Cartea Electronică de Identitate disponibilă din 5 iunie
Începând cu 5 iunie 2025, cetățenii județului Olt pot solicita cartea electronică de identitate și cartea de identitate simplă. Județul Olt se află astfel printre județele care deschid drumul către identitatea digitală.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Olt, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Olt, informează cetățenii județului că, începând cu data de 5 iunie 2025, vor putea solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) și Cartea de Identitate Simplă (CIS) atât la sediul instituției, cât și la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Slatina.
”Menționăm faptul că la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt se pot adresa toți cetățenii din județul Olt, iar la nivelul SPCLEP Slatina pot solicita noile acte de identitate cetățenii municipiului Slatina și ai localităților arondate: Brebeni, Bălteni, Corbu, Coteana, Curtișoara, Cungrea, Icoana, Ipotești, Milcov, Movileni, Oporelu, Perieți, Priseaca, Schitu, Teslui, Valea Mare și Verguleasa. Totodată, pe parcursul lunii iunie 2025, emiterea CEI și CIS va fi extinsă etapizat și în cadrul SPCLEP Balș, Caracal, Corabia, Scornicești, Drăgănești-Olt, Piatra-Olt, Ghimpețeni, Gostavățu și Dobroteasa”, transmit reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt.
Beneficiile Cărții Electronice de Identitate:
-Format tip card bancar – ușor de purtat;
–Protecție sporită – date biometrice și tehnologie antifraudă;
-Poți călători cu ea în Uniunea Europeană;
-Permite semnătura electronică și accesul la servicii digitale moderne;
-Domiciliul nu mai e tipărit – e stocat securizat pe cip.
În plus, reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt menționează că, atât cartea electronică de identitate, cât și cartea de identitate simplă vor putea fi eliberate și pentru minorii sub 14 ani.
Valabilitate
Valabilitatea acestor documente este stabilită în funcție de vârsta titularului, astfel:
-
cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârstă cuprinsă între 0-2 ani;
-
cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârstă cuprinsă între 2 și 14 ani;
-
cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârstă cuprinsă între 14 și 18 ani;
-
cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
-
cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
Actele de identitate — buletinul de identitate sau cartea de identitate model 1997- rămân valabile până la data expirării lor, cu precizarea că, după data de 03.08.2031, cartea de identitate actuală nu va mai avea valența de document de călătorie pe teritoriul Uniunii Europene.
Costuri și modalități de programare
Primii 5 milioane de cetățeni care vor solicita Cartea Electronică de Identitate vor beneficia de gratuitate, prin finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ulterior, taxa va fi de 67 lei.
Pentru Cartea de Identitate Simplă (CIS) , contravaloarea este de 38 lei și poate fi achitată la ghișeele CEC Bank sau la stațiile SelfPay.
Programările pentru Cartea Electronică de Identitate (CEI) se pot efectua exclusiv online, începând cu 10 iunie 2025, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI- https://hub.mai.gov.ro/cei/programări/.
Pentru Cartea de Identitate Simplă (CIS), modalitatea de programare este stabilită de fiecare structură locală, în funcție de organizarea fiecărui serviciu.
Termene de eliberare:
-
CEI: în medie 7—8 zile lucrătoare (inițial), urmând ca termenul să fie redus odată cu extinderea sistemului la nivel național;
-
CIS: 15 zile lucrătoare de la depunerea cererii.