A murit primarul comunei Iancu Jianu

0

Primarul comunei Iancu Jianu, județul Olt, Paulică Munteanu, a murit la vârsta de 62 ani. Edilul se afla la al treilea mandat, după ce a caștigat alegerile locale din 9 iunie 2024.

Vestea a fost dată de Partidul Social Democrat PSD Olt.

„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Munteanu Paulică, primarul comunei Iancu Jianu. Un om devotat comunității sale, un primar dedicat și implicat, Munteanu Paulică a fost un exemplu de responsabilitate și iubire față de oameni.  Transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a anunțat PSD Olt pe pagina de socializare a organizației politice județene.

Școlile din Caracal vor fi reabilitate termic

0

Infrastructura școlară rămâne o prioritate pentru Primăria Caracal. Municipalitatea are în plan să reabiliteze termic toate unitățile de învățământ de pe raza orașului.

”Avem aproape în toate școlile din Caracal proiecte pentru reabilitarea termică. Acestea presupun investiții pentru anveloparea clădirilor dar și schimbarea ferestrelor și ușilor, repararea acoperișurilor și schimbarea instalațiilor. Avem și o clădire cu risc seismic ridicat, Liceul Ioniță Asan, pentru care am obținut finanțare câștigând un proiect și începem lucrările de reabilitare. Pentru că nu ne jucăm cu viața copiilor și a personalului din școală, orele se vor organiza în alte spații ale unității de învățământ, sigure și adecvate procesului didactic, până la finalizarea lucrărilor. La Școala Gheorghe Magheru, unde se fac lucrări de anvelopare, am decis împreună cu conducerea unității de învățământ să achiziționăm containere pe care să le amplasăm în proximitatea școlii iar orele sa se desfășoare aici până la finalizarea lucrărilor. În perioada următoare ne-am propus să ne ocupăm de infrastructura pentru preșcolari. Sperăm să se deschidă linii de finanțare, avem proiecte pregătite pentru a le depune. Avem în intenție ca alternativă dacă lucrurile întârzie să alocăm fonduri și de la bugetul local”, declară Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.

Clădiri cu consum de energie aproape zero în Caracal

Primăria Caracal lucrează în prezent la blocurile NZEB, din zona Târgul Nou,  noile clădiri care vor avea consum de energie aproape zero, urmând să reunească 66 de apartamente.

„În momentul de față, se lucrează intens pentru realizarea celor 66 de apartamente NZEB. A fost turnat radierul la primul bloc si urmează celelalte, măcar două, în perioada următoare. Blocurile NZEB sunt deja începute, s-au adus practic toate aceste blocuri, ele sunt preambalate și sunt aduse deja în locație, acum urmează să se facă partea de construcție propriu-zisă și montajul celor 66 de apartamente NZEB. Noi ne dorim ca în aceste apartamente să locuiască mai ales oamenii care se întorc din străinătate”, a declarat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea.

Teatrul de vară, o prioritate pentru primarul Ion Doldurea

Municipalitatea speră ca până vara viitoare teatrul de vară să fie în totalitate funcțional. Potrivit unui proiect al primăriei teatrul va avea copertina retractabilă, scane complet schimbate, scenă reabilitată, devenind unul dintre cele mai moderne din țară.

”Ne propunem ca în perioada imediat următoare să avem un teatru de vară funcțional în totalitate, modernizat și cu o capacitate de 1000 de locuri, ceea ce îl va face să fie printre cele mai mari și moderne din țară”, a declarat Ion Doldurea, edilul municipiului Caracal.

Teatrul de vară din Caracal este locația în care se desfășoară o parte dintre evenimentele planificate în cadrul Teatrului Național Caracal, având o activitate constantă în sezonul verii. Edificiul teatrului din Caracal, construit între 1896-1901 în stil eclectic cu accente neobaroce şi neorenascentiste, impresionează prin masivitatea şi bogăţia sa decorativă.

