Sute de caracaleni au încins Hora Unirii pe platoul din fața Primăriei, cu ocazia evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
Cu ocazia Unirii Principatelor Române, Primăria Municipiului Caracal și Centrul Cultural au organizat o serie de manifestări pentru rememorarea zilei de 24 ianuarie 1859, moment de cotitură pentru unitatea statului național român.
”Ianuarie 1859 a deschis drumul modernizării României, al formării statului naţional român modern care s-a consolidat prin reformele realizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Istoria e mai actuală ca oricând și ne reamintește de greșeli pe care înaintașii le-au făcut uneori, iar astăzi riscăm să se repete unele dintre ele. Este momentul să învățăm lecțiile istoriei, să ne aplecăm asupra nevoilor reale ale semenilor și să folosim măsura dreptății și a echilibrului în decizii pentru a menține unitatea și solidaritatea românilor.
Astăzi nu este vorba doar despre istorie, ci este mai degrabă vorba despre modele, despre învățăminte, despre lecții de viață și despre respectul față de lege și dedicarea liderilor față de popor. Prin tot ceea ce facem ducem mai departe această minunată realizare istorică a înaintașilor începută de la 24 ianuarie 1859. Rămânem uniți în efortul nostru de a continua să dezvoltăm cel mai important proiect al poporului român, și anume țara noastră, România!”, a transmis Lari Pătran, viceprimarul Municipiului Caracal în discursul său adresat participanților la evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

Prezent la eveniment, Bogdan Mihuți, deputat PSD Olt, a făcut un apel către tineri ”să se ridice la înălțimea vremurilor, să prețuiască istoria românilor, să înțeleagă că sunt puternici, inteligenți și au o responsabilitate în fața istoriei pe care trebuie să și-o asume, așa cum au făcut-o alți tineri în decursul istoriei noastre. Trebuie să ne păstrăm tradiția, valorile poporului nostru, trebuie să rămânem uniți pentru că doar așa vom izbândi”.