Consiliul Județean Olt a organizat miercuri-27 noiembrie, Gala Excelenței în Educație, un eveniment dedicat recunoașterii performanțelor deosebite ale elevilor și profesorilor din județul Olt.
Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina. În cadrul acestei gale, au fost premiați 732 de elevi și 235 de profesori pentru rezultatele remarcabile obținute la competiții școlare naționale. Suma totală alocată premiilor este de 226.150 lei.
”Ne aflăm astăzi, aici, pentru un proiect de suflet al Consiliului Județean Olt, Gala Excelenței în Educație. Este un moment de prețuire pentru rezultatele realizate și munca depusă de elevii din județul nostru, care au pus Oltul pe harta națională și internațională a excelenței în educație. Mai mult ca oricând,, avem nevoie de tineri pregătiți, de elevi inspirați, de adevărați profeșioniști, care să deschidă drumul generațiilor viitoare. Tocmai de aceea, Consiliul Județean Olt va continua an de an acest proiect de suflet, ca un principiu al meritocrației în educație și al promovării celor mai buni dintre dumneavoastră. Astăzi avem 732 de copii premiați și 235 de profesori. Iată, aproape 1.000 de elevi și profesori care vor fi premiați! Dacă unul, zece sau o sută de copii s-au bucurat că au urcat astăzi treptele acestei scene pe care au fost premiați, cu siguranță acest lucru ne produce un puternic sentiment de mândrie locală. Am încredere în viitoarea generație de tineri și în șansa lor de a pune Oltul pe harta excelenței. Felicitări tuturor celor csre au fost premiați astăzi! ”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Pe lângă premiile în bani, au fost acordate cărți și diplome, ca simboluri ale recunoașterii meritelor și eforturilor depuse de elevi și profesori.