-1.2 C
Slatina
miercuri, februarie 12, 2025
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateBărbat reținut pentru violenţă în familie, după ce și-a lovit soția

Bărbat reținut pentru violenţă în familie, după ce și-a lovit soția

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat soția. După o ceartă aprinsă acesta a lovit-o pe femeie cu un obiect în cap. Femeia a ajuns la spital cu leziuni grave.

”Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 73 de ani din comuna Stoilești, cercetat pentru violență în familie. Din verificările efectuate, s-a stabilit că, la data de 22 ianuarie, pe fondul unor discuții contradictorii, acesta și-ar fi agresat soția, în vârstă de 63 de ani, lovind-o cu un obiect contondent în zona capului, în timp ce se aflau la domiciliu. În urma incidentului, femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea.

Potrivit polițiștilor, deși formularul de evaluare a riscului a indicat un risc iminent, victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut.

În cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus plasarea sa sub control judiciar. Cercetările în acest caz continuă.

 

Citește și:

USAMV Slatina, 25 de ani de la înființare

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Comentarii recente