-1.2 C
Slatina
miercuri, februarie 12, 2025
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateBătrân căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat miraculos

Bătrân căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat miraculos

Misiune contracronometru, încheiată cu succes de pompierii Stației Scornicești, care au reușit să salveze un bărbat dintr-o fântână, în localitatea Bărăști

La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, o autospecială pentru intervenție și descarcerare, prevăzută cu accesorii pentru salvarea persoanelor din medii ostile vieții, un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt.

De asemenea, spre locul indicat a fost direcționat și un container pentru căutare-salvare, din cadrul Detașamentului Slatina.

„La sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a fost găsit într-o fântână, cu adâncimea de 15 metri și diametrul de circa 80 de centimetri, fără apă, cu fundul mlăștinos. Cu ajutorul trepiedului telescopic, pentru salvarea din medii înguste și a aparatului pentru protecția respirației, cu sistem de aducțiune, unul dintre salvatori a fost coborât în fântână, a asigurat bărbatul, aceasta fiind adus la suprafață în siguranță. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conștient, cu excoriații la membrele inferioare și superioare și transportat la UPU Slatina”, au transmis pompierii din cadrul ISU Olt.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente