6.5 C
Slatina
luni, martie 2, 2026
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateMarius Oprescu, un nou atac la adresa lui Mario De Mezzo: „Slatina...

Marius Oprescu, un nou atac la adresa lui Mario De Mezzo: „Slatina are nevoie și de investiții, nu doar de WC-uri și locuri de joacă!”

Conflictul politic dintre președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, și primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo este se pare departe de a se încheia.

Președintele PSD Olt îl acuză din nou public pe Mario De Mezzo de incompetență și de neimplicare în problemele unităților de învățământ din municipiului Slatina, din cauza cărora, sute de elevi au avut de suferit.

„Primarul Slatinei n-are nevoie de Ordonanța 52 ca să blocheze orașul. Îi ajunge propria incompetență și-l ajută și gașca lui de ospătari care a pus mâna pe Primărie. De luni de zile știa de problemele de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, unde centrala termică e defectă din iulie, dar n-a mișcat un deget. Astăzi, 728 de elevi tremură în clase, iar primarul incompetent spune senin, din birou, că „bănuiește” că sunt cam 18 grade.

La Colegiul Național „Ion Minulescu”, situația e la fel: știa din ianuarie că trebuie schimbate plitele pentru cantină, dar a mișcat ceva abia în octombrie, după ce părinții s-au revoltat. Peste 450 de copii ar fi rămas fără mâncare caldă dacă nu intervenea comunitatea.

Adevărul e simplu: primarul a centralizat achizițiile școlilor, ca să poată controla totul prin gașca lui de ospătari și să hrănească firmele de casă.

Nu eficiența l-a interesat, ci controlul — deși Ordonanța 52, prin articolul 17, alineatul (3), exceptează unitățile de învățământ de la aplicarea acestor restricții. Ordonanța nu a lăsat elevii în frig. Clientelismul și Incompetența o fac. Și nepăsarea unui primar care trăiește într-un oraș paralel, unde pe Tik-Tok totul pare în regulă… până te lovești de realitate.

Slatina are nevoie și de investiții, nu doar de WC-uri și locuri de joacă”, a transmis public Marius Oprescu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente