©Adevarul din Oltenia 2024 - platforma dezvoltata de Slask Media
Șase milioane de euro pentru Parcul ”Constantin Poroineanu” din Caracal
Primăria Caracal pune bazele unui proiect important. Este vorba despre proiectul privind modernizarea peisagistică și arhitecturală a parcului Constantin Poroineanu, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.
”Suntem implicați în finalizarea tuturor proiectelor pe care le avem în derulare, proiecte menite să îmbunătățească confortul cetățenilor și calitatea vieții. Vorbim astăzi de un proiect de suflet pentru noi: ”Modernizarea peisagistică și arhitecturală a parcului Constantin Poroineanu în vederea valorificării patrimoniului local”. În valoare de aproape 6 milioane de euro, din care peste 4 milioane euro cofinanțare europeană, acesta are termen de finalizare 31 iulie 2026. Când am depus acest proiect în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 7: Dezvoltare Teritorială Sustenabilă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și inclusive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, ne-am dorit revitalizarea și integrarea parcului în viața noastră de zi cu zi, la un nivel mai înalt decât era înainte”, a declarat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea.
În cadrul proiectului vor fi extinse suprafețele verzi din cadrul parcului și va fi îmbunătățită infrastructura urbană.
”Astfel, vom asigura, pe de o parte, conservarea și perpetuarea moștenirii cultural istorice și arhitecturale a urbei noastre iar, pe de altă parte, creșterea calității vieții și atractivității orașului atât pentru oamenii din comunitate cât și pentru oaspeți.Cei care, în prezent, vă plimbați prin parc, puteți observa ce lucrări sunt în desfășurare, iar anul viitor, parcul pe care îl iubim atât de mult va avea o altă înfățișare și va deveni un loc și mai apropiat de inimile noastre, ale caracalenilor”, a mai declarat Ion Doldurea.
Mario De Mezzo face acuzații grave: ”Corupție sau incompetență la Spitalul Județean de Urgență?”
Mario de Mezzo, primarul Municipiului Slatina, a lansat în spațiul public acuzații grave atât către managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Angela Nicolae, cât și către președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. Totul a fost transmis printr-un videoclip postat pe o rețea de socializare.
„Corupție sau incompetență la Spitalul Județean de Urgență? Am să vă spun de ce. Consiliul Județean, Marius Oprescu și Angela Nicolae, directoarea spitalului, au decis să cumpere un angiograf. Foarte bine! Bravo! Ca să instaleze angiograful, au scos din funcțiune un computer tomograf. Au evacuat sala. Un computer tomograf închis. Au cumpărat angiograful, l-au pus în sala în care era computerul tomograf, după ce au cumpărat angiograful și-au dat seama că n-au medic care să-l opereze. Astăzi, angiograful stă nefolosit și computerul tomograf care ajuta oamenii, de asemenea, este nefolosit. Am eliminat un aparat care funcționa, am adus unul care funcționează, dar pe care nu îl operează nimeni. Nu îl folosește nimeni. De ce? Corupție sau incompetență!? Investim în sănătate!? Ne spune domnul Oprescu, președintele PSD Olt, că el investește în sănătate. Nu, mă, Oprescule, tu ai investit în firmele tale de casă, în Wagramar și în Truică. Crezi că nu știm că unul a avut cifră de afaceri, în ultimii doi ani, de 35 de milioane de lei și altul a avut cifră de afaceri de 60 de milioane de lei, aproape 100 de milioane de lei, în nici doi ani pe proceduri simplificate? Știm… Nu, n-ai investit în sănătate. Ai investit în firmele tale de casă, care răspund, așa cum trebuie, la comenzile tale. Bolile de inimă sunt cauza numărul unu a mortalității în Slatina, în județul Olt și chiar la nivel național. Vreau să o somez pe Angela Nicolae să ne spună câți medici s-au transferat, în ultimii trei ani, de la Spitalul Județean și cum. Să ne spună câți medici a adus în Spitalul Județean în locul celor care au plecat. Și o să vedeți de ce dezastrul este atât de mare la Spitalul Județean. Veți înțelege de ce Oprescu nu investește în sănătate, investește în buzunarele lui. Asta în timp ce oamenii nevinovați, din Slatina și din județul Olt mor cu zile. Mai întreb o dată, corupție sau incompetență?”, a transmis, public, Mario De Mezzo.
Crin Antonescu despre România: ”Un avion în picaj”
România este în opinia lui Crin Antonescu ”un avion în picaj”, care se îndreaptă într-o direcție, în care majoritatea pasagerilor nu vor să meargă. Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, susține într-un clip video că a venit să salveze țara de la ”catastrofă”.
” România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostateci de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă.
SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLATINA ANGAJEAZĂ MEDICI CARDIOLOGI
Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează un nou concurs pentru angajarea de medici cardiologi.
Au fost scoase din nou la concurs patru posturi de medici în specialitatea cardiologie. Unitatea medicală are disponibile trei posturi de medici specialiști cardiologie și un post de medic rezident în ultimul an la cardiologie.
”Pentru a continua să oferim servicii medicale de calitate și pentru siguranța pacienților noștri, Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de medic: 1 post vacant de medic rezident ultimul an, specialitatea cardiologie, nivel de studii S, normă întreagă, perioadă nedetermintă la Sectia Cardiologie și 3 posturi vacante de medic specialist, specialitatea cardiologie, nivel de studii S, normă întreagă, perioadă nedetermintă la Sectia Cardiologie. Alătură-te echipei noastre și contribuie la sănătatea comunității! Oferim un mediu de lucru profesionist, echipamente moderne și susținere pentru dezvoltarea ta profesională. Pentru informații suplimentare despre condițiile de angajare și procesul de selecție, vă rugăm să accesați site-ul nostru”, transmit reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Municipiul Caracal, punct de interes pentru investitori
Caracalul devine de la zi la zi un punct de interes pentru investitori. Altex România deschide un magazin pe raza municipiului.
Miercuri-12 februarie, primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Lari Pătran, directorul general AFIR, Adrian Chesnoiu au fost invitați la deschiderea parcului comercial Cometex Retail Parks în Caracal, parc ce reunește chiriași de renume – Altex, JYSK, Practi, TEDi și ZooCenter.




