8 C
Slatina
miercuri, ianuarie 22, 2025
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateSfârșit tragic pentru un bărbat din comuna Traian

Sfârșit tragic pentru un bărbat din comuna Traian

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost accidentat mortal luni seara-16 decembrie, de un tânăr în vârstă de 28 de ani. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

”La data de 16 decembrie, în jurul orei 19.15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în comuna Traian, a avut loc un accident rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Traian, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical sosit la fața locului, fiind declarat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 

Citește și:

O garsonieră din Slatina a fost cuprinsă de flăcări

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente