatea lucrărilor, precum şi durata golirii şi reumplerii întregului sistem de distribuție al apei, fac ca durata totală a întreruperii serviciului să fie de aproximativ 12 ore.
La reluarea serviciului de furnizare al apei și o perioadă după aceea, va apărea fenomenul de turbiditate al apei şi fluctuații de presiune.



