Proiectul care prevede aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Demolare pod, construire pod nou din beton armat pe DJ 653, km 23+177, comuna Schitu, județ Olt”, a fost aprobat joi- 24 aprilie de consilierii județeni.
Autoritățile județene au hotărât să construiască un pod cu o deschidere mai mare, podul actual fiind unul într-o stare avansată de degradare, subdimensionat, care nu putea asigura trecerea a două mașini în același timp. Potrivit proiectului, vechiul podul urmează să fie demolat, iar în locul acestuia va fi construit unul nou, din beton armat, care să facă față unor debite mai mari de apă.
”Încercăm, ca de fiecare dată, anumite tipuri de investiții care nu înseamnă sume foarte mari de bani să le implementăm din bugetul propriu al CJ Olt. Astăzi avem proiecte pe ordinea de zi și am alocat acești bani astfel încât să înceapă anumite lucrări. Astăzi am avut pe ordinea de zi proiectul care prevede podul de la Schitu, pe care urmează să-l demolăm și să construim unul nou. Podul actual este subdimensionat, în primul rând pentru că nu asigură trecerea a două mașini concomitent, una pe lângă cealaltă, și în al doilea rând, în momentul în care sunt ploi foarte abundente este depășit de către ape și el nu mai poate fi circulat. Și atunci am hotărât să facem un pod cu o deschidere mai mare, conform debitelor pe care le-am avut în anii trecuți, din păcate sau din fericire, nici nu știu cum să spun, nu și în ultimii doi ani de zile care au fost ani foarte secetoși, dar noi trebuie să ne pregătim pentru că, în momentul de față, nu întrunește toate condițiile” a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Noul pod va avea o lungime de 18 metri și va face legătura între municipiul Slatina și limita județului Teleorman și va asigura traversarea pârâului Iminog, în condiții de siguranță a circulației rutiere.
Valoarea proiectului este de 4.487.528,68 lei, cu TVA.