Mario de Mezzo anunță că va desființa Poliția Locală Slatina

Miercuri, 28 august, la sediul PNL Olt, a avut loc o conferință de presă susținută de Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, alături de Președintele PNL Slatina și primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

În cadrul conferinței de presă, primarul ales al municipiului Slatina a anunțat că va desființa Poliția Locală Slatina dacă actuala conducere nu va demisiona. Mai exact, acesta face referire la Directorul Executiv, Bogdan Apostoliceanu și la Directorii Adjuncți, Ilie Scaete și Liviu Marius Belu.
„Am avut o discuţie cu actuala conducere a Poliţiei Locale şi cu sindicatele şi astăzi voi avea o întâlnire cu toţi colegii de la Poliţia Locală. Mesajul meu va fi următorul: dacă această conducere ORIBILĂ a Poliţiei Locale nu-şi dă demisia, desfiinţez Poliţia Locală…Sunt soluţii, le am. Soluția este desființarea Poliției Locale… Vom face serviciul de pază al municipiului, ducem oamenii pe Urbanism, soluţii sunt. Însă, mesajul meu a fost și este clar: eu cu Apostoliceanu, Scaete şi Belu nu voi lucra. Spun și public, le-am spus și oamenilor. În condiţiile în care eu mă izbesc de Apostoliceanu, la ora 12 noaptea, în campania electorală, el obligându-şi colegii să patruleze, asigurându-i perimetrul pentru a putea ei să scoată pliante din cutiile poştale. Eu nu sunt supărat pe poliţistul local, să ne înțelegem. Şi Apostoliceanu are tupeul și vine să-mi spună mie că nu a făcut politică în campanie! Cu un astfel de om nu există posibilitatea de a colabora. Sunt oameni oneşti care îşi câştigă pâinea acolo, dar le-am spus oamenilor, cu părere de rău, că voi desfiinţa Poliţia Locală, dacă această conducere nu-şi dă demisia. Nu mă interesează. Să pună presiune, să facă grevă, să scrie toţi cum au fost obligaţi să facă campanie electorală, că m-am întâlnit cu ei. Să spună tot şi să plece acasă Apostoliceanu. Un lider de sindicat mi-a zis cum Scaete obliga polițiștii, urla la ei să meargă înapoi în stradă, după terminarea turei și să se întoarcă cu amenzi. Acesta este teroarea pe care au pus-o pe străzile orașului… Se bucurau să amendeze un om bolnav parcat pe pista de biciclete de la Promed, care nu mergea la respectiva clinică de drag, ci necăjit, de frică să nu se ducă la spitalul din Slatina…că acolo murea”, a declarat Mario De Mezzo, în cadrul conferinței de presă.
Poliţia Locală Slatina a fost înfiinţată în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:activitate comercială, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, evidența persoanelor, ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor, dar și protecția mediului.
De asemenea, Mario de Mezzo este în continuare nemulțumit de modul în care Primăria Slatina cheltuie banii publici, în opinii sa, pe investiții care nu își aveau rostul. Acesta relatează în cadrul conferinței de presă că jaful din primărie este unul de nedescris, iar principalul scop al fostei conduceri a Primăriei Slatina a fost doar să ”fure”!

Marcel Ciolacu, reales preşedinte al Partidului Social Democrat şi validat candidat la prezidenţiale

Delegaţii la Congresul ordinar al PSD l-au reales prin vot secret electronic, sâmbătă-24 august, pe Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat şi au validat candidatura acestuia din partea partidului la alegerile prezidenţiale.

Alături de Marcel Ciolacu, au fost aleşi de cei 2.253 delegaţi care au votat ‘pentru’ la congres, dintr-un total 2.380 de delegaţi convocaţi la congres, şi ceilalţi membri ai noii conduceri a PSD: secretar general, Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Naţional: Mihai Tudose; prim-vicepreşedinţi: Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă; vicepreşedinţi pe domenii: Florin Jianu – Antreprenoriat, IMM-uri şi Mediul de Afaceri; Lia Olguţa Vasilescu – Muncă şi Protecţie Socială; Gheorghe Şoldan – Dezvoltare Regională şi Locală; Gabriel Zetea – Administraţie şi Infrastructură; Vasile Dîncu – Afaceri Europene; Victoria Stoiciu – Relaţia cu ONG-uri şi Dialog Civic; Mihnea Costoiu – Educaţie şi Cercetare; Elisabeta Lipă – Sport.

Pentru validarea lui Marcel Ciolacu în calitate de candidat al PSD la prezidenţiale au votat 2.257 de delegaţi la congres. Au fost 4 voturi contra și 3 abțineri.

Municipiul Caracal, gazda unor evenimente de anvergură națională

0

Municipiul Caracal este un pol regional cultural, anual, de aproape două decenii, orașul fiind gazda unor evenimente de anvergură națională și internațională prin prestigiul artiștilor prezenți. Teatrul Național din Caracal a devenit gazda edițiilor Festivalului de Teatru “Ștefan Iordache” care aduce în oraș nume de notorietate ale scenei românești, spectacolele organizându-se cu casa închisă.

Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Carmen Tănase, Marius Manole, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Cerasela Iosifescu, Florin Piersic Jr, Marian Râlea sau Medeea Marinescu sunt doar câteva din numele scenei românești care în ultimii trei ani au jucat pe scena Teatrului nostru piese care și în Capitală s-au jucat cu sălile pline de spectatori.
De asemenea, iubitorii de muzică au ocazia, de peste un deceniu, să fie spectatori la evenimente care an de an se organizează în marile orașe din țară: Duelul Viorilor, Pianul Călător sau Flautul Fermecat. Liviu Prunaru, cu vioara Stradivarius „Pachoud”, și Gabriel Croitoru, cu vioara Guarnieri, oferă un spectacol de suflet tuturor celor care iubesc arta și muzica de calitate. Horia Mihail revine an de an le scena Teatrului din Caracal cu turneu național Pianul Călător, un proiect inițiat în 2011.
Flautul Fermecat este un alt turneu consacrat care poposește în Caracal, după succese internaționale flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, împreună cu partenerii săi de scenă, Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) revenind în țară cu acest proiect de excepție.
Sigur, vorbim și de festivaluri de folclor naționale și internaționale prin care ducem mai departe tradițiile locale și valorile culturii populare din zona Olteniei.

Cine sunt candidații PNL pentru Parlamentul României

Joi, 22 august, la sediul PNL Olt, a avut loc o conferință de presă la care au luat parte: Gigel Știrbu, deputat și președinte PNL Olt, Mario De Mezzo, primarul ales al municipiului Slatina și președinte PNL Slatina, Marian Vasile, primarul comunei Studina și prim-vicepreședinte PNL Olt, dar și Florin Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu.

În cadrul conferinței de presă,  liberalii au anunțat candidații pentru Parlamentul României. Pentru Camera Deputaților, pe listă se află deputatul Gigel Știrbu și primarul comunei Nicolae Titulescu, Florin Tiutiu, în timp ce lista pentru Senat va fi deschisă de primarul comunei Studina, Marian Vasile.

Liberalii olteni speră să obțină un scor de cel puțin de 30% din voturi, pentru a avea  un număr de minim trei reprezentanți în Parlament.

Incendiu putenic în comuna Vâlcele

Un incediu puternic a izbucnit în seara zilei de miercuri, 21 august, în comuna Vâlcele, județul Olt. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de șapte ore.

