14.9 C
Slatina
luni, aprilie 28, 2025
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateCreșa din Caracal prinde contur

Creșa din Caracal prinde contur

Primarul Municipiului Caracal monitorizează atent stadiul lucrărilor la noua creșă ce se ridică pe locul fostului teren de fotbal din zona străzii Mihai Viteazul. Creșa ultramodernă va avea un număr de 70 de locuri, iar valoarea proiectului depășește 12 milioane de lei. 

”Investiția de 12 milioane de lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ne permite să realizăm un spațiu multifuncțional modern și prietenos, cu dotări la standarde europene, în care copiii să se simtă ca acasă iar părinții să aibă convingerea că își lasă micuții într-un mediu sigur”, a transmis edilul municipiului Caracal, Ion Doldurea.

Clădirea multifuncțională va avea doar parter, reunind peste 1700 metri pătrați. La construcție se vor adăuga spații verzi și, bineînțeles, locuri de joacă pentru cei mici.

”Noua creșă va fi un spațiu multifuncțional, vor exista spații de joacă, dormitoare, bucătărie, sală de festivități și cabinet medical. Va fi o clădire prietenoasă cu mediul, o parte din energia necesară provenind din surse regenerabile”, a mai declarat Ion Doldurea.

Finanțarea construcției creșei este asigurată, în proporție de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente