Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Aceasta a precizat că majorarea este aliniată la rata inflației și că se dorește asigurarea unui sprijin financiar mai consistent pentru familii.
Simona Bucura Oprescu a menţionat și noile sume care vor fi acordate după majorare, precizând că acest pas vine în sprijinul familiilor, asigurând un suport financiar mai consistent pentru susținerea copiilor. Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei.
Această ajustare a alocațiilor continuă tendința de creștere anuală în funcție de rata inflației. În luna ianuarie 2023, alocațiile au fost majorate cu 13,8%, urmând aceeași regulă stabilită prin Ordonanța de Urgență 126/2021, care prevede că, începând din 2023, alocațiile se indexează automat anual, conform inflației anuale comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).