”Echipaje din cadrul Detașamentului Slatina și Stației Stoenești, cu patru autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Vâlcele, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcție folosită pentru locuit, depozitare și adăpost pentru animale.  La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe circa 600 de metri pătrați, cu flacără deschisă. Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de cantitatea mare de furaje depozitată în podul clădirii. Pe timpul misiunii, care a durat mai bine de sapte ore, acoperișul construcției s-a prăbușit în totalitate. În urma incendiului au ars baloți de paie, cereale, iar clădirea a fost afectată în proporție de 80 la sută. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării apei pentru stingerea uleiului dintr-o tigaie”, au declarat reprezentanții ISU Olt.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, care pot provoca pagube materiale importante și chiar pierderi de vieți omenești, pompierii olteni reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor în spațiile pentru gătit:

– nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;

– curățați depunerile de grăsime și resturi de mâncare de pe aragaz și vasele pentru gătit;

– nu utilizați apa pentru stingerea uleiului care a luat foc;

– dacă uleiul din tigaie s-a aprins, acoperiți flăcările cu un capac sau un prosop ud, pentru limitarea aportului de oxigen.

În situația în care nu reușesc să stingă incendiul în faza incipientă, iar acesta se extinde, cetățenii sunt rugați să evacueze persoanele din locuință și să anunțe evenimentul la 112!

Invațământul din Caracal, la loc de cinste


Infrastructura școlară este continuu modernizată de autoritățile locale pentru a oferi condiții moderne și adaptate nevoilor de învățare și educare a tinerei generații.
Municipiul Caracal are licee de top în regiune, precum Liceul Teoretic Mihai Viteazul care an de an are bucuria de a sărbători performanțele elevilor săi la examenele de finalizare a studiilor liceale, dar și la diverse concursuri naționale și internaționale.

Dacă luăm ca referință 2024, în județul Olt,în acest an, cea mai mare medie la Bacalaureat a fost obținută de un elev al Liceului Teoretic ‘Mihai Viteazul” din Caracal – 9,95, urmat de un licean de la Colegiul Național “Ion Minulescu”, Slatina (9,93) și din nou Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din Caracal-9,91.

Din cele 74 de medii de 10.00 la nivel național, la Examenul de Capacitate din 2024, două au aparținut elevilor din județul Olt, unul din elevi fiind de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal.

Școala Gimnazială Nr. 2 din Caracal, se mândrește cu rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională, aflându-se în primele trei locuri pe județ, cu două note de 10 la matematică, 35 de note între 9 și 10, și o medie în primele 10 pe județ.

De asemenea, elevii din Caracal nu au lipsit nici de la olimpiade și concursuri: spre exemplificare:

trei elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Viteazul“ din Caracal, au reprezentat județul Olt la faza națională a olimpiadei de chimie;

-Un elev al Liceului Teoretic ”Ioniță Asan” Caracal, județul Olt, prezent la faza națională a Olimpiadei Naționale de Religie, a obținut cel mai mare număr de puncte și un premiu special;

-5 elevi de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” au participat la faza județeană de matematică.

”În Caracal Administrația orașului urmărește permanent să identifice soluții și fonduri pentru a aduce infrastructura școlară la standarde adecvate învățământului care creează generațiile viitoare de profesioniști. S-au implementat proiecte pentru dotarea cu mobilier nou, echipamente IT și materiale didactice și s-au demarat proiecte pentru reabilitarea clădirilor, siguranța și confortul elevilor și profesorilor fiind o prioritate.

Liceul Ioniță Asan, unul din cele mai vechi din oraș, cu risc seismic crescut, a intrat în consolidare și reabilitare. Pe tot parcursul lucrărilor, activitatea didactică se va desfășura în locații adecvate astfel încât elevii să nu fie afectați.

Totodată au început lucrările de renovare a Liceului Tehnologic Matei Basarab pentru creșterea eficienței energetice. Sunt doar câteva exemple care vorbesc despre grija pentru copiii noștri, prioritizarea educației și rezultatele acestor eforturi care se văd în PERFORMANȚELE ELEVILOR NOȘTRI CARE NE FAC MÂNDRI”, au declarat reprezentanții Primăriei Caracal.