Ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte pentru Armata României. Reprezintă Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, o aniversare instituită, prin lege, în anul 2014. Este ziua în care onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noștri, veterani ai Teatrelor de Operații, cei care, prin curajul și tenacitatea dovedite în misiuni, în cele mai fierbinți zone ale lumii, au făcut ca Armata României să fie apreciată pretutindeni.
Data de 11 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător: este sărbătorită în toată Europa și marchează intrarea în vigoare, în anul 1918, a Armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania, care a încheiat Primul Război Mondial. Pe de altă parte, la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogorași, primul militar român decedat în Teatrul de Operații din Afganistan.
”Astăzi, 11 noiembrie, este o zi cu o semnificație profundă, marcând Ziua Veteranilor. Pe această dată, în 1918, armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial a intrat în vigoare, deschizând drumul către visul Marii Uniri pentru țara noastră.
Este o ocazie specială de a-i celebra și de a-i onora pe veteranii care au servit patria, atât în vremuri de război, cât și de pace. Ei sunt cei care au făcut sacrificii de neimaginat pentru a proteja libertatea, democrația și valorile noastre fundamentale. Au luptat pentru pace, pentru drepturile și siguranța noastră, iar sacrificiul lor rămâne o lecție de curaj și devotament.
Astăzi, să ne arătăm recunoștința față de acești eroi, să le mulțumim pentru serviciul lor și să îi onorăm pentru tot ceea ce au dăruit țării. Să ne amintim de toți cei care au servit și să le arătăm respectul și prețuirea noastră”, a fost mesajul transmis de deputatul Gigel Știrbu.